„Cred în eradicarea cauzelor corupției și aceasta nu se poate face decât prin educație, încă de pe băncile școlilor primare”

Interviu cu Daniel Onofrei, doctor în matematică, profesor asociat la Universitatea din Houston (SUA), Departamentul de Matematică

Drumul lui Daniel Onofrei a pornit din Suceava și l-a purtat până în îndepărtatul stat Texas din SUA, pe aripile matematicii. O pasiune născută încă din copilărie – modelată, după cum spune chiar el, cu ajutorul unor oameni minunați, întâlniți pe parcursul evoluției sale, care i-au îndrumat pașii – l-a condus înspre a deveni profesor cercetător în matematică. Cu o carieră impresionantă la cei 39 de ani ai săi, Daniel visează la o campanie națională în România care să redefinească statutul social al dascălilor în societate și crede cu tărie că doar prin educație se pot eradica problemele majore ale unei țări și se pot schimba generațiile. Daniel Onofrei este nominalizat pentru premiile de excelență acordate în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei Occidentul Românesc „Noi susținem excelența!”

Occidentul Românesc: Când ți-ai descoperit pasiunea pentru matematică și cum ai ajuns să urmezi studii aprofundate în domeniu și să devii, la rândul tău, profesor?

Daniel Onofrei: Pasiunea pentru matematică a apărut treptat, începând cu clasa a patra. Am avut șansa unei învățătoare excelente în școala generală, doamna Elisabeta Boca, care ne motiva mereu să ne autodepășim. Apoi, în clasa a patra, m-am calificat la etapa județeană a olimpiadei de matematică organizată în localitatea Bucșoaia, în Suceava. Din cauza unei greșeli de calcul nu am obținut decât o mențiune, însă experiența din acea tabără olimpică de la Bucșoaia mi-a rămas în suflet. După această experiență, am simțit nevoia să rezolv probleme din Gazeta Matematică, la care am fost abonat de către părinți și cred că am continuat să îmi întrețin pasiunea pentru matematică și pentru că, în general, noi, oamenii, probabil iubim să facem ceea ce simțim că ne reușește.

Au urmat anii de gimnaziu, unde nu cred că am excelat la nicio disciplină. Îmi amintesc că am continuat să fiu interesat de matematică, însă din cauza circumstanțelor nefericite din familia mea în acea perioadă am fost foarte afectat în relația mea cu școala. Astfel, la sfârșitul clasei a cincea, am ajuns să fiu mutat împreună cu alți elevi (4-5 din fiecare clasă) într-o clasă creată special pentru cei cu probleme la învățătură sau derapaje comportamentale. Și acum cred că a fost o idee îngrozitoare a sistemului de atunci și îmi amintesc clar că pentru mine a fost un șoc! Atmosfera în acea clasă era aproape toxică. Orele erau mereu întrerupte de către colegi, profesorii nu acopereau materia cum trebuia și, cu toate că am încercat să interacționez cu profesorul de matematică, am realizat că locul meu nu era acolo. Astfel, am vorbit cu părinții mei și am obținut, în primul trimestru al clasei a șaptea, transferul către Școala Generală nr. 1 din Suceava, unde am studiat până la finalul gimnaziului. Acolo mi-am recâștigat pofta de studiu și am avut șansa unei profesoare excepționale la matematică, doamna Buzilă, care era și diriginta noastră.

Cu toate că nu am fost selectat niciodată, în anii de gimnaziu, pentru a reprezenta școala la etapa județeană a olimpiadei, am reușit, prin recomandarea doamnei Buzilă, să ajung în clasa a IX-a A de la Liceul de Informatică (acum Colegiul Național Spiru Haret), unde profesor de matematică era domnul Călin Oanea. Domnul Oanea mi-a fost și mentor, și tată, într-o perioadă în care tatăl meu a părăsit domiciliul și localitatea. Am învățat multe de la domnul Oanea, care era un om complet, un om luminat din toate punctele de vedere și cu care puteam vorbi despre orice. În general petreceam împreună cu el în medie cam câte patru ore pe zi – și chiar mai mult. În timpul liceului, datorită acestui om de lângă mine care mi-a fost un model de viață și etică profesională, a încolțit pentru prima dată în sufletul meu dorința de a deveni profesor de matematică (însă nu am conștientizat atunci nimic din ceea ce știu acum că reprezintă activitatea unui profesor cercetător!). În liceu am obținut două premii la olimpiada națională de matematică și alte premii la concursuri interjudețene de matematică. 

Occidentul Românesc: Cum ai ajuns să studiezi în SUA?

Daniel Onofrei: După liceu am fost admis fără examen la Facultatea de Matematică din Iași, unde am terminat cu o teză de licență despre studiul problemelor de tranziție de fază cu aplicații în fenomenul de topire a ghețarilor sub îndrumarea domnului academician Viorel Barbu. Domnul Barbu este al doilea om important din viața mea cu care am avut o relație foarte specială și, astfel, la finalul studiilor, după un semestru petrecut la Universitatea Ștefan Cel Mare din Suceava în calitate de preparator la catedra de Inginerie Electrică, la recomandarea domnului profesor Barbu, am decis să accept propunerea profesorului Augusto Visintin din Trento, Italia, de a studia în programul doctoral de acolo sub îndrumarea dumnealui. În 2001 românii nu puteau călători liber în Italia și era nevoie de viză, așa că am început demersurile pentru obținerea acesteia. Am avut, cred, cinci încercări de a obține viza și, de fiecare dată, după un drum foarte obositor peste noapte cu acceleratul din Suceava, mi se spunea că lipsește ceva la dosar… totul culminând cu momentul în care, la fel, după un drum lung de noapte și o coadă imensă la ambasadă, mi s-a spus că totul e în regulă, dar că pe documentul de invitație din partea profesorului Visintin era trecut Onofrei Toader în loc de Onofrei Daniel Toader și, cum acesta era numele tatălui meu, s-a concluzionat că tatăl meu în vârstă de 57 de ani – și nu eu! – era invitat pentru bursa de doctorat din Italia. 

Astfel, am acceptat șoaptele universului și am decis să renunț la oportunitatea de a studia în Italia și m-am înscris la doctorat la domnul profesor Barbu, continuând, în paralel, și activitatea de preparator la Suceava. Însă, după un congres în Statele Unite, domnul Barbu a revenit în țară și mi-a spus că m-a recomandat pentru o bursă doctorală în grupul domnului profesor Bogdan Vernescu de la Worcester Polytechnic Institute (WPI) în Massachusetts. Domnul Vernescu m-a contactat apoi, am avut un interviu cu dumnealui și cu alți profesori de la WPI și am obținut o bursă pentru studii doctorale sub îndrumarea domnului profesor Vernescu. Am acceptat această oportunitate fără să știu aproape nimic despre sistemul american și fără să mă gândesc foarte mult la ce implica acest pas în viața mea. Am fost motivat în principal de posibilitatea de a o putea ajuta pe mama mea cu banii necesari operației de icter mecanic. 

Domnul Vernescu este un al treilea om „rotund” din parcursul meu academic, care mi-a fost mentor și model (și explic imediat la ce anume mă refer prin sintagma „om rotund”). Dumnealui m-a ajutat enorm să mă acomodez societății total diferite din Statele Unite și mi-a îndrumat pașii înspre obținerea doctoratului. Teza mea de doctorat a fost în legătură cu metode matematice pentru studiul materialelor compozite și am publicat în timpul doctoratului șase lucrări științifice în jurnale de prestigiu. O parte din activitatea doctorală mi-am desfășurat-o în Paris, în grupul doamnei Doina Ciorănescu de la Laboratorul Jacques Louis Lions din cadrul Universității Paris VI. 

Pentru mine, un „om rotund” este pasionat de viață, veșnic curios despre orice și dornic să învețe mereu lucruri noi, chiar dacă nu au legătură imediată cu activitatea lui primară. Un om rotund e un om deschis cunoașterii în general, un om care, pe lângă pasiunile formatoare, are o cultură generală solidă. Un astfel de om poate radia și primi lumină din multe direcții, fiind, astfel, mult mai puțin predispus la melancolie când poate se întâmplă ca lumina să nu cadă din direcția sau direcțiile de cunoaștere care îl pasionează. Un om rotund, care, prin definiție, are multiple ferestre prin care poate radia și primi lumina, este, așadar, și mult mai bine poziționat în drumul nostru, al tuturor, în căutarea luminii liniștitoare care te mântuiește.

Occidentul Românesc: Care au fost motivele pentru care ai rămas în SUA?

Daniel Onofrei: În urma studiilor doctorale am obținut mai multe oferte de post-doctorat, printre care una de la prestigiosul institut Max Planck din Leipzig, sub îndrumarea marelui profesor Stefan Muller pe o temă de cercetare legată de studiul biomaterialelor. Însă, contextul personal de atunci, în special faptul că eram căsătorit cu iubirea mea din liceu, care, după un master în statistică la WPI, obținuse o poziție de biostatistician în Massachusetts și nu își dorea să părăsească SUA, m-a făcut să refuz oferta de la Max Plank și să dau curs unei poziții de un an în calitate de cercetător asociat în departamentul de matematică al Rutgers University, sub îndrumarea profesorului Michael Vogelius, urmată de o poziție de post-doctoral fellow pentru trei ani în departamentul de matematică al University of Utah, sub îndrumarea profesorului Graeme Milton.

Occidentul Românesc: Cum a fost procesul de adaptare, de integrare, pentru tine?

Daniel Onofrei: Cea mai grea perioadă în privința acomodării a fost în timpul studiilor doctorale, dar atunci am beneficiat enorm de sprijinul și prietenia domnului Vernescu ca ajutor în acest sens. Un factor important în acomodarea mea a fost și faptul că după primii doi ani am reușit să o ajut și pe prietena mea de atunci să mi se alăture. Procesul de acomodare a continuat și după doctorat, însă mult mai firesc. Mai puțin… șocant J

Occidentul Românesc: Interacționezi cu comunitate românească din regiunea unde locuiești sau participi la activități organizate de aceasta?

Daniel Onofrei: De șase ani locuiesc în Houston.  Aici, ca de altfel în toate statele în care am locuit până acum, sunt comunități românești active, care își desfășoară majoritatea evenimentelor în jurul parohiilor creștine. Eu am fost mereu aproape de biserica ortodoxă și, astfel, am participat mereu la activitățile comunităților de români din zonele unde am locuit. În Houston sunt implicat în principal în viața comunității românești din parohia Sfântul Andrei (preot paroh Marian Manolache). Organizăm festivaluri românești și sărbătorim împreună Paștele, Crăciunul și Ziua Națională pe 1 Decembrie.

Occidentul Românesc: Ce îți place în mod deosebit la patria ta adoptivă și care este statutul tău în acest moment acolo – rezidență, cetățenie?

Daniel Onofrei: Din 2015 sunt și cetățean al Statelor Unite. Sunt aspecte pozitive și aspecte mai puțin plăcute aici în SUA… Într-un top trei al elementelor pozitive din viața de aici aș enumera:

  1. Organizarea socială pe baze meritocratice. Acest aspect asigură mobilitatea pe scara socială indiferent de vârstă, culoare, credință, etnicitate sau orientare sexuală și creează premisele ca fiecare cetățean participant la viața obștei să își atingă potențialul maxim.
  2. Respectul pentru lege, care asigură premisele unei vieți echilibrate după reguli (nu neapărat mereu inspirate), respectate însă unanim. (Nu includ aici marile corporații și indivizii super bogați care, și aici, ca de altfel peste tot în lume, găsesc modalități de a interpreta legile după propiile interese).

III. Respectul libertății individuale în măsura în care nu știrbeste cu nimic din libertatea celorlalți participanți la viața obștei. 

Occidentul Românesc: Cariera ta profesională este bogată (prelegeri, articole, cărți, cursuri etc.). Cum e viața personală în afara carierei – familie, prieteni, hobby-uri?

Daniel Onofrei: Cred în „omul rotund” (așa cum l-am explicat adineauri), omul care nu caută neapărat să se ultraspecializeze într-o direcție, uitând, astfel, să își întregească (rotunjească) profilul spiritual și intelectual. Astfel, citesc mult și multe dintre modelele mele sunt printre autorii pe care i-am citit, iubesc artele plastice și artele vizuale, iubesc fotbalul și joc cu plăcere și tenis și nu lipsesc la petrecerile românești din comunitate, atunci când sunt invitat. În ceea ce privește viața de familie, am fost căsătorit până anul trecut și din relația noastră s-a născut băiețelul nostru, Alexandru David, care va împlini zece ani pe 25 iulie. Alexandru este în clasa a treia, iubește fotbalul și matematica, așa că, atunci când suntem împreună, pe lângă alte activități care ne fac plăcere, mereu jucăm fotbal și discutăm câteva probleme mai deosebite de matematică.

Occidentul Românesc: Îți lipsește ceva din România, ți-e dor de oameni, lucruri, peisaje?

Daniel Onofrei: Am plecat la vârsta de 21 de ani din țară. Îmi lipsește mult atmosfera spirituală din jurul sărbătorilor de Paște și Crăciun. Cu toate că nu am prea avut ocazia să le văd, ca student, din cauza prețurilor prea mari pentru mine, tânjesc după piesele de teatru din țară. Îmi este foarte dor de mama mea, pe care am pierdut-o în 2011 după o luptă cu cancerul. 

Occidentul Românesc: Exercițiu de imaginație: dacă ai avea puterea de a schimba, peste noapte, trei lucruri la România, care ar fi acestea? Și de ce le-ai schimba?

Daniel Onofrei: Aș promova o campanie la nivel național pentru o redefinire a statutului social al cadrului didactic, care să reflecte rolul esențial al profesorilor în evoluția sănătoasă a unei societăți. Aș introduce în programa școlară o nouă disciplină, în care să se prezinte elemente de identitate și mândrie națională din toate domeniile de activitate reprezentate în România, în decursul evoluției țării. Aș intensifica numărul orelor de educație civică și aș încuraja în cadru legal instituțiile de învățământ liceal și universitar să includă în criteriile de admitere și obligativitatea activităților de voluntariat cu caracter civic.

Am observat, ca de altfel mulți alții, problema sistemică a corupției din România. Însă eu nu cred în eradicarea corupției ca scop primar, pentru că ea nu este decât un efect. Eu cred în eradicarea cauzelor corupției și aceasta nu se poate face decât prin educație, încă de pe băncile școlilor primare. De aceea am și propus aceste măsuri în care eu cred din suflet, cu mențiunea că sunt conștient că „rețeta” sugerată de mine nu poate avea efectul dorit decât după maturizarea noilor generații, deci după 20 de ani de continuă implementare a acestor măsuri.

Occidentul Românesc: La final, un mesaj pentru tinerii români pasionați de științe exacte, de matematică în special, care visează la o carieră diferită față de ceea ce ar putea să le ofere România în acest moment.

Daniel Onofrei: Cred mult, cum spuneam și mai devreme, în omul rotund. Așadar, încurajez tinerii să fie deschiși tuturor oportunităților de cunoaștere care, astfel, îi vor ajuta să își rotunjească, completeze caracterul și, mai apoi, să radieze și să poată primi lumina nu doar dintr-o singura direcție, cum e exemplul ultraspecialiștilor, ci din multiple direcții. E o mare șansă și un lux să ajungi să fii pasionat de ceea ce faci și să fii și plătit pentru asta. Însă chiar dacă asta nu se întâmplă de fiecare dată, un om rotund își găsește sursa de lumină din direcțiile alternative de evoluție intelectuală și spirituală pe care și le-a definit. În concluzie, încurajez tinerii să facă ceea ce îi pasionează, să citească mult, pentru că prin lectură ajungem să ne cunoaștem mai bine și, totodată, ni se oferă acces către multe modele de viață. Și, nu în ultimul rând, să își rezerve mereu răgazul de a se opri din când în când și de a asculta cu atenție șoaptele universului, pentru că eu cred din suflet că, precum un gps, universul ne șoptește mereu direcția optimală către lumină… depinde doar de noi și liberul nostru arbitru să o urmăm!

A consemnat: Camelia Jula

Fotografii: arhiva personală Daniel Onofrei

Citește și