Duminica samarinencei – Prima evaluare în cadrul şcolii catehetice parohiale pentru adulţi

După cum se cunoaşte, din 4 iulie 2010, în cadrul parohiei Sf. Nectarie Taumaturgul” din Coslada (Madrid) – Spania funcţionează, cu binecuvântarea P.S. Timotei, Episcopul Spaniei şi Portugaliei, Şcoala catehetică parohială Cuvântul care zideşte” – pentru adulţi. Prin această formă catehetică se urmăreşte însuşirea, de către participanţi, a cunoştinţelor elementare privind învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă, educarea şi corectarea comportamentului moral prin cunoaşterea catehismului şi deprinderea practicării rugăciunii, a rânduielilor şi tradiţiilor specifice Bisericii Ortodoxe. Cursurile se susţin în fiecare duminică, după-amiază, începând cu orele 18.00.

Apropiindu-ne de încheierea primului an de „cercetare”, astăzi, în Duminica Samarinencei, a avut loc susţinerea, de către cei 50 de cursanţi, a primei din cele două evaluări finale, care au ca scop verificarea cunoştinţelor asimilate. Rezultatele acestor evaluări sunt cu atât mai importante cu cât cursantul cu cele mai bune rezultate va beneficia anul acesta de un pelerinaj gratuit în Ţara Sfântă. Temele propuse pentru examinare au fost: Sfintele Taine şi ierurgiile, Laudele Bisericii, Rugăciunile esenţiale ale vieţii de zi cu zi a creştinului (la intrarea în biserică, la icoanele din biserică, înainte de împărtăşire, înainte de masă, după masă etc), persoane venerate de Biserică şi obiecte de cult (Maica Domnului, îngerii, sfinţii, sfintele moaşte, crucea, icoanele).

Seara s-a încheiat cu un moment duhovnicesc susţinut de către un „actor pelerin”, aşa cum s-a intitulat domnul Vasile Butnaru (http://vasilebutnaru.wordpress.com/) , basarabean, aflat într-o vizită intempestivă în comunitatea noastră. Acesta a interpretat, sub  genericul „Sfântul închisorilor”, un monolog axat pe mărturisirile din închisorile comuniste ale lui Valeriu Gafencu.

Citește și