Dat fiind faptul că în ultimele zile situația sanitară din Spania s-a înrăutăţit prin creșterea alarmantă a numărului de contaminări cu Covid-19 în rândul tinerilor, autoritățile spaniole vor lua măsuri de reintroducere a unor restricţii în această săptămână, relatează RTVE.
În acest context, luni, 05 iulie a.c., Ministerul Sănătăţii a înregistrat 32.607 de cazuri noi de Covid-19 în ultimele 72 de ore şi 23 de morţi.
„Cifrele zilei nu arată deloc bine”, a declarat Fernando Simon, epidemiologul-şef al Ministerului Sănătăţii, explicând că „aceste date sunt extrem de variabile între diferitele categorii de vârstă” şi că „printre cei mai tineri avem o rată de incidenţă apropiată de 600”.
În paralel, campania de vaccinare se accelerează, astfel că 40,3% din populaţia de 47 de milioane de spanioli este vaccinată complet împotriva coronavirusului, iar peste jumătate (55,9%) a primit cel puţin o doză.
Foto: Michel Euler AP