„Fă-te medic sau profesor universitar și partidul (comunist) nu-ți va spune cum să-ți faci meseria!”

Alex Doboli este profesor la Stony Brook University din New York, o universitate de stat clasificată Research I university („universities in the United States that engage in the highest levels of research activity” conform Carnegie Classification of Institutions of Higher Education). Stony Brook University este una dintre cele patru campusuri universitare principale ale sistemului State University of New York, Statele Unite ale Americii.

Alex este nominalizat pentru Gala de Premiere – Sezonul III (2020 – 2021) a Campaniei românilor de excelență din străinătate, care prin profesionalism, comportament și poziție socială aduc un plus de valoare imaginii României.

Alex Doboli s-a născut la Hunedoara într-o familie mixtă (mama româncă, tata maghiar), oraș unde a locuit împreună cu părinții până în anul 1984. A învățat primele opt clase la Școala Generală nr. 7 în Limba Germană din localitate, o școală în care multiculturalitatea se trăiește zi de zi încă din 1964, apoi a urmat cursurile Liceului de Matematică – Fizică, astăzi Colegiul Național „Iancu de Hunedoara”. A fost un elev foarte bun, atât în școala generală cât și în liceu, iar în anul 1990 a absolvit, ca șef de promoție, Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica din Timișoara, specializarea Programarea Calculatoarelor.

Kasandra Kalmann Năsăudean: Când şi unde v-aţi început cariera didactică?

Alex Doboli: Am început munca în septembrie 1990 ca preparator universitar la catedra de calculatoare a Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnica din Timișoara. Am fost chiar în primul grup de preparatori și asistenți universitari pe care i-a angajat universitatea după Revoluție. Am fost angajat al acestei instituții timp de șapte ani, respectiv, până în toamna anului 1997. Am fost, pe rând, preparator universitar, asistent și șef de lucrări. În 1997 am plecat pentru studii de doctorat la Universitatea din Cincinnati, statul Ohio din SUA. În această universitate mi-am susținut teza de doctorat în luna august 2000.  

Kasandra Kalmann Năsăudean: Când aţi plecat din România și care a fost motivul acestei decizii?

Alex Doboli: Am plecat pe data de 1 septembrie 1997. Au fost multe motive, dar am să încerc să le însumez pe toate în unul: mi-am dat seama că am o singură viață și că doresc să o trăiesc așa cum pot și îmi face plăcere, nu după constrângerile pe care mi le fixează statul român și clasa politică românească.

Kasandra Kalmann Năsăudean: Ce v-a motivat să intrați în sistemul public de educație și ce vă face să nu renunțați la această misiune?

Alex Doboli: Ca la întrebarea anterioară, îmi vine greu să indic motivele punctuale. Dar pe scurt: pur și simplu m-am simțit bine în „pielea” de profesor și de aceea nu m-am gândit niciodată s-o schimb. Tatăl meu avea o vorbă: „Fă-te medic sau profesor universitar și partidul (comunist) nu-ți va spune cum să-ți faci meseria. Altfel, „politrucii” vor încerca mereu să-ți impună ce să faci și cum să-ți trăiești viața.” Vorbele tatălui meu mi s-au întipărit bine în minte, pentru că el a fost întotdeauna foarte capabil să-mi descrie situațiile complexe în cuvinte simple. Sfatul lui cred că a fost motivul pentru care am pornit în toamna lui 1990 spre Universitatea Politehnică din Timișoara. Acolo, am avut șansa să lucrez cu un profesor tânăr, care „a turnat și mai mult gaz pe focul” pornit de tata, iar restul este doar luck and more of the same thing (n.r: o chestiune de noroc). Mi-a plăcut întotdeauna să aflu lucruri noi, să le studiez și să încerc să le înțeleg, iar apoi să le comunic altora. Mediul universitar mi-a dat șansa să fac asta în totală libertate și cu toate mijloacele și instrumentele care există la ora asta. Mă refer desigur, la mediul universitar american.  

Kasandra Kalmann Năsăudean: Sunteți profesor la StonyBrook University din New York. De cât timp? Ne puteți spune cum ați ajuns să predați la această prestigioasă universitate?

Alex Doboli: Am fost angajat la Stony Brook University în august 2000. Acum sunt profesor universitar. Universitatea mea include o diversitate largă de programe. Eu fac parte din College of Applied Science and Engineering. Universitatea mea este pe Long Island, la aproximativ 50 de mile de Manhattan. Are laureați ai Premiului Nobel și câștigători ai Fields Medal, fostul rector al universității Stanford a obținut doctoratul la Stony Brook și, printre multe realizări, primul aparat de Magnetic Resonance Imaging (Imaginistică prin Rezonanță Magnetică) a fost construit aici.      

Kasandra Kalmann Năsăudean: Care este cea mai mare satisfacție a dumneavoastră în calitate de profesor?

Alex Doboli: Studenții cu care am lucrat și pe care i-am îndrumat în pregătirea lor. Desigur, cercetarea pe care am făcut-o, lucrurile noi pe care le-am învățat, articolele științifice pe care le-am scris. Mai nou, am descoperit și satisfacția proiectelor civice, de a face ceva pentru cei care sunt în situații defavorizate și de a comunica cu publicul larg, nespecialist în domeniul meu de studiu.

Kasandra Kalmann Năsăudean: Care credeți că sunt cele mai importante aspecte ale educației?

Alex Doboli: Am citit despre multe teorii și modele. Eu cred că în educație nu există one model fits all (un model care se potrivește tuturor). Situațiile diverselor forme de educație sunt prea diferite pentru a permite definirea unui model unic, respectiv a identifica aspecte principale unice în educație. Dar pentru mine, cei mai importanți au fost profesorii – unicat – pe care am avut șansa să-i am la clasă și de la care am învățat, practic, tot ce știu astăzi: în liceu, profesorul meu de fizică și profesoara de franceză, profesorul cu care am lucrat la Timișoara și conducătorul meu de doctorat de la Cincinnati. De aceea, eu consider că profesorul este „subiectul” cel mai important în educație. Un profesor pregătit, pasionat și motivat mută toți munții din calea unei educații bune. Și desigur, nu în ultimul rând, educația de acasă.

Kasandra Kalmann Năsăudean: Ce competențe credeți că e necesar să aibă un cadru didactic ținând cont de nevoile copiilor din secolul XXI?

Alex Doboli: Să fie bine pregătit, pasionat de ce face și motivat. În ultima perioadă a avut loc o accelerare a cunoștințelor noi, precum și a metodelor pedagogice noi, mai ales bazate pe tehnologii noi. Cadrul didactic trebuie să găsească mijlocul de a agrega permanent aceste noutăți în condițiile în care ziua a rămas de doar douăzeci și patru de ore. Am să dau un exemplu. În România, nu s-a studiat practic statistica. Nu s-a studiat în liceu pentru că nu era cerută la examenul de admitere în facultăți și nu s-a studiat în facultăți. De fapt, cred că nici acum nu se studiază prea serios, drept dovadă genul de analize care continuă să se facă în țară. Pe de altă parte, Machine Learning, care este considerat originea unei noi revoluții industriale mai mare ca aburul sau electricitatea, se bazează masiv pe statistică. Observ că educatorii din țară (mă refer la materiile STEM) nu prea reușesc să țină pasul cu progresul științific și tehnic. Conținutul manualelor este ca acum treizeci de ani, când am fost eu elev și student. Problema este însă complicată: cum poți să pornești acest proces de înnoire atunci când nu există suficienți oameni care să ofere cunoștințele lipsă? Cine îi pregătește pe primii, care să pregătească pe alții și tot așa, în cascadă? Cine dă scânteia asta pentru pregătirea cadrului didactic „ideal”: cel bine pregătit, pasionat și motivat? Habar n-am. Am să revin aici la întrebarea a doua, de ce am plecat din România: eu am avut întotdeauna pasiunea, dar nu am vrut să-mi pierd motivarea din cauza statului român. Și de asemenea am vrut ca pregătirea mea să fie limitată doar de capacitățile mele intelectuale, nu de ce poate România să-mi ofere. Poate sună egoist ce spun, dar natura mi-a dat o singură viață și nu am vrut s-o irosesc pe „cai verzi pe pereți”, după mintea altora.   

Kasandra Kalmann Năsăudean: Ce mesaj le-ați transmite adulților și copiilor pentru a avea încredere în școală?

Alex Doboli: Desigur că trebuie să aibă. Dacă ar fi să fiu sarcastic aș spune că trebuie să aibă încredere pentru că altă posibilitate nu există. Sau cum spunem în America, let’s try to make the best out of the things that we have (să încercăm să profităm la maximum de lucrurile pe care le avem). Dar felul meu nu este unul sarcastic. Dimpotrivă, am multă compasiune pentru situațiile dificile și știu că în țară există multe reproșuri la adresa educației. Dar așa cum am avut eu noroc de profesori excepționali când am fost elev și student, există și acum profesori excepționali, pasionați, motivați și foarte bine pregătiți. Sunt convins că se știe cine sunt aceștia în fiecare școală. Așa că le spun doar să stea pe lângă acești profesori și să soarbă fiecare cuvânt pe care-l spun. Să-i „stoarcă” de cunoștințe și de sfaturi, așa cum storci o lămâie. Un profesor este cu atât mai bun cu cât îl întrebi mai multe lucruri. Întrebările îl stimulează întotdeauna și îi dau oportunitatea să crească, să se dezvolte la rândul sau ca educator și om. 

Kasandra Kalmann Năsăudean: Ce părere aveți despre felul în care școala românească formează elevii, atât profesional, cât și social?

Alex Doboli: Nu-mi permit să fac o apreciere. Nu am suficiente date. Am avut în cariera mea un singur doctorand din România. Mai exact de la Universitatea Tehnică din Cluj. Au fost lucruri la care era bine pregătit și lucruri la care nu era. Dar nu pot spune că școala românească ar excela în X, Y, sau Z. Știu însă că școala nu pregătește suficient capacitățile elevilor de writing și communication (n.r.: scriere și comunicare), inclusiv technical writing (n.r.: scriere tehnică). Or, în carieră, communication și networking (n.r.: comunicarea și socializarea)sunt criteriile cele mai importante, mai importante decât cunoștințele teoretice sau tehnice. Articolele care se scriu în țară, inclusiv cele din presă, sunt insuficient structurate și dezvoltate. Pe scurt, sunt prost scrise 99% din ele. Lucrurile acestea nu sunt surprinzătoare din moment ce la limba și literatura română înțeleg că a rămas practica dictării analizelor literare, fără a-i pregăti pe elevi în a fi good writers and communicators (n.r.: buni scriitori și comunicatori).Din punct de vedere social: școala românească a pregătit întotdeauna individualități fără să pregătească persoane care să știe cum să fie team players (n.r.: oameni de echipă). Or, la ora asta, 99.99% din treabă se face în echipe.  

Kasandra Kalmann Năsăudean: La ora actuală, televizorul şi internetul câştigă teren în defavoarea cărţilor?

Alex Doboli: Este greu de spus. Părerea mea este că cine are pasiunea cititului citește cărți în continuare și cine nu o are, nu o are cu sau fără televizor și internet. Pur și simplu nu cred că cineva îndrăgostit de cărți va pune cărțile jos pentru că dintr-o dată face a lot of web surfing (n.r.: multă navigare pe internet). Mai degrabă aș zice că-i pe dos: diferite emisiuni TV ne îndrumă să citim diferite cărți, pe care altfel poate nu le-am fi citit. Eu, de exemplu, am devenit mai nou puțin obsedat de Lorenzo de Medici după ce am văzut serialul „Medici” de pe Netflix. Mi-am cumpărat câteva cărți ca să aflu mai multe. La fel, în primăvară – vară, am trecut printr-o perioadă Hippie, pornind de la un documentar pe care l-am văzut despre ei. Am citit trei cărți despre mișcarea lor. Așa că dacă lumea petrece mai mult timp cu televizorul cauza este altundeva, nu la televizor. 

Kasandra Kalmann Năsăudean: Se comentează tot mai des în mediul virtual, că profesorii luptă cu tehnologia. Care-i părerea dumneavoastră?

Alex Doboli: Nu este nicio luptă. Dimpotrivă. Tehnologia ne dă oportunitatea de a transfera activitățile mecanice, repetitive și plictisitoare automatizându-le prin tehnologie. Și astfel putem să ne concentrăm pe ce este nou, interesant și creativ. De exemplu, putem automatiza corectatul temelor și a examenelor. De asemenea, ne ajută să înțelegem mai bine rezultatele și impactul muncii noastre. Ce predăm foarte bine pentru ca studenții să ne înțeleagă explicațiile și unde mai avem de lucrat. Cei care afirmă că profesorii duc o lupta cu tehnologia, și sunt destui, nu cred că știu prea multe despre tehnologie. Îmi cer scuze, nu vreau să ofensez pe nimeni, dar asta este realitatea. 

Kasandra Kalmann Năsăudean: În situația de criză provocată de pandemie, când instituțiile de învățământ au fost nevoite să se adapteze noilor condiții și să treacă la învățământul on-line, cum se descurcă studenții și profesorii? Are de suferit din acest motiv calitatea studiilor?

Alex Doboli: Nu este același lucru, bineînțeles. Am citit recent o statistică ce spune că pentru cei implicați în studii superioare și programe doctorale învățatul online sincron a fost o binefacere. 90% îl preferă celui în clasă. La polul opus, sunt elevii din grădiniță și ciclul primar. Dar au existat încă de la început eforturi imense pentru a înțelege unde sunt cele mai mari probleme în educația online și cum pot fi ele accesate. S-a creat un volum imens de discuții, analize, studii, tehnici și, încet, încet, tehnologie. Destule, probabil, vor continua să fie folosite și după ce pandemia va lua sfârșit. Marea provocare este lipsa interacțiunilor sociale, or ele sunt esențiale prin natura noastră umană.

Kasandra Kalmann Năsăudean: Este distanţa dintre SUA şi România atât de mare cât se vede în filme? Şi vizez aici societatea, educaţia, clasa politică?

Alex Doboli: Nu este vorba de distanță aici. Am să subliniez puțin academic aici spunând că poți introduce o metrică pentru distanță doar atunci când consideri lucruri asemănătoare. Or, învățământul american și cel românesc sunt două entități complet diferite. Ca și cum am compara mere cu capre. Da, ambele există pe planeta Pământ și sunt folositoare omului, dar dincolo de asta există mult prea puține asemănări. De aceea nu pot spune că există o distanță între ele. Pe de altă parte însă, pot spune că pot distinge destul de bine tinerii americani de cei europeni și în particular de cei din România. Limbajul corporal este altul, aici copiii fac mai mult sport, se pune infinit mai mult accent pe aptitudinile de comunicare, pe dezvoltarea personalității etc. Deci există multe diferențe, doar că nu pot spune că sunt mari sau mici. 

Kasandra Kalmann Năsăudean: Ce este diferit la sistemul de învăţământ universitar american?

Alex Doboli: Învățământul este autonom, descentralizat și extrem de divers. De asemenea, există o legătură organică între comunitatea deservită și școală. De exemplu, taxele locale plătite de noi merg în cea mai mare proporție pentru finanțarea școlilor deservite. De asemenea, părinții au multe pârghii pentru a influența programele dezvoltate în școli. Asta bineînțeles creează oportunități nebănuite în anumite locuri, și piedici enorme pentru locurile defavorizate. 

Kasandra Kalmann Năsăudean: Spre deosebire de sistemul de educație românesc, în sistemul american de educație se pune foarte mult accent pe activitățile extracurriculare: participarea în echipe de dezbateri și concursuri internaționale, asistență în cercetare sau participarea la editarea jurnalelor de specialitate. De ce contează aceste activități atât de mult și ce competențe dezvoltă ele?

Alex Doboli: Așa este. Se pune accent pentru că se consideră că un elev trebuie să se dezvolte ca persoană integrată într-o societate, nu ca individ care poate reproduce multe cunoștințe de manual. Or, sunt destule lucruri pe care un elev nu le poate învăța în școală, însă sunt esențiale în viața de zi cu zi. De exemplu, capacitatea de a optimiza sau de a lua decizii etice și morale în împrejurări dificile. A decide să-ți aloci o oră pe zi pentru a ajuta pe cei săraci (în loc să mai rezolvi câteva probleme din culegere) este o decizie morală, pe care o înveți în general în afara școlii. În viață însă deciziile etice și morale pe care trebuie să le luăm sunt cele mai importante. La fel și capacitatea de a construi argumente logice și convingătoare prin dezbateri, de a fi ancorat activ în comunitatea ta prin ziarele școlilor, etc. 

Kasandra Kalmann Năsăudean: S-ar putea inspira sistemul de învăţământ românesc din experienţa vastă a celui american?

Alex Doboli: Sincer, nu cred. Vorbim de lucruri extrem de diferite. Învățământul românesc este unul profund centralizat și uniformizat, dominat de minister și inspectorate. Este conceptual altceva decât cel american. Cred că lumea ar trebui să se gândească serios înainte să „maimuțărească” exemple și proiecte din America, tocmai din cauză că nu prea există asemănări sistemice între cele două. Inspirațiile de aici s-ar putea să facă mai mult rău decât bine.

Kasandra Kalmann Năsăudean: Ce-i sfătuiți pe tinerii din România care vor să ajungă la universităţi importante? Există o „reţetă”?

Alex Doboli: Desigur că există o rețetă: să muncească, să fie mereu deschiși la nou, să-și descopere pasiunea și s-o urmeze și să accepte să fie mentorați de persoanele pe care ei le admiră. Dar acestea nu sunt niciodată suficiente; trebuie desigur și noroc.

A consemnat: Kasandra Kalmann Năsăudean, jurnalist de investigații, membru CCNMA, director editorial – Occidentul Românesc

Foto: Arhiva personală Alex Doboli