Gabriela Sonnenberg: Andaluzia, paso a paso
Partea a II-a
Pe însoritul versant stâng al defileului Râului Guadalmedina, cu faţa spre mare, înfloresc migdalii grăbiţi ai Spaniei. Se spune că perioada de înflorire începe aici cu patru săptămâni înaintea celei din restul ţării. Versantul drept, cel aflat la umbră, e populat cu pomi de avocado, în pas cu moda vremurilor.
Zona Alpujarras oferă un contrast binevenit aglomeraţiei turistice din învecinata Granada şi de pe Costa del Sol. Datorită văilor sale greu accesibile, Alpujarras s-a menţinut până în miezul secolului al XVI-lea pe post de ultim refugiu pentru populaţiile de musulmani alungate din restul ţării. Renumele i se datorează în mod deosebit satelor albe, ca nişte bijuterii contopite cu natura înconjurătoare. Arhitectura locurilor aminteşte vag de aşezările tradiţionale ale populaţiilor de berberi, originare din înălţimile africane ale Munţilor Atlas.
Un alt motiv de mândrie pentru Alpujarra este delicatesa supremă, şunca de Trevélez. Nu există bar în toată Spania care să nu aibă atârnate deasupra tejghelei vestitele şolduri de Jamón Serrano. Cele mai căutate exemplare sunt cele din rasa iberico „pata negra” (cu copita neagră). Tehnica felierii jambonului se învaţă în cursuri speciale. Nu degeaba, spaniolii vorbesc de „tocar el violín” („a cânta la vioară”) când fac aluzie la arta de a învârti cuţitul în jurul osului, ca un arcuş pe coarde.
În Andaluzia cresc stejarii din singura specie capabilă să-şi refacă în ritm cincinal scoarţa. Spania e cea mai mare producătoare europeană de materie primă pentru banalele dopuri ale sticlelor noastre de vin. Printr-un joc absurd al întâmplării, întreaga materie primă se exportă către Portugalia, de unde se întoarce sub formă de produs final, pentru a servi la astupatul sticlelor, inclusiv pentru cele de vin de Málaga din apropiere. Din păcate, Spania însăşi nu dispune de întreprinderi specializate pe fabricarea banalelor dopuri de plută.
Tot în Andaluzia întâlnim muchiile tăioase ale vestitelor cariere de marmură. Zăcămintele sunt atât de bogate încât se estimează că vor dăinui şi după stingerea civilizaţiei umane. Pe la graniţa dintre Costa Tropical şi Costa del Sol, localitatea Nerja găzduieşte renumitul „Balcon de Europei”, care desparte marea ca un ponton. Una din cele mai renumite peşteri din lume, „Peştera Nerja”, ocupă al treilea rang în rândul atracţiilor Spaniei, după Alhambra şi Prado. Descoperită recent, la 1959, ea continuă să-şi dezvăluie treptat, cu mare zgârcenie, secretele, ca un oraş subteran, un fel de replică a lumii de la suprafaţă. Minţi înfierbântate cred cu tărie că „ţinutul lui Hades” se întinde până în inima centrală a Castiliei.
Multe din localităţile de pe „coasta soarelui” dispun de dovezi arheologice care le atestă o vechime cu adevărat „de când lumea”. Unele dintre ele au jucat roluri de mari capitale în alte vremuri. Ecourile efemere ale renumelui lor s-au stins, dar plajele lor generoase cu nisip fin, lungi cât vezi cu ochii, rămân inegalabile. Vara, când temperaturile din Andaluzia devin insuportabile, administraţia localităţilor cu ieşire la mare face o excepţie de la regulă şi permite înnoptarea pe plajele litoralului. Singura condiţie este să nu se instaleze corturi închise. Aşa se face că andaluzii întâmpină zilele ucigător de fierbinţi de peste vară cu un ochi care plânge şi unul care râde, de bucuria întâlnirii cu vecinii noaptea pe plajă. Sunt ani în care astfel de excepţii se fac în câte cinci – şase nopţi la rând!
Greu de tras linie şi formulat o concluzie general valabilă pentru „Perla Spaniei” – Andaluzia. Cu toate acestea, mă încumet să fac un bilanţ intermediar. Iată o „fotografie instantanee” a Andaluziei:
- pământ arid, peisaj selenar, stâncos, dar şi câmpii verzi, zemoase, plantaţii sănătoase,
văi mănoase, râuri-fluvii;
- mare lină, cu ape limpezi şi valuri moderate, dar şi munţi semeţi, cu vârfuri albe
şi prăpăstii abrupte;
- plaje largi, nisip fin, aglomeraţie, bâlci de vacanţă, Lunaparc, dar şi câmpuri vaste, natură neatinsă, case albe, în deplină singurătate;
- clădiri moderne, cu faţade de sticlă şi oţel, poduri futuriste, dar şi construcţii antice, punţi de piatră, locuinţe săpate în stâncă;
- maşini ultimul răcnet, tramvaie ultrasofisticate, aeroporturi moderne, trenuri trarapide,
dar şi cai de rasă, călăreţi pe asini, catâri încărcaţi cu poveri;
- şosele noi, autostrăzi suspendate, tuneluri lungi, dar şi străzi strâmte cât o maşină, drumuri de munte aproape impracticabile, poteci şi prăpăstii;
- muzică clasică, acorduri de chitară, săli moderne, dar şi ţipete guturale, hărmălaie necontrolată, dans nebunesc, flamenco, sevilliane, fandango, tropăit;
- moschei cu minarete, palate cu serai, magazine cu produse arăbeşti, dar şi catedrale gotice, cruci la tot pasul, pelegrinaje catolice, sfinţi de cartier, smirnă şi aghiasmă;
- carne hrănitoare, gust vârtos, porţii mari, vin roşu, puternic, dar şi migdale şi vinete, ulei de măsline, legume cu mirodenii, ceai de iasomie, tapas minuscule.
Mă opresc aici, căci enumerarea devine absurdă. Ca un făcut, deîndată ce-mi vine în minte o trăsătură caracteristică, se furişează în urma ei exact contrariul.
Pare neverosimil, dar toate perechile de extreme enumerate mai sus se regăsesc in Andaluzia cu aceeaşi intensitate. Avem căldură mare, dar şi frig de înălţime, uscăciune extremă, dar şi locul cu cele mai abundente precipitaţii de pe întreg teritoriul Spaniei, pasiune arzătoare de flamenco, dar şi delăsare (tranquilo, siesta), mare şi munte, modern şi antic, singurătate şi aglomeraţie. Lista se poate extinde la infinit. Toate aceste contraste se împletesc armonios prin fluidul vieţii atât de special, prin pofta de viaţă a locuitorilor acestor meleaguri, născută din lumina soarelui, albastrul apelor, tăria aerului, suflarea pământului, cu roadele şi florile aduse ofrandă omului.
Ce rămâne? Un soare irezistibil şi un popor grozav! Un pământ binecuvântat. Singura soluţie e să vizităm Andaluzia şi s-o sorbim cu proprii noştri ochi. Cu voia Dumneavoastră, vă invit să continuăm călătoria în numărul viitor, „muşcând” din tulburător de frumoasa ei capitală, superba Sevilla. ¡Hasta pronto!
Gabriela Căluţiu Sonnenberg