Educația primită în familie reprezintă 50% din dezvoltarea mental-emoțională și din caracterul viitorului adult

Se spune că educația primită în familie reprezintă cam 50% din dezvoltarea mental-emoțională și din caracterul viitorului adult. Familia este un micronucleu în care se formează viitorul cetățean, prieten sau părinte. Puțini părinți înțeleg acest lucru și că numai ei sunt în măsură să dea copilului său “vitaminele” de care acesta are nevoie pentru a crește și a deveni un om responsabil, capabil să își asume toate aceste roluri din societate.

Responsabilitatea de a deveni părinte

Ambianţa din familie, interesul pe care îl alocă părinţii socializării copilului, va influenţa comportamentul acestuia şi puterea lui de integrare în societate. Părinţii exercită diferite tipuri de influenţe asupra copiilor lor, atât intenţionate cât şi neintenţionate, cu consecinţe comportamentale, afective, atitudinale, etc. În primul rând, este important să înţelegi ce este fiinţa umană, care e scopul ei pe acest pământ. Părintele trebuie să îşi răspundă la nişte întrebări cum ar fi: de ce îmi doresc copii? vreau cumva să împlinească tot ce n-am împlinit eu? să aibă tot ce n-am avut eu? copilul meu va fi doar o prelungire a personalităţii mele? Dacă răspunsurile la aceste întrebări sunt afirmative, e mai bine să se mai amâne concepţia.

Riscurile unei creştri inadecvate

Depravaţii, prostituatele sau bolnăvii psihic sunt acei copii deveniţi azi adulţi, care au crescut într-o familie cu probleme. Alcoolismul, divorţurile, problemele psihice ale unuia din părinte sunt doar câteva din problemele grave care pot afecta considerabil dezvoltarea copilului. Uneori e suficient ca pur şi simplu un comportament inadecvat din partea unuia dintre părinţi -sau a amândurora- ca de exemplu copleşirea, protejarea exagerată a copilului faţă de orice eventual pericol din afară, sau dimpotrivă, egoismul exagerat al acestuia îi poate produce copilului afecţiuni dar mai ales răni greu de vindecat. Astăzi este o “modă” în a înlocui dragostea adevărată pe care un părinte este dator să o dea copilului său cu bani sau alte lucruri materiale. Aceasta poate dăuna foarte mult formării caracterului copilului. Se poate învăţa un răsfăţat, şi să privească cu superioritate pe cei mai puţin înstăriţi decât el. Banii, grija pentru lucrurile materiale de care are nevoie un copil înlocuiesc de multe ori însă dragostea şi, în familiile mai puţin bogate care consideră că dacă îi dai copilului mâncare, haine şi îi asiguri tot ce trebuie pentru a urma o şcoală, şi-au făcut datoria de părinte.

Căsătoria pro sau contra ?

De ce ne mai căsătorim? Căsătoria este o dovadă de dragoste.

  • Argumente pro. Căsătoria este promisiunea pe care o facem cu voce tare, în faţa unor martori şi în faţa lui Dumnezeu că îl vom iubi pe celălalt pentru totdeauna. Pentru mulţi oameni căsătoria este şi o frumoasă dovadă de dragoste.
  • Argumente contra. Căsătoria exprimă dorinţa de a avea o viaţă liniştită şi teama de a nu rămâne, de a nu îmbătrâni singur. Primul criteriu după care oamenii îşi aleg perechea este după dragoste, fidelitatea. Fidelitatea este înaintea sexului. O mulţime de oameni se grăbesc să se căsătorească de teama să nu rămână singuri. Ceea ce mai este adevărat este că mariajul a început să cunoască un declin de când femeile au început să fie independente din punct de vedere financiar.

Căsătoria este garanţia stabilităţii

  • Argumente pro. Este dovedit că o relaţie în concubinaj este mult mai instabilă decât o căsătorie.
  • Argumente contra. Stabilitate? O căsătorie din două se termină printr-un divorţ! După câţiva ani, adio seducţie, bună ziua rutină!

Pro sau contra? Puse în balanţă, talerul “pro” atârnă mai greu, şi tradiţionalul se pare că învinge, încă o dată, tendinţa mondenă.

Divorţul, o soluţie? Care e vârsta critică pentru divorţ

Tot mai multe cupluri se decid să pună capăt căsniciei lor. Care este categoria de vârstă cea mai predispusă la despărţiri afli în cele ce urmează. Cei mai mulţi parteneri care au cerut divorţul, mai precis 2.300 dintre cei care au vrut să se despartă, au vârste cuprinse între 30 şi 40 de ani.

Motive pentru divorţ:

  • Indiferenţa totală
  • Schimbarea priorităților pe parcurs
  • Lipsa de comunicare
  • Familiile amestecate
  • Finanţele
  • Violenţa
  • Infidelitatea
  • Incompatibilitatea sexuală

Statistici :

În Uniunea Europeană astăzi aproape jumătate dintre căsătorii sfârşesc în divorţ, iar unul din trei copii se naşte în afara căsătoriei, arată ultimele date statistice. În 1980 în Uniunea Europeană existau 670.000 de cupluri divorţaţe. În 2005 numărul a crescut la peste un milion. În Suedia, 55% dintre copii se nasc în afara căsătoriei; în Franţa procentul este de 45%; în Marea Britanie de 42%, în timp ce în Polonia este de doar 15%.

Mărturie

„Aveam 19 ani când tatăl meu a abandonat-o pe mama pentru a trăi cu o altă femeie. Am rămas profund tulburat. La început m-am simţit vinovat. I-am văzut pe părinţii mei certându-se doar din cauza anumitor reacţii de adolescent ale mele. De aici am tras concluzia că s-au separat din cauza mea… Am înţeles totuşi, odată cu trecerea timpului, că nu era neapărat necesar şi că, de fapt, am adus în faţă o problemă deja prezentă în relaţia lor. Îmi era ruşine să fiu «fiul unor divorţaţi». Nu am spus nimănui – nici măcar la prietenii cei mai dragi – ceea ce s-a întâmplat la mine acasă. De fapt, prindea rădăcini în mine această teamă: mă voi putea căsători vreodată? Ar fi putut vreo fată să accepte un tip ca mine? Căsătoria mea nu ar fi fost destinată eşecului, din moment ce toţi îmi spuneau că îi semăn tatălui meu? În acea perioadă, m-am întâlnit cu o fată şi am devenit prieteni buni. Trebuia însă să îi spun tristul adevăr. Eram convins că aceasta ar fi semnat sfârşitul relaţiei noastre… Cu mare suprindere însă, mi-a spus doar: «Cât trebuie să fi suferit!». Acesta a fost începutul vindecării mele. Câteva săptămâni după, ne-am declarat dragostea reciproc… În fine, să spun adevărul, ea a fost cea care a făcut primul pas, pentru că pe mine mă paraliza încă gândul unui refuz. Ne-am căsătorit şi am întemeiat o familie. Acum avem cinci copii. Dragostea şi încrederea în soţia mea m-au ajutat să mă vindec de temerile mele şi să nu mai trăiesc experienţa urâtă a părinţilor mei ca pe o fatalitate. Suntem căsătoriţi de 10 ani. Ne educăm copiii împreună ți încercăm să le dăm lor tot ce e mai bun din noi înşine. Împreună le mărturisim afecţiunea noastră (în timp ce tatăl meu era foarte rigid în această privinţă). Soţia şi fiii mei m-au făcut să descopăr că pot fi cu adevărat soţ şi tată, cu bucurie şi fără frică.” Adrian – Profesor – Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei Constanța

Un material realizat de Irina Georgescu Șova

Citește și