Elisabeta Iosif: Turism în Maramureș

3 [640x480]

Între semne și simboluri

Nu putem admite existenţa unui spaţiu geografic, dacă nu-i atribuim o semnificaţie. Călătorind, reţinem ambianţele peisagistice şi sentimentale în funcţie de semnele şi mesajele ce vin de demult, concentrate în forme simbolice. Iar Ţara Maramureşului este o zonă de simboluri, de elemente de legătură cu care ne încărcăm benefic, îndemnându-ne la meditaţie şi analogie. Iar simbolul, ca semn de recunoaştere universală, are o semnificaţie aparte prin dominaţia culorii, a lemnului şi a ideii de centru al lumii, aici, unde s-a transformat ”muzeul viu din inima Europei”, ce se cheamă Maramureş, în puntea de lumină spre care ar trebui să se îndrepte turismul românesc. Iar semnele timpului, călătorule, caută-le în tradiţiile renăscute şi în impulsurile altor coordonate ale Maramureşului contemporan. Şi să nu uiţi, că vara maramureşeană are o culoare specială. Lumina de august spre septembrie, translucidă, prelinsă peste căpiţele de pe dealuri în armonia lor cu munţii, conturează silueta bisericilor de lemn, unice în Europa, făcând mai lesne legătura dintre pământ şi lumea celestă.

O lecție de turism rural

Am ajuns în Ţara Maramureşului, scăldat în lumina azurie îngemănată cu violetul matinal al Codrului înmiresmat al Gutâiului, într-o zi cu soare. Erau mulţi călători veniţi din ţară sau din Europa, auzind despre arta în lemn a sătenilor, care ridică spre cer lăcaşuri sfinte şi construiesc porţi sculptate, meşteşuguri transmise din vremuri străbune. Dezvoltarea turismului rural i-a convins pe fiii satelor maramureşene, aflaţi în lumea largă, să se întoarcă acasă, cu toată experienţa acumulată şi cu banii necesari organizării unor complexe turistice de nivel occidental, dar cu specific maramureşean. Li s-au alăturat acelora care au deschis acest drum prin forţe proprii, curajoşi, folosind mijloacele locale, renăscând tradiţia. Mărturie stau cele peste 300 de pensiuni turistice rurale de două sau de trei stele, cum sunt cele 17 din Bârsana sau cele 41 ridicate în Botiz. Mulţi se cazează în Ocna Şugatag, aducând argumente de ordin tradiţional. Dar cine nu a aflat de Cimitirul vesel, cu picturile şi versurile ce au depasit graniţele renumitei aşezări turistice, Săpânţa? ”Pline ochi” sunt şi pensiunile turistice de pe Valea Izei, Vadu Izei şi Poienile Izei, doar 60 la număr, dar atât de căutate nu numai pentru pitorescul aşezărilor, ci şi pentru ospitalitatea gazdelor. În acea zi de sfârşit de vară, cu lacrima cerului în creştetul văii, i-am văzut pe localnicii din acest areal geografic muncind. Sunt harnici, veseli şi frumoşi. Ştiu să te primească cu zâmbetul pe buze (pot învăţa şi alţii din turism de la ei), sunt gazde primitoare şi plini de bunăvoinţă. Parcă n-am văzut nicăieri atât de mulţi copii frumoşi la un loc! Ştiu să cânte , să danseze, să preia tradiţiile de la părinţi, permanent îmbrăcaţi în pitoreştile costume populare. Până şi ei ştiau, că părinţii lor se pregătesc să primească cât mai mulţi turişti din Comunitatea europeană.

Paradisul terestru este “pătrat”

S-ar putea spune, că Maramureşul românesc este un tărâm al zonelor şi monumentelor istorice protejate, multe UNESCO (21 la număr). Multitudinea porţilor specifice, înalte, adevărate opere de artă, încărcate cu semne universale sunt căutate si descifrate nu numai de specialişti ci şi de călătorii de pretutindeni. E un tărâm ales şi pentru că “ţara cerbilor”, care a înghiţit lemnul munţilor prin troiţe şi turle azvârlite spre cosmos, taie respiraţia vizitatorului, la vederea ”suliţei-săgeată” a bisericilor de lemn, dar şi prin densitatea simbolurilor ancestrale. Cine nu a văzut cercul de pe porţile maramureşene?! În simbolistica universală înseamnă dezvoltarea centrului sub aspect dinamic, iar crucea semnifică extinderea omului în toate direcţiile individualităţii sale. Găseşti ca ornament frânghia, sculptată în porţi, un simbol foarte vechi al ascensiunii. Şi mai sunt de cercetat scoarţele şi costumele populare purtate nu numai în zi de sărbătoare. Ele au o simbolistică a culorilor (vegetale) uneori uitată, alteori neştiută, dar care ar putea deveni subiect de atracţie turistică. Culoare roșie predomină în dungile fotei şi în covoarele maramureşene; el reprezintă regnul animal, e forţa vitală, semnifică bogăţia şi dragostea. Purpura este culoarea purtată de împăraţii bizantini şi de patricienii romani. În arta populară şi culoarea galben are o semnificaţie. E vorba de acel galben solar, simbol de tinereţe, putere şi forţă, ca aurul împărătesc. Nu lipseşte albastrul jupiterian, pentru vechii egipteni, culoarea adevărului. Verde, atât de prezent în arta tradiţională locală e culoarea mediatoare a vegetaţiei, a apei regeneratoare, iar alb, cel al iilor imaculate, brodate e atribuit tot soarelui, fiind o sinteză limită, simbol al trecerii dintre două momente. Totul trebuie privit ca un spectacol. Şi dacă vei veni călătorule, pe aceste meleaguri, vei afla că, „gesticulaţia” morarului care macină în faţa porţii, nu este un gest patetic, ci o iniţiere într-un sistem de semne, cu puterea eliberării cântului, cu mutaţiile artistice şi ale ritmului din dans. Şi dacă Pământul e caracterizat drept pătrat prin simbol este pentru că soarele îi fixează axele, datorită punctelor extreme ale traiectoriilor sale, divizate în patru anotimpuri iar Maramureşul are un punct extrem prin turlele bisericilor ce ţâşnesc spre cer. Este un pământ românesc, aflat sub un complex de semne simbolice şi rituale, ce definesc o civilizaţie: cea maramureşeană.

Elisabeta Iosif – București

 

Citește și