„Eu sunt român și spun asta cu mândrie oricui mă întreabă de unde vin”

 

În exclusivitate, pentru Occidentul Românesc, un interviu cu Profesorul universitar emerit Dan Munteanu Colán.

Profesorul universitar emerit Dan Munteanu Colán este nominalizat pentru premiile de excelență acordate în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei Occidentul Românesc „Noi susținem excelența!” 

Occidentul Românesc: Domnule profesor Dan Munteanu Colán, mulți dintre românii care vă cunosc nu știu de unde vine acest ultim nume: „Colán”. Ne puteți lămuri?

Dan Munteanu Cólan: Nu este niciun mister. De secole, prin tradiție și, mai ales prin lege, cetățenii spanioli și hispano-americani poartă două nume de familie: pe cel al tatălui și pe cel al mamei dinainte de căsătorie (mai recent, ordinea poate fi inversă sau al doilea nume poate fi schimbat). De aceea, cei care nu cunosc acest lucru se miră și au impresia că toți sunt de viță nobilă sau chiar de os domnesc. Prin urmare, când am primit cetățenia spaniolă (în 1995, prin decret regal, carta de naturaleza), mi-am luat al doilea nume. Și l-am ales pe cel al mamei, Colán, ca omagiu adus ei, bunicului meu matern, Constantin Colán și, mai ales, unchiului meu, Nicolae Colán, mitropolitul Ardealului [sic!], membru al Academiei Române și ministru al învățământului în anii patruzeci.

Occidentul Românesc: Faceți parte din primele generații de hispaniști formate după război, în România. Ce v-a apropiat de spaniolă în acei ani?

Dan Munteanu Cólan: Am ales spaniola obligat de circumstanțe, într-un fel, și dintr-un entuziasm juvenil explicabil la optsprezece ani. Cum am mai povestit și în alte ocazii, în timpul liceului visam să studiez pictura. De mic, îmi plăcea să desenez, și se pare că aveam talent. Apoi am început să studiez serios la Școala Populară de Artă, în vederea examenului de admitere la Bele-Arte.

În ultima clasă de liceu, tata mi-a spus într-o seară că a vorbit cu profesorul meu de pictură și că acesta i-a spus că, într-adevăr, am talent, dar că nu voi deveni un geniu (textual, că nu voi ajunge un Grigorescu; enervat, am răspuns: „Firește că nu voi ajunge un Grigorescu, voi ajunge un Munteanu!”). Și că, în condițiile acestea, el nu este dispus să mă ajute material să-mi urmez studiile, chiar dacă voi intra la facultate. Evident, această apreciere m-a jignit și m-a înfuriat… Aveam optsprezece ani. Așa că am renunțat la pictură, am decis să dau admiterea la Filologie la București, unde eram sigur că voi intra fără o pregătire specială, dat fiind că eram foarte bun la română, franceză și istorie (materiile care se cereau la examenul de admitere).

Am lucrat toată vara pe un șantier și, cu banii economisiți, am plecat la București. În capitală, am aflat că există posibilitatea de a mă înscrie la spaniolă, cu examen la franceză. Ceea ce am și făcut. Am reușit printre primii cinci, și așa am ajuns să studiez spaniola. Catedra de spaniolă (Departamentul de limbă și literatură spaniolă) s-a reînființat în 1957, datorită eforturilor marelui romanist și hispanist Iorgu Iordan, savant de renume mondial, membru al Academiei Române, al Academiei Regale Spaniole (Real Academia Española) și a multor altor foruri științifice europene și internaționale. În 1962, când am intrat la facultate, absolvise prima promoție postbelică de hispaniști români.

Dintre profesorii din perioada interbelică, practic nu mai rămăsese aproape nimeni. Unii renunțaseră, alții își găsiseră alte slujbe, alții zăceau prin pușcării. Și puțini, cu mult noroc, ajunseseră în străinătate înainte de terminarea războiului mondial. Până în 1957, când situația politică s-a relaxat relativ, autoritățile române nu vedeau cu ochi buni nimic din ceea ce era legat de Spania franchistă, cu care România nici nu avea legături diplomatice.

La facultate, atmosfera era minunată! Toți cei care intraserăm în primul an eram entuziaști, probabil puțin romantici, ni se părea că ne așteaptă un univers necunoscut pe care noi urma să îl descoperim; ne încânta tot ce era legat de Spania, eram ca un burete ce absoarbe tot. E drept că nu prea știam mai nimic despre acea țară. Dar ne atrăgea exotismul acelui popor (sau ceea ce nouă ni se părea exotism), muzica, dansurile, Cristofor Columb și descoperirea Americii, Don Quijote, Don Juan și, după câțiva ani, puținele filme, mai ales hispano-americane, Sara Montiel, Julio Iglesias. Și asta în ciuda faptului că a fi student la spaniolă în anii aceia era o aventură. Nu aveam niciun fel de cărți, de manuale, gramatici, dicționare, cu excepția câtorva publicate în fosta Uniune Sovietică, pe care le cumpăram de la librăria Cartea rusă, evident în rusă.

Existau cărți de literatură, filozofie, eseistică și câte o gramatică (mi-amintesc de cursul publicat de Samuel Gili y Gaya, Curso superior de sintaxis española; până n-am văzut volumul, mulți dintre noi credeau că fusese scrisă de doi autori, Gili și Gaya!) la biblioteca universității, la Biblioteca Centrală Universitară sau la cea a Academiei, dar greu accesibile pentru studenții din primii ani. Mai înainte am menționat soarta profesorilor hispaniști din perioada interbelică.

Din fericire, pentru noi, am avut parte de profesori minunați, și ei entuziaști, și nu precupețeau niciun efort ca să ne învețe spaniola și tot ce era legat de limba spaniolă: tradiții, folclor, cântece populare, anecdote, bucătăria spaniolă etc.

Dintre români, unii foști diplomați în țări hispano-americane, Constantin Duhăneanu, Paul Alexandru Georgescu, soția sa Ileana Georgescu, René Jerusalmi. Li s-au alăturat câțiva spanioli refugiați în fosta URSS după Războiul Civil din Spania, care după 1960 s-au stabilit în alte țări comuniste, la ordinele conducerii Partidului Comunist Spaniol. Împreună cu ei ne-au învățat spaniola cu mult entuziasm și câțiva dintre absolvenții primelor promoții: Andrei Ionescu, Silvia Vîscan, Olga Tudorică, Ioana Cioranu Zlotescu (am reluat legătura cu ea în 1990, când am ajuns în Spania).

Relațiile cu profesorii noștri au fost permanent cordiale, dar foarte respectuoase. Cu unii dintre ei am ajuns să mă împrietenesc, cum s-a întâmplat cu Gregorio Escudero, pseudonim conspirativ al lui Gregorio (Goyo) Aparicio, cu care am păstrat o excelentă legătură chiar și după plecarea lui în Spania; cu Palmira Arnáiz, Andrei Ionescu, Ioana (Joy) Zlotescu. În afară de aceștia, trebuie să amintesc câteva nume de profesori ale căror cursuri sau conferințe le ascultam cu nesaț: Iorgu Iordan, Al. Graur, George Călinescu, Maria Manoliu-Manea, Sanda Reinheimer-Rîpeanu, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ovidiu Drîmba, printre alții. Mulțumită lor, când am ajuns în Spania, aproape după douăzeci și cinci de ani, m-am simțit din prima zi ca în a doua mea țară. Iar noii mei prieteni și colegi spanioli îmi spuneau că știu mai multe decât ei despre Spania și cultura spaniolă. Exprim tuturor, și cu această ocazie, sincera și profunda mea recunoștință.

Foto: 1985 – Cu prilejul vizitei la București a Majestăților Lor, Regii Spaniei.

Occidentul Românesc: Ați debutat editorial cu un Dicționar de buzunar român-spaniol (coautor), în 1967. Ce amintiri v-au rămas din perioada petrecută la Institutul de Lingvistică din București?

Dan Munteanu Cólan: Am început să lucrez la Institutul de Lingvistică la sfârșitul anului 1971, patru ani după ce publicasem dicționarul menționat. Amintiri am multe și plăcute. La Institutul de Lingvistică am avut privilegiul de a participa la seminariile de lingvistică romanică organizate săptămânal de Iorgu Iordan, pe atunci directorul institutului. Îmi amintesc perfect de această persoană deosebită, veșnic îmbrăcat corect și elegant, cu costume în nuanțe de gri, în funcție de anotimp și cu cămăși tip guyabera, vara. Intra în biroul unde se ținea seminarul, se așeza la o masă, își scotea ceasul de buzunar, îl deschidea, și-l punea în fața ochilor și apoi începea. Cita din memorie cu o exactitate de invidiat autori, titluri de cărți și articole, unde se publicaseră și, de cele mai multe ori, și pagina. Exact așa cum făcea și când își ținea cursurile. Incredibil!, ne spuneam noi. Ca niște elevi ștrengari, l-am și verificat de câteva ori. Niciodată n-a greșit nici măcar pagina.

La institut am lucrat în departamentul de limbi romanice, condus de Marius Sala. Am învățat multe de la el. Sala era un foarte bun lingvist, format la școala lui Emil Petrovici, Iorgu Iordan și Alexandru Rosetti. Deborda de idei și de subiecte de cercetare. Sub conducerea lui, am publicat, în colaborare cu alte două colege, o monografie despre lexicul indigen în spaniola din America (Premiul Centenarului Academiei Mexicane), urmat de un amplu studiu despre lexicul spaniolei din America (2 vol., peste 1000 p., publicat de Institutul „Caro y Cuervo”, Bogota, Columbia). La inițiativa lui, la institut se organizau întâlniri cu membrii departamentului de limbi romanice la întoarcerea câte unui/unei coleg/e dintr-o călătorie de studii în străinătate. De la el am învățat multe lucruri de care nici măcar nu auzisem în facultate. Și tot el mi-a trezit interesul pentru limbile creole, domeniu în care m-am specializat ulterior și care mi-a adus multe satisfacții.

Foto: 1979 – Cercetători de la Institutul de Lingvistică din București. În centru, Iorgu Iordan. Dan Munteanu Colán este primul din stânga.

Occidentul Românesc: Îmi aduc aminte că în anii tinereții legasem numele dumneavoastră de unele traduceri din Alejo Carpentier, Mateo Alemán, Jorge Amado și mulți alții. Există traduceri care au însemnat mai mult decât un „bun oficiu” în viața dumneavoastră?

Dan Munteanu Cólan: Ca să fiu sincer (și cu lipsa de modestie care mă caracterizează, ha!, ha!), am avut posibilitatea să traduc titluri și autori care au însemnat ceva mai mult decât un „bun oficiu”. Am tradus, în general, cărți de mari scriitori și am încercat să le traduc cât mai bine. Sper că am reușit. Menționez ca răspuns la întrebarea dumneavoastră, romanele lui Carpentier (Recurs la metoda, 2 ediții, Concert baroc, 2 ediții, Ritualul primăverii, 2 ediții, În împărăția acestei lumi), romanul lui Clarín, Pasiunea Anei Ozores, 2 ediții, Amado, Gabriela, 2 ediții, romanele Claricei Lispector, Departe de inima vijelioasă a lumii, Pasiunea după G. H., Apa vie, Ora stelei). Și, nu în ultimul rând, Bolaño (Detectivii sălbatici, Amuleta), Donoso (Obscena pasăre a nopții), Pérez Reverte (Tangoul Vechii Gărzi), Pablo Neruda (20 de poeme de iubire…) și altele. Dar adevărate „încercări” au fost Guzmán de Alfarache de Mateo Alemán și Amadís de Gaula, roman picaresc și respectiv cavaleresc din secolele al XVI-lea-al XVII-lea. Și, în sfârșit, traducerile din română: Bacovia, Ioan Es. Pop, Stelian Țurlea (În absența tatălui), printre altele.

Occidentul Românesc: Ce ar putea afla un curios de la dumneavoastră despre papiamento sau spaniola din Insulele Canare? Cum v-ați apropiat atât de devreme de zonele lingvistice exotice? Bănuiesc că și astăzi continuați cercetările.

Dan Munteanu Cólan: Multe, prea multe pentru un interviu. Dar iată câteva curiozități. Papiamento este o limbă creolă din Antilele Olandeze, cu literatură orală foarte bogată, cultă, presă, posturi de radio și TV, și care se predă în școala primară. Lexicul este în proporție de cca. 75% de origine spaniolă. Însuși numele limbii provine de la verbul sp. papear, papiar, care în spaniola veche avea sensul de „a vorbi”. Are accent tonic și accent melodic, ca în chineză și e foarte nazalizată. Dar un vorbitor de spaniolă o poate înțelege (relativ). Spaniola din Canare este o spaniolă atlantică, cu asemănări cu spaniola caraibiană, nu numai în privința lexicului (de ex., guagua ‚autobuz’), cu americanisme, arhaisme, cuvinte de origine marinărească, portughezisme, ci și în domeniul morfosintaxei (pluralul pronumelui personal de persoana a 2ª este Ustedes „dumneavoastră” și se folosește cu forma verbală a persoanei a 3ª). Nu cred că este cazul să mă extind, ca să nu ajungem la o lecție de dialectologie spaniolă.

Atracția pentru papiamento s-a datorat polemicii privind originea sa: portugheză (monogeneză) sau spaniolă (poligeneză)? Cred că am reușit în studiile mele (articole și monografii) să demonstrez originea spaniolă a acestei limbi creole. Pentru spaniola din Canare interesul a fost tardiv, când am ajuns în Insule. Și în acest caz, am scris câteva studii menite să consolideze opinia majoritară potrivit căreia nu este un dialect, ci o modalitate a grupului atlantic menționat.

Occidentul Românesc: Pentru cei ce nu au avut în mână volumele coordonate de dumneavoastră. Imágenes y ficción. Ocho ideaciones clave en la cultura ocidental, ne puteți spune despre ce este vorba în această operă?

Dan Munteanu Cólan: Imágenes y ficción… a fost un proiect drag inimii mele încă de când trăiam în România. Atunci am făcut câteva emisiuni la Radio București pe această temă. Ideea era studierea evoluției unor personaje celebre, „personaje-cheie” în cultura occidentală ca Edip, Antigona, Narcis, Pygmalion, Ulise, Salomeea, regele Artur, Tristan și Isolda, Dracula, El Cid Campeador, Don Juan, Faust, Hamlet și alții, eroi care ne însoțesc de-a lungul întregii noastre existențe, trec barierele geografice, politice (inventate de noi), trec dintr-o epocă istorică în alta, șterg frontierele care separă regatele diferitelor muze, și inspiră scriitori, pictori, sculptori, compozitori și cineaști, creează sincretisme, cuvinte (donjuanism, quijotism, sosie etc.), zicători, proverbe și ajung să facă parte din tezaurul cultural și memoria colectivă a unei imense comunități. Toate aceste personaje sunt analizate din punctul de vedere al diferiților creatori și a diverselor epoci și mentalități.

Aici, acest proiect s-a materializat în patru cicluri de conferințe (32 de personaje), ținute de scriitori, poeți, artiști plastici, muzicieni, critici literari, de artă, muzicali din toată Spania. Am fost coordonatorul acestor conferințe, publicate apoi în tot atâtea volume, de Guvernul canarian sub îngrijirea mea.

Occidentul Românesc: Ce însemnă pentru dumneavoastră astăzi România? V-ați gândit să vă reîntoarceți în țară?

Dan Munteanu Cólan: România este țara mea natală, unde am crescut și m-am format, țara părinților și a strămoșilor mei. De aceea, o vizitez uneori cu mare bucurie și plăcere. Dar nu m-am gândit niciodată să mă reîntorc. Când am plecat din România aveam 46 de ani neîmpliniți. Acum am aproape 75. Cred că ne-ar fi foarte greu, și mie și soției mele, după aproape 30 de ani de stat în Spania, timp în care nu am cunoscut direct evoluția țarii, a poporului, a mentalității și a culturii române, să ne adaptăm noii realități și, mai ales, să reîncepem de la zero, cum am făcut-o în Spania. Eu sunt român și spun asta cu mândrie oricui mă întreabă de unde vin.

Occidentul Românesc: Care sunt câteva dintre frumoasele amintiri care vă leagă de Las Palmas?

Dan Munteanu Cólan: Sunt multe, nu doar câteva. În primul rând, ospitalitatea, amabilitatea generozitatea și prietenia arătată de canarieni. Așa cum s-a întâmplat și la Oviedo, unde am fost visiting professor în primul an al șederii mele în Spania. La Universitatea din Las Palmas de Gran Canaria, toți colegii și studenții m-au tratat cu respect și cordialitate din prima zi pană azi. Deși am fost un profesor exigent, studenții m-au iubit și m-au apreciat. Ce satisfacție mai mare poate avea un profesor decât să fie oprit pe stradă de un student care a terminat în urmă cu 10, 20 de ani, pentru a-i spune ce mult a învățat de la el?! În al doilea rând, faptul că am lucrat într-o universitate tânără, cu colegi entuziaști, interesați și îndrăgostiți de meseria lor, care luptaseră pentru crearea acestei instituții. În al treilea rând, atmosfera destinsă, înclinația oamenilor pentru muzică și dansurile lor populare, pentru distracție (mai e nevoie să amintesc Carnavalul?) Și viața culturală foarte bogată și diversă.

În capitală, Las Palmas de Gran Canaria, există o orchestră filarmonică (stagiune permanentă), una dintre cele mai bune din Spania, un festival internațional de muzică simfonică, anual, un festival de operă, tot anual, un festival de film. Foarte multe galerii de artă și foarte buni plasticieni, scriitori talentați (publicați și în România), mai multe teatre cu stagiune permanentă și mai multe săli de spectacole etc. Așa că, în câteva luni am cunoscut și m-am împrietenit cu scriitori, poeți, pictori, sculptori, fotografi, muzicieni, critici literari, de artă, muzicali. Am fost invitat și adoptat la întâlnirile lor, care aveau loc cu destulă frecvență. Ne împărtășeam păreri, teorii, le dezbăteam, într-o atmosferă de sinceră prietenie și prețuire reciprocă. Adesea ne vedem acasă la noi, la câte o cină românească, alteori la terasa unui bar. Am fost invitat să prezint noutăți editoriale, vernisaje de expoziții, să țin conferințe pe teme culturale.

Într-un cuvânt, în foarte scurt timp am ajuns să mă simt ca la București și să mă mișc într-un mediu intelectual și cultural de nivel elevat. Și, de ce să nu recunosc, last but not least, Atlanticul, plajele și restul peisajului. Canarienii spun că insula este un mic continent, cu toate formele de relief. Și au dreptate, poți pleca de la țărmul mării și ajunge la 1800 m în mijlocul insulei în numai câteva ore (cu mașina).

Foto: 2001 – Ciclul de conferințe „Imágenes y ficción”, Las Palmas. Cu Manuel Alvar.

Occidentul Românesc: Ce ne puteți spune despre românii stabiliți de-a lungul timpului în Spania? Ați cercetat fenomenul exilului și pe cel al „diasporei”?

Dan Munteanu Cólan: Nu m-am ocupat de fenomenul exilului și al diasporei decât din punct de vedere lingvistic. Am ajuns la concluzia că românii din diaspora spaniolă au ajuns să vorbească o modalitate foarte interesantă, pe care am denumit-o „rumañol”. Studiile mele au fost bine primite. De curând, la București s-a publicat un studiu monografic despre româna vorbită în Spania semnat de profesorul Paul Buzilă de la Universitatea din București, care mă citează. Celelalte aspecte corespund sociologilor. Așa că nu pot răspunde la această întrebare.

Occidentul Românesc: V-ați gândit să scrieți o autobiografie? Nu ar fi aceasta o încununare a unei vieți dedicate studiului?

Dan Munteanu Cólan: M-am gândit de mai multe ori, mai ales pe măsură ce au trecut și continuă să treacă anii. Nu chiar o autobiografie, ci mai degrabă „fragmente de memorii”, ceva mai distractiv. Dar tot eu mi-am spus (și credeți-mă, nu sunt pesimist, ci exact contrariul): „Pe cine interesează memoriile mele? În România cred că au rămas puțini care mă mai țin minte. Iar pe spanioli nu-i interesează memoriile unui „savant”, care nici măcar n-a inventat ceva legat de cibernetică sau informatică”. Trebuie să fim realiști. Și sincer să fiu, cred că nici nu s-ar găsi o editură dispusă să publice așa ceva. Nici în Spania, nici în România. Dar…, cine știe?

Un interviu realizat de Dan Caragea – Editor senior la Occidentul Românesc
Foto: sursa personală a profesorului Dan Munteanu Cólan

Dan Munteanu Colán – Fișă bio-bibliografică
Dan Munteanu Colán s-a născut în 1944, la Șoșdea. A absolvit Facultatea de Limbi Străine (secția spaniolă), cu diplomă de merit, în 1967. Este doctor în Filologie din 1981. În 1990, Ministerul spaniol al Afacerilor Externe i-a acordat o bursă de studii, iar Universitatea din Oviedo l-a invitat să predea un curs de limba română în anul 1990-1991. În anul universitar următor, este profesor invitat la Universitatea din Las Palmas. Obține cetățenia spaniolă în 1995. În prezent, este profesor universitar emerit de Filologie Romanică, la Universitatea din Las Palmas.

Domenii de specializare: lingvistică romanică, contact lingvistic, pidgins și creole, lingvistica textului, spaniola din America, paremiologie, lexicografie.

Lucrări publicate (selectiv): Dicționar român-spaniol (în colaborare), București, Editura Științifică, 1967; El léxico indígena del español americano. Apreciaciones sobre su vitalidad (în colaborare), Bucureşti, Editura Academiei Române, Academia Mexicană, 1977; Gramatica limbii spaniole (în colaborare), Bucureşti, Editura Didactică şi Pedagogică, 1980; El español de América. I. Léxico (în colaborare), Bogota, Instituto Caro y Cuervo, 1982; El papiamento, origen, evolución y estructura, Bochum, Universitätsverlag Dr. N. Brockmeyer, 1991; El papiamento, lengua crioilla hispánica, Madrid, Gredos, 1996; Imágenes y ficción: ocho ideaciones clave en la cultura occidental (coordonator), 4 vol., Las Palmas de Gran Canaria, Gobierno de Canarias, 2000-2003; Bibliografía básica y selectiva de lingüística románica (în colaborare), [Alcalá de Henares,] Universidad de Alcalá de Henares-[Las Palmas de Gran Canaria,] Universidad de Las Palmas de Gran Canaria, 2003; Breve historia de la lingüística románica, Madrid, Arco/Libros, 2005; La posición del catalán en la Romania según su léxico latino patrimonial, Hannover, Ibidem Verlag, 2008; Lecturas subjetivas. Afinidades selectivas, Madrid, Ediciones de La Discreta, 2008.

Traduceri în limba română: Nemaipomenitele peripeţii ale neînfricatului cavaler Amadis de Gaula; Mateo Aléman, Viaţa şi isprăvile vestitului Guzmán de Alfarache; Clarín, Pasiunea Anei Ozores; José Ortega y Gasset, Velázquez. Goya; Luis León Barreto, Spiritism la Telde; Alberto Vázquez-Figueroa, Tuaregul (în colaborare); Arturo Pérez-Reverte, Tangoul Vechii gărzi; Ricardo Güiraldes, Poveşti de moarte şi de sânge; Álvaro de la Iglesia, Tradiţii cubaneze; Roberto J. Payró, Hazliile isprăvi ale nepotului lui Juan Moreira; Alejo Carpentier, Recursul la metodă, Concert baroc, Ritualul primăverii, Pașii pierduți; Cabrera Infante, Trei tigri trişti; José Donoso, Obscena pasăre a nopţii; Roberto Bolaño, Convorbiri telefonice, Detectivii sălbatici, Amuleta; Manuel Vázquez-Bigi, Două sunt porţile visului; Jorge Amado, Gabriela; Clarice Lispector, Aproape de inima vijelioasă a lumii, Patimile după G. H., Apa vie, Ora stelei, Un suflu de viaţă. A tradus, de asemenea, piese de teatru din Lope de Vega, Tirso de Molina, Calderón de la Barca, Casona, Calvo-Sotelo, Buero Vallejo, printre alții.

Traduceri în limba spaniolă: George Bacovia, Ioan Es. Pop, Stelian ţurlea, Rumano en el mundo (antologie poetică).

Premii: 1976, Premiul „Centenarul Academiei Mexicane”, Lingvistică Hispanică, pentru El léxico indígena del español americano. Apreciaciones sobre su vitalidad; 1981, Premiul Asociației Scriitorilor din București, pentru Concert baroc de A. Carpentier; 1984, Premiul național de traducere acordat de Ministerul spaniol al Culturii, pentru Viaţa şi isprăvile vestitului de Mateo Alemán; 1984, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru aceeași traducere.

Referințe speciale: Who’s Who in the World, New Providence, N. J. Marquis Who’s Who Publishers, 2011; Who’s Who in the World, Berkeley Heights (NJ), Marquis Who’s Who Publications, 2012; 2000 Outstanding Intellectuals of the 21st Century, Cambridge, International Biographical Centre, 2011; Directoriul hispaniștilor, elaborat de Universitatea din Navarra și de revista Criticón din Toulouse.

Citește și