Gabriela Căluțiu Sonnenberg: „Bolero” este o colecție sentimentală de amintiri de suflet

„Rând pe rând, am adorat și am urât numeroase popoare, dar niciodată nu mi-a trecut prin gând să reneg spaniolul, pe care mi-ar fi plăcut să-l fiu.” (Emil Cioran)

Gabriela Căluțiu Sonnenberg este absolventă cu diplomă de Doctor în Ştiinţe Economice a Facultăţii de Comerţ din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, stabilită în Spania din anul 1998. Jurnalistă și scriitoare specializată pe proză și traduceri din germană, engleză și spaniolă, Gabriela este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, a Asociației Scriitorilor și Jurnaliștilor de Turism, și a Ligii Scriitorilor; membru activ și organizator de dezbateri în cadrul cenaclului de limbă germană Literatur-und Kulturfeunde Costa Blanca, din Spania.

De asemenea, Gabriela Căluțiu Sonnenberg este Senior Editor la Occidentul Românesc (de peste șapte ani) și redactor corespondent din Spania al revistei de turism „România Pitorească”; redactor al revistei de cultură a scriitorilor de limbă română din afara granițelor țării „ITACA” (Dublin-Irlanda); membru în Consiliul Director al revistei Cetatea lui Bucur (București); redactor corespondent al ziarului „Pagini Româneşti” din Noua Zeelandă, redactor asociat al publicației Regatul Cuvântului. Din anul 2015, Gabriela Căluțiu Sonnenberg este responsabilă pentru secțiunea de limbă română din cadrul proiectului de propagare telematică a liricii moderne internaționale „Poezia Săptămânii”, coordonat de poetul belgian Germain Droogenbroodt.

În preajma sărbătorilor de Crăciun, Gabriela Căluțiu Sonnenberg și-a lansat o nouă carte: „Bolero”. Evenimentul s-a desfășurat la etajul 29 a Hotelului Suitopia din Calpe situat pe Coasta Albă a Spaniei, un loc ideal pentru evenimente deosebite, speciale, precum o gală a românilor de excelență… Cartea „Bolero” este o radiografie sentimentală despre Spania realizată cu un excelent condei al Gabrielei, care ne dezvăluie o țară fascinantă, încărcată de istorie și procesiuni celebre, într-un cadru spectaculos de peisaje superbe.

Occidentul Românesc: Cum ai ajuns să te stabilești în Spania și ce reprezintă această țară pentru tine?

Gabriela Căluțiu Sonnenberg: La unsprezece ani după căderea Cortinei de Fier, în timpul unui concediu petrecut în Spania, l-am cunoscut pe viitorul meu soț, german strămutat în Spania. M-a contagiat instantaneu cu entuziasmul său pentru aceste frumoase locuri, drept pentru care, la distanță de numai câteva luni, ne-am căsătorit. Eu l-am urmat în Spania, unde împreună am luat viața-n piept. Nu am regretat niciodată acest pas și, după cum se întrevede viitorul, se pare că… semne bune au și anii care vor urma.

Occidentul Românesc: Care au fost cele mai dificile etape legate de stabilirea, integrarea în societatea spaniolă?

Gabriela Căluțiu Sonnenberg: Pe parcursul celor aproape douăzeci de ani trăiți în Spania am traversat etape bulversante, cum a fost criza imobiliară, dar ele au fost critice pentru toată lumea. Norocul nostru pe Costa Blanca este că, trăind în mediul puternic internaționalizat al „Europei pentru toți”, ești ajutat din toate părțile să te adaptezi. Când se întâmplă să mai și cunoști limba spaniolă, cum este cazul  nostru, nu prea mai ai probleme. Nu ești sub nicio formă discriminat din cauza asta; ești practic egal cu spaniolii înșiși.

Pentru mine personal, obositor a fost primul an, cel în care mintea mea procesa totul în română și „livra” rezultatul în limba care se cerea, după caz. Vorbeam cinci limbi, dar aparatul care le pune în mișcare nu era încă suficient de bine rodat. N-am știut de ce mă simțeam așa de obosită, până nu am realizat că mintea mea prelucra febril informația nouă, care mă asalta din toate părțile. Deși acumulasem în cei peste treizeci de viață în România, o mulțime de cunoștințe teoretice, în viața practică aveam lacune de-a dreptul hilare, provenind din acel „est al naivităților noastre”, cum bine l-a botezat Gabriel Liiceanu. Mă amuză și astăzi reacția mea îngrozită de odinioară, când, realizând că socialiștii câștigaseră alegerile în Spania, am venit acasă complet devastată, convinsă fiind că trebuie să ne facem imediat valizele și să dispărem din Spania, până nu ne dau afară comuniștii. În astfel de ocazii, soțul meu se amuza copios pe seama mea, iar eu învățam, învățam, și iar învățam… De la el am aflat enorm, „arzând” mai multe etape dintr-o dată. Revenind la problemele de adaptare, cred sincer că momentul actual este cel mai ciudat dintre toate cele pe care le-am trăit până acum în Spania. Problemele nu sunt însă create aici, ci prezente pe întrega planetă. Suntem la o mare răscruce, mă tem că istoria umanității ne-o ia pe dinainte, și ne va fi greu să ținem pasul cu ea.

Occidentul Românesc: Ce anume îți place în țara de adopție?

Gabriela Căluțiu Sonnenberg: Clima, oamenii, relieful, limba.

Occidentul Românesc: Din punctul tău de vedere, care este imaginea românilor în societatea spaniolă?

Gabriela Căluțiu Sonnenberg: Surprinzător de bună, în ciuda impresiei contorsionate pe care o lasă unii dintre conaționalii noștri, și anume, cei dedicați infracțiunilor, care sunt însă preponderent minore și nu depășesc „performanțele” altor est-europeni. Românii se fac iubiți pentru că deprind repede limbile străine și știu să contracareze modestia mijloacelor materiale prin bogăția mijloacelor de expresie. Spre norocul nostru, spaniolii nu disprețuiesc sărăcia, iar stilul nostru jovial ne deschide drumul spre inimile oamenilor.

În Spania nu există un curent antiromânesc pronunțat, așa cum avem de pildă în Italia sau în zonele periferiei pariziene. Spaniolii au ochii ațintiți asupra fărădelegilor propriilor conaționali, mai ales cele de la nivel macro, cum este cazul fraudelor de ordinul milioanelor sau al corupției în rândul politicienilor. Pentru omul necăjit, care se luptă zi de zi, cot la cot cu ei, ca să-și hrănească familia și ca să aibă un trai decent, spaniolii cultivă simpatia, indiferent de naționalitate. Românii sunt considerați aici ca fiind pașnici, harnici și – amănunt neașteptat pentru mine – mândri. Deși, dacă mă gândesc mai bine, cuvântul „mândru” în castiliană mai are și accepțiunea de… orgolios. Suntem, într-adevăr, tentați uneori să ne cam exagerăm calitățile, neobservând că avem și defecte, derivate poate dintr-o informare unilaterală, de care am „beneficiat” în trecutul nostru, de națiune izolată fortuit.

Occidentul Românesc: Ai scris numeroase articole despre Spania. Și cărți. De curând ți-ai lansat una dintre cărțile preferate: „Bolero”. Ce ne poți spune despre conținutul cărții, și care este motivul pentru care te-ai hotărât să scrii această carte?

Gabriela Căluțiu Sonnenberg: „Bolero” este pentru mine o colecție sentimentală de amintiri de suflet, care s-au întâmplat să mi se arate pe teritorului Spaniei. Cartea este rodul colaborării mele îndelungate cu diverse publicații precum „Occidentul Românesc”, „România Pitorească” și „Curtea de la Argeș”, ai căror editori m-au rugat să le descriu viața de aici așa cum este ea, nu cum se vede din lucrările altor autori, adesea tributari clișeelor clasice. Așa se face că subiecte consacrate precum „corrida”, „flamenco”, „fallas”, „Semana Santa” vin zugrăvite într-o cu totul altă lumină, filtrate prin experiențele mele personale. Parafrazându-l pe regretatul Octavian Paler, care la sfârşitul relatării călătoriei sale în Mexic, observa cu modestie: „voi n-aţi priceput că eu n-am fost în Mexic ci într-o ţară cu acest nume” conchid și eu că „Bolero” nu este cartea mea despre Spania, ci despre o țară care poartă acest nume, și pe care eu o gust prin toate simțurile mele, în fiecare zi. Faptul că a apărut în Colecția Verde, patronată de editura România Pitorească, alături de multe alte titluri dedicate frumuseților României, îndeosebi munților, pe care eu îi iubesc așa de mult, mă unge pur și simplu la inimă.

Occidentul Românesc: Ca cetățean german și rezident în Spania de mulți ani, ce reprezintă în momentul de față România pentru tine?

Gabriela Căluțiu Sonnenberg: Spania reprezintă pentru mine matca, locul în care îmi desfășor cel mai bine viața. Mă simt privilegiată de soartă pentru că locuiesc pe țărmul legendarei Mare Nostrum, într-un loc în care până și numele localității mele de reședință, Benissa,  are o rezonanță binefăcătoare, în timp ce cartierul în care se află casa noastră are o denumire ruptă parcă din rai, Baladrar. Cu toate acestea, Spania și imaculata lumină a Costei Blanca nu se substituie celorlalte două patrii, pe care continui să le port în suflet, și, atenție, în nume, nerenunțând la cele două „apellidos” ale mele, cum le numesc spaniolii. Pe toate trei le susțin cu putere.

România rămâne țara mea natală, așa cum Germania va fi întotdeauna țara generoasă care m-a adoptat, oferindu-mi stabilitate. Se poate spune că duc o viață triplată. Dealtfel fiecare dintre noi este o combinație din trei elemente: trup, inimă și minte. Îmi place să cred că inima mea este în România, mintea în Germania, iar ființa mea vizibilă cu ochiul liber se poate întâlni în forma ei cea mai plenară în Spania. Sper să mă țină puterile și în continuare pentru a le face față multiplelor fațete ale existenței mele de tip caleidoscopic.

Autor și sursa foto: Kasandra Kalmann Năsăudean

Citește și