Festivitatea de premiere a turneului de tenis pentru copii din Villanueva de la Cañada (Comunitatea Madrid)

177

„Sportul este un mijloc de socializare, practicarea lui ajută la dezvoltarea integrală a oamenilor, iar noi ca Ambasadă, prin proiectele noastre, încercăm să-i ajutăm pe cei tineri să își descopere și să își valorifice talentele, să fie aplaudați și premiați pentru eforturile depuse”.

Cu aceste gânduri, ambasadorul României în Regatul Spaniei, George Bologan, a participat la 30 octombrie, alături de primarul localității Villanueva de la Cañada, la ceremonia de premiere a turneului de tenis organizat de Ambasada României și Consulatul General al României la Madrid.

Evenimentul, organizat în colaborare cu Primăria Villanueva de la Cañada și complexul sportiv „Santiago Apóstol” din localitate, s-a bucurat de participarea a 24 de copii români și prietenii lor din Spania.

Organizatorii aduc mulțumiri și pe această cale, autorităților locale pentru susținerea manifestată în organizarea acestui turneu, precum și sponsorului, Tennis Point deoarece orice acțiune de succes se realizează cu spirit de echipă, cu susținerea și a altor persoane și instituții și mai ales cu entuziasm.

Cei mici, indiferent de vârstă sau pricepere, au avut ocazia să își pună în practică talentul sportiv, într-o atmosferă primitoare și distractivă.

Ambasada României și Consulatul General al României la Madrid mulțumește și pe această cale, părinților care au dat curs invitației și și-au înscris copiii la această competiție sportivă care a subliniat încă o dată importanța promovării practicării unui sport, pentru a se bucura de o viață sănătoasă.

Mulțumirile autorităților române de la Madrid sunt de asemenea și pentru conaționalii noștri, părinții unor micuți tenismeni, precum Ionuț Ciocan, dar și arbitrului Tomas del Prada, care s-au implicat în reușita acestui turneu dând dovadă de solidaritate și spirit voluntar, tocmai pentru că acționând împreună, suntem mai puternici și putem reuși în desfășurarea de acțiuni care să vină în sprijinul comunității.

Comunicat și foto: Ambasada României în Regatul Spaniei