Dicționarul secolului XXI, neapărat online (1)

Cred că a venit vremea ca Academia Română, prin institutul său specializat, să ne ofere un dicționar standard, contemporan, pentru marele public, care să țină seama de cele mai bune practici din lexicografia internațională, cu precădere de cele din culturile romanice, pe temeiul simplu al înrudirii și asemănării. Firește, dicționarul nu poate fi privit ca o ruptură în raport cu actualul DEX, ci ca o continuare a acestuia.

Discuția oportunității unei noi ediții, a III-a, ține atât de nevoi de reorganizare și actualizare a macro și microstructurii, dar și de presiunea tot mai evidentă pe care o exercită Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM), prin mulțimea de schimbări introduse, și care necesită un comentariu aparte privind dependența dintre cele două opere lexicografice acum și în viitor.

Mai mult, un dicționar actual și actualizabil este, în realitate, o bază de date electronică care permite nu doar stocarea corectă a tuturor informațiilor despre un cuvânt, dar și remedierea multor vicii ale dicționarelor tradiționale, concepute pentru a fi publicate pe hârtie. Totodată, este absolut necesară elaborarea unui corpus lingvistic ca suport al dicționarului. Să familiarizăm și publicul larg cu imperativul corpusului lingvistic.

Corpusul lingvistic reunește sursele documentare folosite pentru atestări, pentru precizarea sensurilor, al comportamentului gramatical etc. și care trebuie colectate în format electronic și cercetate la redactarea fiecărei intrări noi. În bunele practici, sursele documentare sunt: operele literare ale scriitorilor români și moldoveni (din Republica Moldova); opere de natură științifică și tehnică, originale sau traduceri; articole de presă din România și din Republica Moldova; opere de natură juridică; discursuri parlamentare; interviuri și alte intervenții cu caracter oral, bloguri. Toate acestea, în proporție și reprezentativitate adecvată, ar trebuie să formeze încă inexistentul Corpus de referință al limbii române actuale.

Desigur, surselor documentare li se adaugă sursele lexicografice, publicate în România și în Republica Moldova, precum și dicționarele de specialitate din varii domenii științifice și tehnice de la noi, dar și din limbile de referință. Toate sursele, corect catalogate, formează Bibliografia dicționarului.

CE CUVINTE TREBUIE CUPRINSE ÎN DICȚIONAR?

Un astfel de dicționar include, în primul rând, vocabularul general al limbii române standard. Din vocabularul general fac parte cuvintele folosite în mod curent, în limba de zi cu zi din România și Republica Moldova. Acestora li se adaugă cuvintele cu o anumită frecvență, preluate din autorii români (secolele XIX-XXI), precum și cuvintele curente care apar în mijloacele de comunicare socială, mai ales în presa scrisă. Este deosebit de important însă ca dicționarul să-și fixeze un cadru referențial în timp și în spațiu. Astfel, dicționarul nu poate acoperi întreaga istorie a limbii, sarcina Dicționarului-tezaur al Academiei, el trebuind să se limiteze la ultimele două secole, așa cum s-a procedat și în alte culturi, și nici nu poate reține toți termenii dialectali înregistrați în Atlasul limbii române.

În privința vocabularului științific și tehnic, dicționarul ține seama de termenii științifici și tehnici folosiți în limba curentă, de termenii care, deși puțin folosiți, corespund noțiunilor sau conceptelor fundamentale, clasificărilor din științe și descrierilor tehnice. Acestora li se mai adaugă termenii folosiți în manualele școlare.

În privința regionalismelor, ar trebui să avem în vedere acei termeni care apar cu o anumită frecvență în operele literare, termeni pentru care nu există un corespondent în limba standard, termeni care, deși nu se folosesc în limba standard, apar totuși în anumite unități frazeologice curente. De asemenea, ar trebui introduși și termenii care, deși regionali, se folosesc pe arii întinse (de exemplu, „paradaisă”, pentru „pătlăgea roșie”).

Principala schimbare așteptată privind tratamentul regionalismelor ține de impunerea unor praguri de frecvență, precum și de evitarea înregistrării în dicționar a tuturor variantelor din atlasul lingvistic. Actualmente, la cuvântul „păianjen”, DEX-ul (2009) dă acest număr enorm de variante: „(reg.) păiájen, paiájen, paínjen, paíngăn, păínjen, păínjin, s. m.”, la care ar mai trebui adăugat și „paing”, dar care are un alt etimon.

Termenii argotici trebuie admiși numai în măsura în care se poate demonstra o anumită generalizare în limbajul curent (frecvență peste un anumit prag în corpus).

Termenii aparținând limbajului licențios trebuie indubitabil incluși în macrostructura dicționarului, întrucât aceștia fac parte din vocabularul fundamental, iar dicționarul nu discriminează cuvintele pe temeiuri morale, politice, religioase etc.

Dintre arhaisme și cuvintele pătrunse în limbă înainte de secolul al XIX-lea, trebuie păstrați toți termenii care încă sunt folosiți. De asemenea, ne interesează acele vocabule care se referă la obiecte, concepte sau instituții dispărute, dar care sunt relevante din perspectivă istorică și culturală. O serie de neologismele interne, dar mai ales cele formate cu -ism și -ist, necesită o analiză atentă pentru a se evita includerea celor ce țin de creația individuală, fără difuziune suficientă în limbă.

În privința împrumuturilor sau a neologismelor externe vor fi incluse, pe lângă cele deja adaptate, termenii des folosiți, intraductibili sau pentru care nu s-a găsit un echivalent satisfăcător. Un studiu portughez derulat pe mai bine de șase ani a arătat că din circa 4000 de cuvinte cu grafie în limba de origine care au circulat în presa scrisă, dicționarul a reținut aproape 1000, prin urmare doar 25 %. Considerăm că acest procent este întrutotul rezonabil. Desigur, este foarte important să lăsăm o perioadă apreciabilă de timp înainte de a decide introducerea unui cuvânt străin în dicționar, pentru a evita transformarea dicționarului într-un observator lingvistic.

Elementele de compunere trebuie atent înregistrate și corelate cu cele prezentate în explicațiile etimologice, așa cum s-a procedat și până acum. Dintre abrevieri, doar acronimele care apar ca nume comune au intrat în dicționar: laser, radar, ozene etc. Introducerea siglelor curente, naționale și internaționale, deși sunt luate în considerație în unele dicționare străine, nu ni se pare necesară. Alte opere lexicografice pot răspunde mai bine acestei necesități.

Dacă cuvintele compuse sudate au intrare proprie, compusele care se scriu cu cratimă se regăsesc în articolul dedicat primului element de compunere. De exemplu, „floarea-soarelui”, apare la „floare”. „Nu-mă-uita” nu e de găsit la „uita”…. pentru că are intrare separată. Ar trebui să admitem că în cazul acestor compuse trebuie acceptate intrări independente, întrucât, de cele mai multe ori, ele nu au nicio relație semantică cu vreunul din elementele de compunere. Ce legătură are „ciuboțica-cucului” cu „ciubotă” sau cu „cuc”?

În concluzie, toate cuvinte compuse unite prin cratimă ar trebui să aibă intrări separare, fiind, în mod neechivoc, cuvinte independente. Astfel, „drum-de-fier” are intrare separată în DOOM, nu și în DEX. La fel „floare-de-colț” are intrare separată în DOOM, nu și în DEX. Sperăm că autorii DEX-ului să adopte în mod constant și definitiv acest criteriu.

Cu aceasta intrăm și mai adânc în problema intrărilor și a nevoii de reorganizare a acestora. Din punctul nostru de vedere, fiecare cuvânt ar avea dreptul la propria sa intrare în dicționar. Prin urmare, dacă omonimele cu etimologii diferite, au intrări diferite, notate cu cifre arabe la umăr, tot așa și omonimele cu aceeași etimologie, dar aparținând la clase gramaticale diferite, ar trebui să aibă intrări separate. De exemplu:

CURÉNT, -Ă, curenți, -te, adj., s. m., s. n. I. Adj. 1. (Despre vorbire) Curgător, ușor, fluent. 2. (Despre an, lună) Care este în curs; prezent. ♦ De fiecare zi, zilnic; actual. Lucrări curente. ◊ Cont curent = cont deschis de o unitate bancară unui client pentru păstrarea mijloacelor bănești ale acestuia și efectuarea unor operații curente (plăți și încasări). 3. (Despre prețuri) Existent într-un moment dat; în curs. ◊ Monedă curentă = monedă cu valoare circulatorie. ♦ Care circulă; obișnuit, uzual. Expresii curente. 4. (În sintagma) Apă curentă = instalație de apă potabilă care poate fi folosită în permanență în locuințe. II. S. m. 1. (Și în sintagma curent de aer) Deplasare, mișcare a unei mase de aer dintr-un loc într-altul, cauzată de o diferență de presiune; flux. 2. Mișcare a apei în direcția pantei; curs. ◊ Curent marin (sau oceanic) = formă de mișcare a apelor oceanice sau maritime, cauzată de vânturile regulate sau periodice, de diferențele de temperatură și salinitate etc. 3. (Și în sintagma curent electric) Deplasare ordonată, într-o anumită direcție, a purtătorilor de sarcină electrică. ◊ Curent electric continuu = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate nu variază periodic în timp. Curent electric alternativ = curent electric al cărui sens și a cărui intensitate variază periodic în timp. ♦ Intensitate a curentului electric. III. S. n. Ansamblu de idei, opinii (politice, științifice, artistice) care sunt adoptate la un moment dat de un număr mai mare de oameni. ◊ Curent literar (sau artistic) = mișcare artistică sau literară care reunește un număr de scriitori sau de artiști în baza unui program estetic și a unor înclinații (relativ) comune. ◊ Expr. A pune (sau a ține pe cineva) în (sau la) curent = a informa (pe cineva) despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent = a se informa despre mersul unui lucru. A se pune (sau a se ține, a fi) în (sau la) curent (cu ceva) = a se informa cu privire la un lucru. – Din fr. courant.

Ar trebui separat în trei:

curent¹, -ă, -ți, -te adj. m. și f.

curent², -ți s. m.

curent³, -te s. n.

Această soluție ni se pare un pas înainte, fiind justificată din punct de vedere semantic, morfologic și sintactic și conducând la un tratament mai adecvat al acestor cuvinte. Un astfel de tratament apare uneori și în DEX, dar, după cum se vede, nu este constant (să se fi judecat așa pentru că se indică o etimologie dublă la substantiv?!):

CAPITÁL¹, (1) capitaluri, s. n. 1. (Ec. pol.) Totalitatea bunurilor economice deținute de o persoană sau de un grup de persoane, care sunt utilizate în scopul producerii de bunuri și servicii destinate vânzării și obținerii de profit. 2. (În sintagmele) Capital uman = competența salariaților, comportamentul și abilitatea intelectuală. Capital de cunoștințe = suma cunoștințelor pe care le posedă cineva; experiență. – Din fr. capital, germ. Kapital.

CAPITÁL², -Ă, capitali, -e, adj. 1. De primă importanță, de frunte; fundamental, esențial. ◊ Reparație capitală = refacere a părților esențiale ale unei clădiri, ale unei mașini etc. ◊ Expr. A (o) lua de capital = a acorda o importanță exagerată unui fapt, unei afirmații etc. 2. (Despre caractere tipografice; adesea substantivat, f.) De dimensiuni mai mari decât litera obișnuită și cu o formă, de obicei, diferită; (despre litere) majuscul, verzal. 3. (În expr.) Pedeapsă capitală = pedeapsă cu moartea. – Din fr. capital.

Mai amuzant este faptul că, în unele situații, dicționarele mai vechi diferențiau corect. A se compara „complex” în DLRLC (1955-1957), cu articolul „complex” din DEX, 2009:

COMPLÉX¹, complexe, s. n. Întreg, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente; sistem care întrunește în sine mai multe laturi, care îmbrățișează mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucruri etc. Un element important al complexului de măsuri cerute de introducerea și aplicarea sistemului de agricultură cu ierburi. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 335, 4/4. Mulți se întreabă… cum este posibilă o reglementare a unui complex atît de uriaș? SAHIA, U.R.S.S. 71. Complexul sportiv de stat « Gata pentru muncă și apărarea Republicii Populare Romîne (G.M.A.) = sistem complet de educație fizică, legat organic de creșterea nivelului ideologic, care cuprinde o serie de probe sportive variate, asigurând oamenilor muncii o pregătire fizică multilaterală pentru munca de înaltă productivitate și pentru apărarea patriei.

COMPLÉX², -Ă, complecși, -xe, adj. Care este format din mai multe părți, dintr-o bogăție de elemente variate formând un tot (v. compus); care întrunește, îmbrățișează mai multe laturi sau elemente diferite. Problema națională este una dintre cele mai importante și mai complexe probleme ale vieții sociale. LUPTA DE CLASĂ, 1953, nr. 1-2,36. Avem o bogată și complexă literatură. CARAGIALE, S. U. 79. Toți poeții mari… prin cîteva versuri, zugrăvesc un tablou mare, complex, minunat. GHEREA, ST. CR. I 134.

Și iată și articolul din DEX:

COMPLÉX, -Ă, complecși, -xe, 1. adj., s. n. 1. Adj. Format din mai multe părți; care întrunește în sine mai multe laturi sau elemente diferite. ♦ (Mat.) Număr complex = număr alcătuit prin însumarea unui număr real cu un număr imaginar. 2. S. n. Întreg, unitate formată din mai multe părți, din mai multe elemente diferite; sistem care întrunește în sine mai multe laturi, care îmbrățișează mai multe domenii; combinare, asociere într-un tot a mai multor fenomene, stări de lucruri etc. ♦ Ansamblu de construcții, de unități industriale, comerciale etc. cu funcții deosebite, grupate teritorial, care alcătuiesc un tot unitar servind aceluiași scop. ◊ Complex sportiv = bază sportivă special amenajată pentru practicarea mai multor ramuri de sport. 3. S. n. Ansamblu de tendințe, amintiri etc. (inconștiente) formate în copilărie pe baza anumitor relații familiale și sociale, care determină comportarea ulterioară a persoanei. ◊ Complex de inferioritate = sentiment de neîncredere în forțele proprii, care se formează de obicei în copilărie, uneori în legătură cu o deficiență fizică sau psihică. (Psih.) Complexul lui Oedip = atașament erotic al copilului față de părintele de sex opus. – Din fr. complexe, lat. complexus.

Autor: Dan Caragea (Lisabona-Portugalia)

Articol publicat în Occidentul Românesc, ediția lunii noiembrie 2023, numărul 151, Anul XIII.

Nota Redacției:

Dan Caragea este critic, eseist, publicist și traducător. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională. Din 2011, colaborator voluntar în cadrul redacției Occidentul Românesc. Dan Caragea a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română (specialitate B: Limba și Literatura Portugheză). Este doctor în Psihologie. În perioada 1978-1990, a fost profesor de limba română și asistent la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (unde a predat limba portugheză), autor de manuale de limbă portugheză, traducător, publicând în reviste culturale din România. Între 1991 și 1993, a fost bursier al Institutul Camões din Lisabona, autor al unui manual de portugheză pentru străini, director al societății Cyberlex, responsabil pentru versiunile portugheză și spaniolă ale programului „Tropes” (analiza semantică a textului). Între 2009 și 2015 lucrează ca expert la UEFISCDI, unde realizează versiunea românească a programului „Tropes” și un software de detectare a similitudinilor (Semplag). Publică „Analiza automată a discursului”, în 2013, la Editura Academiei (coautor Adrian Curaj). În 2017 coordonează la Lisabona un mare album despre relațiile culturale și diplomatice româno-portugheze (la care este și coautor). În anii 2018-2019 este expert la Institutul de Lingvistică „Al. Rosetti – Iorgu Iordan” din București, colaborând la implementarea proiectului „Romtext” în România. Publică și în revista culturală Leviatan.