Franța a intrat în stare de urgență sanitară, timp de 60 de zile

Franţa a intrat marţi, 24 martie a.c., în stare de urgenţă sanitară pentru 60 de zile, după publicarea în Monitorul Oficial a textului adoptat duminică de parlament pentru a face faţă epidemiei de COVID-19.

Starea de urgenţă prevede măsuri care limitează libertatea de deplasare şi de întrunire, încălcările fiind pedepsite cu amendă de 135 de euro, 1.500 de euro în caz de recidivă şi, în cazul a patru încălcări în 30 de zile, cu 3.700 de euro şi maximum şase luni de detenţie.

Franţa se numără printre ţările europene cele mai afectate de COVID-19. Luni seara, bilanţul deceselor era de 860 – în creştere cu 186 faţă de ziua anterioară -, iar peste 2.000 de pacienţi se aflau la terapie intensivă.