Din istoria relațiilor diplomatice și culturale româno-spaniole (IX)

Continuăm lectura Memoriilor Regelui Carol I al României:

„1875

11 martie – Prințul dă voie aghiotantului său, Skina, și maiorul Rasti să se ducă în Spania să ia parte la războiul contra carliștilor [armatele infantelui Carlos de Burbon]. […]

21 martie – […] Misiunea acestui agent special n-a fost decât împlinirea unui act de curtoazie față de prințul României, cum a făcut odinioară regele Amadeu.

21 mai – Maiorul Skina, unul din cei doi ofițeri trimiți în Spania, adresează un raport din Tafalla, cartierul general spaniol. Ofițerii români au fost primiți pretutindeni cu cea mai mare bunăvoință, cunoscându-se scopul venirii lor. Până acum au luat parte doar la o mică ciocnire; se așteptă atacul împotriva Estellei.

Vorbind despre armata spaniolă, Skina spune că e foarte instruită și bine echipată; e foarte ciudată însă încetineala mișcărilor pe care le execută.”

*

Să ne amintim aici că în timpul vizitei sale în Spania, așa cum am văzut într-un articol anterior, prințul Carol, pe atunci doar prinț prusac, a făcut observații, unele critice, la adresa armatei spaniole. Interesul său pentru o instrucție modernă și pentru operații militare ingenioase și rapide s-a tradus în programul de pregătire al armatei noastre. Carol nu a fost doar prințul în vremea căruia principatele au devenit independente, ci și personalitatea profund implicată în acest eveniment de cea mai mare importanță pentru poporul român. Nu cred că are sens să vorbim de România înainte de dobândirea independenței pe câmpul de bătălie și, apoi, a recunoașterii acesteia de către Marile Puteri. Țara noastră devine un nou stat pe continentul european în 1880, prin recunoașterea deplină a existenței noastre neatârnate. Ca neam, datorăm enorm lui Carol I, adevăratul Întemeietor de țară. Un an mai târziu, Carol proclamă și regatul, cea mai de seamă epocă a istoriei noastre de la origini și până în prezent.

*

„6 aprilie – Maiorii Skina și Rasti se întorc din Spania, unde tânărul rege [Afonso al XII-lea]  i-a primit cu distincție.

1877

27 ianuarie – Sosește azi în București pretendentul spaniol Don Carlos, duce de Madrid [Infantele Carlos era pretendent la tron, sub numele de Carlos al VII-lea, din 1868 (anul abdicării tatălui său). În 1876, după încercarea armată de a dobândi tronul, a fost înfrânt de regele Afonso al XII-lea.], a cărui tinerețe și fizionomie plăcută dispun în favoarea lui, ca și curajoasa lui aventură.

28 ianuarie – […] Don Carlos, în a cărui suită se află generalul González y Boet și marchizul de Respaldiza, vrea să mai stea câtva timp în București.

Prințul Carol l-a primit într-un chip foarte amical și petrece cu el mai multe ceasuri. Îi arătă tot ce poate să-l intereseze în privința țării și a oamenilor, iar don Carlos, pățaniile vieții sale zvânturate. Prințul Carol îi spune sincer că, după părerea sa, datoria lui ar fi fost, de ziua restabilirii monarhiei în Spania, prin urcarea pe tron a lui Alfons, să înceteze lupta. La prânz, prințul Carol îi prezintă pe maiorii Skina și Rasti, care se luptaseră în Spania contra lui. Don Carlos salută cordial pe acești doi ofițeri ca pe niște adversari demni de dânsul. […]

2 februarie – Don Carlos pleacă din Chișinău la Moscova și Petersburg. Dânsul a zis că se va întoarce de va fi să izbucnească războiul.”

*

Don Carlos la bal, la palatul Suțu. În ediția îngrijită de Aristiţa şi Tiberiu Avramescu din Constantin Bacalbaşa, Bucureştii de altădată, vol. I (1871-1877), Bucureşti, 1987, la paginile 85-86, la nota 276, editorul transcrie următorul pasaj din presa vremii: „De câteva săptămâni, dl Gr. C. Suţu a deschis frumoasele sale saloane eleganţei Bucureştilor. Joia trecută a fost o splendidă serată danţantă, unde tot ce este mai elegant în societatea noastră s-a amuzat până la ziuă. Obicinuiţii acestor saloane cunosc îndestul amabila recepţiune a dlui şi dnei Gr. Suţu, pentru ca să mai avem trebuinţă să mai descriem această serată. Graţiozitatea şi eleganţa damelor noastre ne dispensează de orice detaliuri. La acest bal se afla şi don Carlos.”

Don Carlos în războiul de neatârnare. În războiul cu turcii, Don Carlos, întors din Rusia, va fi prezent, ca observator, la atacul Plevnei, unde prințul Carol I va triumfa în luptă. Generalul rus Todleben, vizitând trupele române, notează: „La rezervele române găsii pe principele Carol şi pe marele duce Nicolai. Am luat dejunul împreună sub cort. Muzica cânta. Don Carlos era de faţă şi mulţi ofiţeri străini şi Gaillard şi baronul Lignitz; ieri am vizitat aripa stângă până la Vid, o redută turcească trăgea cu grenade destul de bine; ele explodară între noi, dar nu suferirăm nicio pierdere. Marele duce [Nicolae] şi cu mine bivuacăm în câmp deschis, luăm masa sub cerul liber, eu mi-am cumpărat deocamdată un cort mic în Bucureşti care ţine destul de cald, este însă aşa de îngust că de-abia mă pot întoarce în el. Jumătatea spaţiului este ocupat de patul meu de campanie.”

Mai știm, de asemenea, din scrisoarea lui Carlos de Burbon către contele francez Montserrat, că acesta are cuvinte de admirație pentru vitejia românilor. „…Ofiţerii străini ataşaţi şi chiar împăratul şi toţi generalii săi au declarat că românii, soldaţi şi ofiţeri, sunt Vulturi fără exageraţiune şi, în adevăr, aşa este, sunt foarte bravi şi să-i vezi mergând în luptă și se pare că se duc la paradă, aşa merg de aliniaţi, foarte indiferenţi şi cu mult sânge rece şi curaj, pe de o parte-ţi place, iar pe de alta, văzându-i cum cad, le mori de mila lor auzind strigătele de durere”, relatează Grigore Bănulescu, în corespondența sa de război.

Autor: Dan Caragea
Sursa foto: wikipedia.org
Articol publicat în ediția tipărită Occidentul Românesc a lunii aprilie 2018.

Dan Caragea este critic de artă, critic de teatru, critic literar, publicist, eseist și traducător român. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională. Debutul său în critică a avut loc încă din clasa a X-a, în revista liceului „Frații Buzești” din Craiova, publicând de atunci o serie de articole și studii de specialitate în reviste din țară și din străinătate. Treptat, eseurile și studiile sale și-au lărgit tematica, îndreptându-se spre lumea artei, literaturii, psihologiei și analizei automate a discursului. A publicat, începând cu anul 2011, cronici de limbă în publicația „Occidentul Românesc” din Spania.