Elisabeta Iosif: Sânzienele

98

Se spune că, “Timpul sărbătorii” este prin excelenţă magic. În iunie există o asemenea manifestare populară cu obiceiuri inedite.

NOAPTEA SÂNZIENELOR – este considerată cea mai mare sărbătoare, ce poartă cu ea din vremuri străvechi, datini şi tradiţii româneşti unice. În acelaşi timp, constituie un prilej de mare bucurie în toată ţara.  “Sânzienele” sau “Drăgaica” constituie un eveniment ce scoate pe uliţe tinerii satelor strigând și cântând pentru fetele comunităţii respective:

“Hai frumoaselor ce staţi, /zâne să nu rămâneaţi

Că venim după peţit, /până nu v-aţi răzgândit!”.

Aceste versuri de factură populară sunt spuse în cor de flăcăii care vin în seara de Sânziene la fetele nemăritate. În multe sate din România se văd făclii aprinse de către tineri, în turnuri sau pe dealuri. Băieţii se strâng seara în jurul rugurilor aprinse, învârt făcliile în sensul mişcării soarelui spre apus şi strigă versurile magice:

“Du-te soare, vino lună, /Sânzienele îmbună/…”

Boabele să le răstească, /până-n toamnă să nuntească!

Cununile sunt aruncate de flăcăi peste casele fetelor iubite iar în dimineaţa zilei de 24 iunie încep să cutreiere satul, cu sânziene la pălărie, chemând la sărbătoare. Cu făcliile aprinse, sătenii înconjoară -în sunete de tulnice sau tălăngi, pentru a alunga duhurile rele-, casele, câmpurile de cereale, fâneţele, grajdurile. Strigături ce se referă şi la recolte, pentru că anul trebuie să fie cât mai îmbelşugat. Este o sărbătoare ce se desfăşoară în ziua cea mai lungă a anului –24 iunie-, ziua “Solstiţiului de vară”.

Tradiţia Solstiţiului de Vară

Cea mai lungă zi a anului e considerată punct de balanţă, de răscruce, moment de schimbare a anului şi încerc să aflu de ce e denumită “o zi a absolutului”.

Poate, pentru că este înscrisă sub semnul focului, simbolul soarelui. În cinstea ei se aprind focuri uriaşe pe culmile dealurilor din satele de pe această arie geografică sau în zonele montane. Tradiţia datează de secole şi e răspândită nu numai în România ci şi în toată Europa. Suprapunându-se cu ziua Sânzienelor a devenit o serbare populară, cu caracter tradiţional.

E considerată o “zi a absolutului”, poate şi pentru că Ziua Solstiţiului de Vară e şi sărbătoarea grâului, în calendarul iulian, când se spune că începe să se usuce rădăcina grâului şi să se coacă grâul în spic. În vechime se credea că la acest hotar astronomic vara se întoarce cu faţa la iarnă, pe cer apărând constelaţia Găinuşa. Dar e şi ziua, când sânziana e în floare iar din sânziene şi spice de grâu se împleteşte o cunună, substitute ale sacrului, fiind purtată pe cap de o fecioară.

Aceasta şi pentru că are loc un adevărat ceremonial prin dansul Drăgaicei, identificată cu zeiţa Diana. Coroniţele se agaţă la ferestrele caselor, în stâlpii porţilor şi în crucile de hotar, apărând oamenii şi holdele de forţele malefice. În Dobrogea, Moldova şi Muntenia planta cu flori galbene, frumos mirositoare, cu numeroase utilizări în medicină şi în cosmetica populară poartă numele de drăgaică.

Şi mai este ceva semnificativ: înfloreşte într-o zi însemnată, aşa cum este considerată ziua Solstiţiului de Vară. Şi poate de aceea e culeasă după un anumit ritual, în zorii zilei de Drăgaică sau Sânziene. Oare de ce se leagă în buchete, împreună cu o funie de usturoi (?!) păstrându-se sub grinda acareturilor?! Trebuie să recunoaştem: din întreaga floră spontană a României sânziana este -fără îndoială-, cea mai îndrăgită!

Elisabeta Iosif – București