Din istoria relaţiilor diplomatice şi culturale româno-spaniole (VI)

16 martie – Prinţul Leopold comunică şefului casei sale [Casa de Hohenzzolern] hotărârea de a refuza coroana Spaniei. Contele Bismarck stăruie atât de mult ca Hohenzolerrnii să nu renunţe la coroana spaniolă, încât prinţul Carol-Anton telegrafiază celui de-al treilea fiu al său, prinţul Frederic, ca să-şi întrerupă călătoria în Italia şi să se întoarcă la Berlin, căci în urma renunţării fratelui său  numai de el atârna o hotărâre.

1 aprilie – Prinţul [Carol] scrie tatălui său: „Sper mereu că Leopold nu şi-a spus ultimul cuvânt în chestiunea spaniolă. Din convorbirile ce le-am avut cu Fritz [Frederic] şi fiindcă îl cunosc, conchid că el nu va voi să-şi ia asemenea sarcină. Negreşit că pentru aceasta nu i-ar lipsi deloc priceperea, doar experienţa şi cunoaşterea oamenilor. Bine povăţuit, el ar fi, desigur, potrivit pentru această înaltă misiune. În caz de primire a coroanei Spaniei, ar trebui să se pună câteva condiţii precise. În primul rând, vine licenţierea [concedierea] armatei care s-a amestecat în intrigile politice prin numeroase pronunciamente şi dă dovadă de o lipsă de disciplină ce am avut eu însumi prilejul s-o observ când am călătorit în Spania; chiar în seara zilei când trupele manevrară în onoarea mea, un subofiţer, jignit de o observaţie, ucise cu un foc de puşcă pe unul din ofiţerii săi, chiar înaintea ferestrelor hotelului meu. Armata ar fi deci mai curând o primejdie decât o ocrotire deocamdată; ar trebui să se creeze rând pe rând noi corpuri de armată, dându-se mare dezvoltare marinei. Apoi ar trebui să se modifice constituţia votată în anii din urmă sub rezerva unui veto absolut şi a unei aspre legi de represiune, ce ar procura mijloace de apărare contra influenţei vătămătoare a diferitelor partide”.

3 aprilie – Prinţul află din Berlin că contele Bismarck stăruie pentru primirea coroanei spaniole de către un prinţ de Hohenzzolern şi declară cu convingere că asta e o nevoie politică. Prinţul Carol-Anton a pus trei condiţiuni: o majoritate de două treimi până la trei sferturi pentru alegerea fiului său de către Cortese; o asigurare contra bancrutei de stat; votarea prealabilă a unor legi anticlericale. Lother Bucher şi maiorul de Versen vor fi trimişi în Spania să studieze situaţia.

16 aprilie – […] [Carol-Anton către fiul său, Carol] „Chestia coroanei Spaniei va fi, desigur, regulată până la sfârşitul lunii. Ţi-aş fi dorit, în orice caz, de preferinţă această sarcină, mai puţin ingrată decât a ta. Strat, care a foarte inteligent, critică cu cea mai mare asprime agitaţiile politice din România.”

26 aprilie − […] Prinţul Carol-Anton scrie din Berlin, în privinţa chestiei spaniole:
„Chestia spaniolă, cerând o dezlegare apropiată, m-a adus iar aici. După ce Leopold a refuzat propunerea pentru motive însemnate s-a luat în consideraţie candidatura lui Fritz. O hotărâre se impunea, căci de la Madrid se stăruia: dar iată că frate-tău declară foarte categoric că nu vrea să-şi ia această sarcină! De aceea lucrurile au rămas baltă şi un mare moment istoric a trecut pe lângă casa de Hohenzzolern, un moment care nu s-a prezentat niciodată şi nu se va mai întoarce niciodată! Dacă în ultima clipă, regele ar fi ordonat, Fritz s-ar fi supus dar fiindcă l-a lăsat să hotărască el singur, frate-tău a refuzat. S-a sfârşit cu această afacere”. […]

12 mai − […] [Carol-Anton către fiul său, Carol] „Lumea e îngrijată de ce va deveni Spania, pe care am dispreţuit-o. Sunt temeri de proclamarea republicii. Asta ar fi o primejdie mare pentru Italia, căci acolo societăţile secrete au şi pregătit totul. Aceasta n-ar fi indiferent chiar şi pentru România, căci la popoarele de rasă romană aceste tulburări în formele de guvernământ au un caracter îndoit de epidemic”.

2 iunie − […] [Carol-Anton către fiul său, Carol] „Bismarck e foarte nemulţumit de combinaţia cu Spania, care a dar greş. Are dreptate. Lucrul nu-i cu desăvârşire părăsit.
[…] Prinţul Carol află că frate-său, prinţul Leopold, a părăsit de curând atitudinea sa de renunţare pur şi simplu la chestia tronului Spaniei, şi ca s-a deprins cu ideea de a primi coroana în anumite condiţii. Consilierul Bucher şi maiorul de Versen au adus informaţii bune asupra întorsăturii ce o ia candidatura Hohenzzolern în parlamentul spaniol şi în ţară; ei au fost primiţi cu foarte mare prietenie în Spania.

4 iunie – Prinţul moştenitor de Hohenzzolern s-a declarat gata să primească coroana spaniolă, fiindcă cercurile cele mai autorizate i-au arătat că interesul statului o cere. El s-a hotărât să lase la o parte toate consideraţiile personale şi să nu se mai călăuzească decât de nevoi de ordin superior. În acest sens, a scris regelui Prusiei că primeşte coroana ce i se oferă, fiindcă speră să facă astfel un mare serviciu ţării sale. Regele Wilhelm i-a răspuns îndată că consimte. Regele Wilhelm are o întrevedere cu împăratul Rusiei la Ems.

29 iunie – Prinţul de întoarce la Cotroceni. Acolo îl aşteaptă veşti ce-l emoţionează adânc; presa europeană a început să vorbească de candidatura la tron a prinţului Leopold. Don Salazar s-a înapoiat la 23 la Madrid ca să anunţe regenţei spaniole că prinţul Leopold primeşte coroana. O greşeală de descifrare a unei depeşe trimisă din Berlin la Madrid şi care comunica data întoarcerii lui don Salazar a făcut ca Cortesele, care trebuiau să rămână întrunite spre a proceda de îndată la alegere, să fie închise la 26 iunie şi amânate la 31 octombrie. Astfel întâmplarea a zădărnicit deocamdată totul. Alegerea nu se va putea face acum decât în toamnă şi străinătatea are destul timp de intrigi şi să agite în Spania contra candidaturii Hohenzollern. […]

3 iulie – Agenţia Havas răspândeşte în Madrid ştirea că ministerul spaniol a hotărât să ofere coroana Spaniei prinţului Leopold; o deputăţie a şi pornit ca să comunice aceasta prinţului.

4 iulie – Întreaga presă europeană face zgomot mare în privinţa ştirii venite din Madrid. Franţa e jignită şi îngrijată de candidatura prinţului moştenitor de Hohenzzolern. Guvernul francez a declarat, ce-i drept, la 1 iulie în Cameră, prin ministrul de război, că Bismarck e pentru păstrarea păcii, dar a însărcinat totuşi azi pe reprezentantul său din Berlin să facă ministrului de externe mustrări în privinţa acestei candidaturi şi să-i comunice penibila impresie ce a produs. Ministrul răspunde ambasadorului că pentru guvernul prusian această afacere nu există. Fierberea presei franceze sporeşte mereu. Ducele de Gramont declară dlui de Werther, ambasadorul Prusiei la Paris, că împăratul napoleon nu va suferi niciodată candidatura Hohenzzolern la tronul Spaniei. Ollivier, care asistă la convorbire, afirmă acelaşi lucru. Franţa susţine pe prinţul Asturiilor.
(Va urma)
Autor: Dan Caragea

Material publicat în ediția tipărită Occidentul Românesc, noiembrie 2017.

Citește și