„Dorința de a-mi împlini visul american m-a convins să nu mă mai întorc în România”

 

Interviu cu Lucian Oprea, fondatorul publicației românești „Gândacul de Colorado” din SUA

A plecat în Statele Unite ale Americii cu o viză de student și a decis să joace totul pe o carte și să rămână acolo. După 18 ani, Lucian Oprea consideră că și-a împlinit visul american datorită dorinței de a se realiza, capacității de muncă și ambiției de a reuși. Tot acolo a reușit să își împlinească și un vis născut în România, acela de a înființa o publicație. Dedicat românilor din SUA, dar și de pretutindeni, „Gândacul de Colorado”, fondat și administrat de el, a apărut în anul 2001, întâi pe coli scoase la imprimantă, apoi tipărit și online. Colaboratori români din alte state americane – dar și din Europa și, desigur, România – s-au alăturat demersului, iar publicația poate fi citită și acum la adresa www.gandaculdecoloraro.com. Lucian Oprea este nominalizat pentru premiile de excelență acordate în cadrul celei de-a doua ediții a campaniei Occidentul Românesc „Noi susținem excelența!”

Occidentul Românesc: Cum ai ajuns în SUA și ce anume te-a motivat să rămâi acolo?

Lucian Oprea: Am ajuns în Statele Unite cu o viză de student (J1), primind, printr-un interviu luat prin intermediul telefonului, o slujbă într-o tabără de copii din statul Colorado. În momentul primirii vizei eram student în anul I la masteratul de Studii Americane din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. În același timp, lucram pentru Primăria Cluj, pentru un salariu derizoriu. La aflarea veștii că voi lua drumul Americii, aveam de luat niște decizii vitale pentru viitorul meu și am hotărât să risc plecarea definitivă din țară, renunțând, astfel, la tot ce aveam acolo (nu multe, din punct de vedere financiar), inclusiv la studiile anului II din cadrul masteratului. Am adunat tot ce credeam eu că am mai de valoare, am pus totul într-un rucsac și o geantă și am spus „la revedere” României. De la serviciu mi s-a făcut cadou un steag românesc pe care îl am și azi. Când am pășit pe pământ american, ceva îmi spunea să mă simt deja ca „acasă”, cu toate că în jurul meu se afla un mare necunoscut. Dorința de a-mi împlini visul american și a risca în a pierde totul m-a convins să nu mă mai întorc în România.

Occidentul Românesc: Ai reușit să profesezi ca jurnalist în SUA (înainte de apariția „Gândacului”) sau te-ai orientat către alte meserii?

Lucian Oprea: În America a fost greu la început să mă orientez către meseria mea de bază. Am lucrat ca au pair, ajutând un copil în cărucior cu rotile timp de un an, apoi ca barman și după doar doi ani ca manager la una dintre cele mai vechi berării din statul Colorado. Ziarul a fost și întotdeauna va fi mai mult un hobby, pentru că nu aș fi putut supraviețui din câștigurile aduse de acesta.

Occidentul Românesc: Înțeleg că „Gândacul de Colorado” a apărut dintr-un vis al tău, de a avea un ziar, un vis pe care l-ai transformat în realitate pe tărâmul american. Crezi că ai fi putut să îți îndeplinești acest vis și în România, dacă ai fi rămas în țară?

Lucian Oprea: În România, chiar și la ora actuală, visele sunt făcute din hârtie. Persoanele cu idei sunt împinse spre alte zări, spre locuri unde ideile prind contur, se îmbină, se îndeplinesc. Visele în România nu se îndeplinesc decât dacă ai o sursă de bani sau noroc cu carul. Acum aproape 18 de ani, când încă mă aflam în România, visele mele existau, doar că erau ceva de domeniul fantasticului! Plecarea mea spre America a început să îmi creeze un imbold pe care nu îl mai trăisem vreodată. La un an și jumătate de la sosirea mea în America, a început călătoria „Gândacului de Colorado” pe drumurile presei româno-americane.

Occidentul Românesc: Cum a evoluat, în timp, „Gândacul de Colorado”? Cum a pornit, cum ai găsit colaboratori, cum l-ai făcut cunoscut? Care sunt planurile de viitor pentru el?

Lucian Oprea: „Gândacul de Colorado” este un termen care în Dicționarul Explicativ al Limbii Române indică o insectă din ordinul coleopterelor, din familia chrysomelidelor, amplu răspândită la nivel mondial, asociată cu locurile de cultură și de depozitare a cartofilor, asupra cărora acționează ca un dăunător. Originea acestui gândac este neclară, dar se pare că provine din sud-vestul Americii de Nord (din statul american Colorado și din Mexic). În 1877, gândacul de Colorado a fost descoperit pe terenurile cultivate cu cartofi din Germania, dar a fost eradicat în cele din urmă. Când am pășit pe tărâmul statului american Colorado, acum aproape 18 ani, mă gândeam că, dacă va fi vreodată să am un ziar sau o publicație pe care să o conduc, să o intitulez în acest fel, poate cu dorința de a schimba înțelesul termenului.

Ziarul a pornit mai mult dintr-o „joacă”, după ce am cunoscut mai multe familii de origine română stabilite aici, dorind să le țin la curent cu ce se întâmpla în jur. Din primul meu salariu mai consistent mi-am cumpărat o imprimantă pe care am prețuit-o ca pe cel mai valoros lucru al meu. În decembrie 2001 am scos pe o coală A4, față-verso, prima ediție a ziarului, de care, sincer, am fost extrem de mândru. Am împăturit-o în trei și am trimis-o prin poștă celor câteva zeci de familii de români din Colorado, ale căror adrese poștale le obținusem prin intermediul unei prietene. În doar câteva luni de la apariția primului număr am ajuns să tipăresc pe patru coli A4, apoi opt și în cele din urmă pe 16, fapt ce m-a determinat să intru în tipografie. Menționez că aproape toate costurile financiare le-am suportat din buzunarul meu. Cele câteva abonamente plătite și unele reclame m-au determinat să merg înainte. În anul 2005 am tipărit primul număr de ziar pe hârtie tipografică.

Colaboratorii au venit pe parcurs. Lucrând în domeniul presei în orașul meu universitar (Cluj-Napoca), am cunoscut o mulțime de ziariști talentați cărora le-am prețuit prietenia de-a lungul anilor și care m-au ajutat în toată istoria „Gândacului de Colorado” să păstrez o linie decentă, curată, obiectivă a articolelor publicate. Din păcate, în anul 2013, din cauza măririi prețurilor din tipografie, am încetat să mai tipăresc ziarul, păstrându-l exclusiv online. Dar pe viitor, dacă se ivesc alte oportunități de a investi în ediția tipărită a ziarului, nu este exclusă reapariția lui în format tipărit. 

Occidentul Românesc: Care sunt diferențele majore între presa românească și cea americană, din perspectiva ta?

Lucian Oprea: Presa românească la ora actuală nu este foarte diferită de cea americană! Nu există diferențe majore între ele. Dorința de senzațional și de a prezenta știrile negativiste pe primul plan sunt la ordinea zilei. Presa americană, în majoritatea ei, este foarte subiectivă și foarte diferită de ceea ce am învățat noi la școală în Europa (spun Europa pentru că eu am studiat, cu ajutorul unei burse de la Uniunea Europeană, un semestru și în Suedia). Poate și pentru că toată presa americană este controlată de 15 miliardari printre care Rupert Murdoch, Michael Bloomberg sau Carlos Slim Helu. Iar aceștia dirijează orchestrația mass-mediei americane.

Occidentul Românesc: SUA au fost mereu percepute de către români drept un tărâm al libertății, unde, ca emigrant, te poți reinventa, poți avea acces la alt nivel de trai etc. Care este realitatea, din perspectiva ta, după anii petrecuți acolo, în care ai asistat la evoluția nemijlocită a societății americane, și ea trecută prin diverse schimbări, diverși președinți, diverse politici?

Lucian Oprea: De când eram mici visam să pășim pe tărâm american, filmele cu John Wayne sau serialele de televiziune (Dallas etc.) arătându-ne o cu totul altă lume, un refugiu și un vis frumos. Când ajungi aici, te lovești de aceleași probleme pe care le-ai avut în țara de obârșie: modalitatea de a-ți construi o familie, o casă, a găsi o slujbă durabilă etc. Românilor (celor mai mulți) le place să muncească, așa că pentru mine nu a fost greu să mă realizez. Am muncit de-a lungul anilor orice m-a ajutat să câștig un ban cinstit, orice m-a împins de la spate să încerc să realizez mai multe. Împreună cu soția mea, deținem acum patru case, dintre care trei de vacanțe pe care le dăm în chirie pe termen scurt. Tot ce am „construit” până acum se datorează mentalității noastre de a crea un viitor mai facil pentru băiețelul nostru care are acum aproape 7 ani.

Revenind la societatea americană, pot spune că nu voi regreta niciodată stabilirea mea aici, dar că fiecare drum e presărat cu momente frumoase și unele mai puțin fericite. Americanii sunt de origini nenumărate, de diferite religii, politici conservatoare sau mai liberale și din cauza aceasta America este diversificată. Fiind un adept al științei și al bunului simț, de multe ori am întâlnit oameni cu idei preconcepute sau lipsiți de o viziune a viitorului. Dar am avut plăcerea să cunosc și oameni minunați, care m-au ajutat în drumul meu și mi-au dat un imbold să cred că totuși am făcut o alegere minunată de a veni aici. Politica este și ea împărțită în două, dar o lăsăm pe altădată, pentru că aș avea un roman de scris!

Occidentul Românesc: Ce-ți place cel mai mult la patria ta adoptivă?

Lucian Oprea: Primul lucru care mi-a plăcut aici a fost oportunitatea de a face bani muncind. În România munceam, dar nu aveam posibilitatea de a pune bani deoparte pentru investiții sau pentru viitor. Al doilea lucru a fost libertatea de a te exprima liber și fără consecințe dezastruoase pentru că ți-ai spus părerea despre un fapt anume. Un al treilea aspect este posibilitatea de a-ți îndeplini visurile cu care ai pășit la drum atunci când ai decis să imigrezi în America.

Occidentul Românesc: Ce-ți lipsește cel mai mult din România?

Lucian Oprea: România este o țară minunată care, din păcate, este condusă de oameni fără scrupule. Și poate de aceea elitele pleacă spre posibilități mai bune. Dar frumusețile patriei noastre nu se compară cu nimic din memoria mea. Mi-e dor de multe, de istoria noastră prea încercată, de munții noștri frumoși printre care contemplam la viitor stând pe scările mocăniței ce trecea prin Apuseni, mi-e dor de cultura și dulcele grai românesc, bineînțeles de mâncarea românească, mai ales de sărmăluțele în foi de viță ale bunicuței mele din Moldova, care le făcea cu arta culinară a unei bucătărese înnăscute. Mi-e dor uneori de momentele copilăriei, de anii studenției și de excursiile prin Retezat. Toate acestea și multe altele vor rămâne întipărite pe retina sufletului meu și niciodată nu vor fi date uitării.

Occidentul Românesc: Cum se vede acum România privită de peste ocean – acum, când instituțiile reprezentative ale statului par să lucreze împotriva cetățenilor, când protestele de stradă au devenit vocea societății civile și când emigrarea românilor (mai ales a celor cu studii și pregătire superioară) a atins un nivel record, cauzat de instabilitatea politică și economică din țară?

Lucian Oprea: România este pentru noi, cei care am ales calea exilului, un loc unde ne-am lăsat familiile și la care privim cu dor și cu îngrijorare de cele mai multe ori. Uneori ne simțim legați de mâini și de picioare, alteori suntem fericiți că îi putem ajuta pe cei nevoiași din punct de vedere economic. Dar de cele mai multe ori privim cu dispreț indiferența clasei politice față de cei aflați acolo, fiind îngrijorați pentru cei pe care i-am lăsat să sufere meschinăria politicianului român. Poate că într-o zi, și spun asta ca pe o glumă pe care o auzisem de multe ori pe vremea post-revoluționară, vom declara război unei puteri supreme atât din punct de vedere economic, cât și politic, și ne vom preda necondiționat. Iar cei care ne conduc acum vor lucra pentru alții și vor vedea în ce fel trăiește omul de rând.

Occidentul Românesc: Ce ai schimba la România, dacă ai putea face asta într-un mod, să zicem, miraculos?

Lucian Oprea: Ce aș schimba la România?! Hmmm… În primul rând mentalitatea noastră învechită. Apoi aș încerca să păstrez valorile noastre trecute și prezente, pe cele actuale le-aș ține mai aproape de România pentru a putea clădi un viitor mai frumos pentru țară. Și aș mai crea o fereastră magică prin care lumea să observe talentele și frumusețile românești, cele cu care nu ne-ar fi rușine să ne mândrim!

A consemnat: Camelia Jula

Fotografii: Lucian Oprea – arhiva personală