Frăția Nepsis – loc de comuniune pentru tinerii din Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei

poza2

poza1

Mai întâi, aș dori să specific că acest articol se dorește a fi o deschidere spre dialog către toți tinerii care ne vor citi. De aceea, aș dori să abordez o formă de dialog, având în vedere că, din ceea ce mi-au spus mulți tineri, dialogul este forma cea mai agreată de ei. Așadar aș dori mai întâi să ne cunoaștem.

Cine suntem?

Suntem o organizație de tineret, în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, care ne desfășurăm activitățile cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop TIMOTEI, Episcop al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei.

De ce Nepsis?

Nepsis (gr. ”trezvie”, ”trezire a minții”), este termenul care ne duce cu mintea la necesitatea trezirii și lipirii minții noastre, de Cel care este izvorul a tot binele, Domnul nostru Iisus Hristos. Așadar, toate activitățile propuse de Frăția Nepsis, au ca și scop, trezirea minții și apropierea ei de Dumnezeu, prin cunoașterea Lui, așa cum ne învață Sfânta noastră Biserică Ortodoxă.

Ce facem?

Anul acesta avem ca și obiective organizarea de activități.

La nivel parohial: Formarea echipei parohiale.

Cu ajutorul preotului paroh, se organizează o întâlnire cu tinerii parohiei, la care se prezintă strategia de lucru cu tineretul Episcopiei.

Urmează organizarea a 2-3 întâlniri tematice, la care vor participa tinerii parohiei, întâlniri coordonate de tinerii formatori ai Episcopiei. Aceste întâlniri se bazează pe jocuri de cunoaștere, jocuri de energizare, jocuri de rol, jocuri tematice, toate având rolul de a capacita interesul și entuziasmul tinerilor. În urma acestor întâlniri, preotul paroh va recomanda persoanele din grup care ar putea deveni formatori la randul lor, și care vor putea urma Cursul de Formare în coordonarea și animația socio-educativă.

Urmează cursul de formare, la sfârșitul cărora, tinerii vor fi capabili să organizeze și să coordoneze activitățile de tineret a parohiei. Activitățile de tineret vor avea caracter cultural-educativ, catehetic, social-filatropic, recreativ, etc.

La nivel eparhial

Din echipele astfel formate la nivel parohial, se vor alege tineri care să facă parte din echipa de formatori a Episcopiei, echipă care se va ocupa de cursurile de formare a tinerilor coordonatori și animatori socio-educativi, cât și de organizarea evenimentelor la nivel național și internațional.

Congresul Național Nepsis, în perioada 2-4 mai 2014, la Bilbao.

Congresul Internațional Nepsis, 26-28 septembrie 2014, la Lisabona – Portugalia.

Tabere organizate la Mânăstirea ”Sf. Cuv. Paraschiva” de la Vilaller.

La aceste activități îi chemăm pe toți cei care doresc să se alăture nouă, pentru a spori bucuria comuniunii în Domnul Hristos.

Pentru mai multe detalii puteți apela: Raluca Pașcan, coordonator de tineret, telefon: 0034/642 608 045, sau Facebook – Fratia Nepsis Spania

 

Un material realizat de Raluca Pășcan – Formator și Coordonator de tineret în cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei

 

 

Citește și