Decembrie 1918 în presa vremii, de Pușa Roth

„România este patria noastră și a tuturor românilor
E România celor de demult și-a celor de mai apoi
E patria celor de dispăruți și a celor ce va să vie”.
(Barbu Ștefănescu Delavrancea)

100 de ani de la Marea Unire este un eveniment unic în viața noastră, indiferent cine am fi și cum ne-am numi. Unirea de la 1918 este emoție, este bucurie, este împlinire, iar în acel decembrie unic prin importanța sa istorică, un vis de veacuri a devenit realitate.

Realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 a fost manifestarea voinţei întregului neam românesc, fiind oglindită în pagini cu un puternic accent patriotic, firesc la un asemenea eveniment care schimba configurația teriorială a unei țări și făcea posibilă Unirea provinciilor românești. Presa de-atunci, din toate părţile locuite de români, a dat o atenţie deosebită creaţiilor literare, care cântau Marea Unire. Scritorii, cronicari ai vremurilor lor, alături de istorici, reprezintă ecoul peste veacuri prin operele lăsate moștenire și care au pătruns în conştiinţa neamului.

Una dintre cele mai frumoase poezii inspirate de Marea Unire care a apărut în nr.19/1918 al ziarului Românul, a fost ,,Imnul Unirei” scrisă și recitată de Nicolae Boilă, la 1 Decembrie 1918, la Alba Iulia, fiind un adevărat imn al acestui mare eveniment istoric al poporului nostru: ,,Neam românesc ridică-ţi glasul, căci şi cerul şi pământul/Vrea acum să te asculte, să-ţi audă azi cuvântul/În cetatea cea străbună, ridicată de Traian/Azi se-nalţă-a doua oară, falnic vulturul roman/Şi cu ochii lui cei ageri spintecă văzduhul mare/Neamului român să-i pună nouă şi mai largi hotare!”

 Publicația Românul  din Arad, apărută în 1911, ca organ al Partidului Naţional Român, a tipărit poezie și proză, manifestări ale cugetului românesc, care cântau Unirea Transilvaniei cu ţara, pregătită de veacuri: ,,un gând s-a frământat şi o inimă a bătut în neamul românesc în ziua de întâi decembrie:gândul unirii tuturor românilor şi inima României Mari” (Românul nr. 24/1918). În nr. 31 /1918, Alexandru Vlahuță binecuvântează evenimentul ce-a înfiorat inimile tuturor romînilor, în superbul articol ,,Amurg şi zori”: ,,Şi gândul mă duce pe cel mai înalt vârf al Carpaţilor noştrii, – îmi fac ochii roată, şi toate podoabele ţării mele de desvelesc într-o lumină de vis, toată mândria Doinei-ţară, din ţările Tisei până la Marea cea mare, iat-o întreagă şi lămurită.Mari au fost suferinţele pe care le-am îndurat, dar mare-i şi răsplata jerfelor noastre. Poate că niciodată n-a încăput atâta fericire în hotarele ţării ce s-a chemat cândva “Dacia Felix”. Îndărătul nostru e o lume pe care se lasă amurgul, cel din urmă amurg. Înaintea nostră mijesc zorii pe-o lume nouă”.

Octavian Goga, supranumit ,,poetul pătimirii” noastre, a evocat, în cuvinte măreţe, momentul istoric al Unirii: ,,Pentru Regatul Român, venirea ardelenilor este cea dintâi sărbătoare a unirii politice cu pământul ce se va rupe de sub sceptrul hasburgilor. Soarta a făcut ca, din acest oraş al înfrăţirii de odinioară, să plece şi consolidarea de mâine. Sufleteşte, această unire a fost totdeauna. Viaţa Ardealului are, de veacuri, ca unic punct de orientare, credinţa unirii de sânge cu ţara. Tot astfel, şi politiceşte principiul unităţii a îndrumat în mod perpetuu programul gândirii de peste munţi.” (Românul, nr. 31/1918).

De cealaltă parte a munților Carpați, în ziarul Universul, 14/27 noiembrie 1918, apărea ,,răspunsul” mult așteptat: ,,Drepturile istorice nu sunt de dispreţuit şi vor avea încă oarecare greutate în cumpăna chibzuirilor internaţionale, dacă şi întrucât corespund dreptăţii şi simţământului dominant azi, nefiind izvorâte din siluire. România nu cere decât bun dreptul ei, nu vrea nimic ce nu-i al ei”. 

În Universul, din data de 3/16 noiembrie 1918, apare articolul semnat de Liviu P. Nasta intitulat „De la Nistru până la Tisa”  în care e anticipat, într-o superbă metaforă, momentul unirii celor două părți surori ale aceleași țări, despărțite prin forța evenimentelor istorice: ,,Să fie liniştiţi fraţii! Dragostea celor din Ţara liberă, celor care de atâtea ori i-au ajutat până acum în lupta contra asupritorilor, nu s-a schimbat şi această nerăbdare-i aşteaptă şi la Bucureşti.Câteva zile, numai, şi flori din Munţii Apuseni vor împodobi căciula dorobanţului păşind alături de copiii lăncierilor lui Avram Iancu”.

De la Iaşi, Nicolae Iorga face referire la decizia românilor ardeleni de a se uni cu ceilalţi fraţi, ca dreptatea să triumfe:,,Soarta voieşte astăzi ca, după ce jertfa cea mai devotată a noastră, celor de aici, a rămas zadarnică, aceeaşi dreptate să încunune, în aceeaşi clipă, silinţele noastre cu silinţele voastre, îmbrăţişând în aceeaşi răsplătire întreg neamul românesc” (Românul, nr. 14/1918). Însă poate cela mai emoționante versuri sunt cele găsite ȋn raniţa unui soldat mort ȋn toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpaţii de Curbură. Intitulată ,,Nu plânge, maică Românie” este speranța omului simplu care s-a jertfit pe câmpul de luptă pentru împlinirea idealului național: Nu plânge, maică Românie,/Că am să mor neȋmpărtăşit!/Un glonţ pornit spre pieptul tău,/Cu pieptul meu eu l-am oprit…/Nu plânge, maică Românie!/E rândul nostru să luptăm/Şi din pământul ce ne arde/Nici o fărâmă să nu dăm!/Nu plânge, maică Românie!/Pentru dreptate noi pierim;/Copiii noştri, peste veacuri,/Onoare ne vor da, o ştim!/Nu plânge, maică Românie!Adună tot ce-i bun sub soare;/Ne cheamă şi pe noi la praznic,/Când România va fi mare!”.

În ziarul Universul din 2 decembrie 1918 apare articolul ,,La Alba-Iulia şi… Bucureşti”, dovada palpabilă că întreg neamul românesc aștepta Ziua Unirii: ,,La Alba Iulia e sărbătoare mare azi, e ziua sfântă a neamului nostru întreg. Din desişurile munţilor, de pe Mureş şi Olt, de pe Târnave şi Someş, de pe Crişuri şi dimn Banat, se scurg spre cetatea istorică valuri-valuri de oameni liberi, ca într-un singur glas să spuie lumii întregi durerile trecutului şi într-o ultimă pornire să scuture jugul secular. Arhierei, preoţi, învăţători, toţi ştiutorii de carte, ţărani, bătrâni şi tineri, se adună azi acolo să desăvârşească visul marelui Voievod Mihai: Unirea tuturor Românilor din ţările surori, care să fie „baştele şi apărătură a toată creştinătatea”. În sunetul clopotelor mitropoliei întemeiată de marele Mihai în Alba Iulia, se încheie astăzi marele act istoric al neamului întreg, în vreme ce aci la noi, tot azi, cetatea lui Bucur primeşte cu braţele deschise pe marii luptători ai libertăţii şi creatori ai idealului nostru sfânt”. 

În presa din vechiul Regat manifestările de la Alba Iulia au o simbolistică aparte, astfel că ziua de 1 decembrie e consemnată în ziarul Universul (nr.20, 19 noiembrie 1918) ca ,,zi sfântă” iar în publicația Lumea (nr.30, 28 noiembrie 1918) această zi este purtătoareea unei ,,solemnități istorice”. În revista Viitorul (nr. 3183, 24 noiembrie 1918), Unirea Transilvaniei cu România este considerată a fi „visul de secole înfăptuit”, iar în numărul din 4 decembrie 1918, se arăta: „Necurmat această ţară a arătat ce poate o naţiune când vrea. Şi ea a voit. Ea a dat, deşi încătuşată atâta amar de vreme, numeroase dovezi de destoinicie politică şi culturală şi naţională. Această unire a ei cu România în politică, în cugete şi simţiri, este cel mai mare act în viaţa nemului românesc!”.

Rezoluţia de Unire aprobată de Mare Adunare Naţională la Alba Iulia a fost comentată de mai toate publicațiile vremii printre care și Foaia Sibiului (nr. 2, 8 decembrie 1918): „Sufletele marilor apostoli, în frunte cu umbra nerăzbunatului Mihai, ne-au luminat gândurile, ne-au întărit voinţa şi au scos din mii de piepturi dorinţa neclintită ce stăpâneşte întreaga suflare românească: unirea tuturor românilor cu o singură stăpânire românească”. În Îndreptarea (nr. 181, 24 nov. 1918),  ziua de 1 Decembrie devine cea mai mare sărbătoare „pe care au avut-o românii vreodată”.

Autor: Pușa Roth, Senior Editor Occidentul Românesc

Citește și