De la stetoscop la condei: Viața fascinantă a doctorului Adrian Sângeorzan stabilit la New York

22

De la stetoscop la condei: Viața fascinantă a doctorului Adrian Sângeorzan stabilit la New York

Adrian Sângeorzan s-a născut în Bistrița-Năsăud, marcând astfel debutul unei vieți pline de realizări în domeniile medicinii și literaturii. Cu o educație medicală solidă și o pasiune pentru scris, doctorul Sângeorzan a devenit o figură notabilă în ambele sfere, aducând contribuții semnificative atât în tratamentul și îngrijirea pacienților, cât și în lumea literară. 

După absolvirea Facultății de Medicină de la Universitatea din Cluj-Napoca, a urmat o carieră medicală în România comunistă, unde a lucrat cu dăruire pentru a asigura sănătatea femeilor și pentru a aduce lumină într-un sistem medical restrâns. Cu toate provocările unei perioade tulburi și resurse limitate, Adrian Sângeorzan și-a pus amprenta ca medic specialist, făcând față situațiilor delicate și oferind îngrijire competentă. 

În anul 1990, odată cu schimbările politice și sociale, doctorul Sângeorzan a ales să emigreze în Statele Unite pentru a căuta noi oportunități și a-și dezvolta cariera medicală într-un mediu diversificat și dinamic. Stabilit în New York, Adrian Sângeorzan a continuat să-și dedice viața sănătății femeilor, specializându-se în obstetrică și ginecologie. Ca medic specializat a adus experiența sa vastă în tratamentul și îngrijirea pacientelor, contribuind la menținerea stării de sănătate și a bunăstării acestora. 

Totuși, pasiunea și abilitățile sale nu se limitează doar la medicină. Adrian Sângeorzan s-a dovedit a fi și un talentat scriitor. În plus față de cariera medicală de succes, a explorat lumea literaturii și a adus cu el perspective și povești unice. De la poezie la proză, doctorul Sângeorzan a transpus pe pagină trăirile, gândurile și experiențele sale, obținând recunoaștere și apreciere în comunitatea literară. 

Printre realizările notabile ale doctorului Adrian Sângeorzan se numără publicarea colecției sale de poezii, „Over the Life Line”, și a volumului de memorii și ficțiune „Between Two Worlds – Tales of a Women’s Doctor”. Acesta din urmă a fost recompensat cu Premiul pentru Ficțiune în anul 2005, evidențiind talentul său în a transpune în cuvinte experiențele unui medic într-o manieră captivantă și sinceră. 

Doctorul Sângeorzan a continuat să își împărtășească gândurile și poveștile prin intermediul altor opere literare precum „Pe Viu”, „Voices on a Razor’s Edge” și „The Anatomy of the Moon”. În timp ce carierele medicale și literare par diferite, Adrian Sângeorzan a reușit să găsească un echilibru unic între cele două, aducând perspectiva unui medic în povestirile sale literare. 

Cu lecturi și prezentări în cadrul unor prestigioase instituții academice și culturale, Adrian Sângeorzan și-a împărtășit experiențele și poveștile sale cu publicul din SUA și România. Această abordare a arătat nu doar latura sa talentată, ci și angajamentul său față de transmiterea cunoștințelor și a poveștilor către oameni. 

Doctorul Adrian Sângeorzan este o persoană remarcabilă, care a combătut obstacolele dintr-o perioadă dificilă pentru a deveni medic și scriitor de succes. Cu pasiunea sa pentru medicină și literatură, doctorul Sângeorzan a adus contribuții valoroase în ambele domenii și a inspirat pe cei din jur prin dedicarea și perspectiva sa unică. 

Cum a început interesul dvs. pentru medicină și literatură și cum ați reușit să îmbinați aceste două pasiuni într-o carieră de succes?

Literatura a fost o pasiune veche începută în adolescență când citeam mult, îngrijorându-mi părinții. Literatura trebuie să rămână un hobby, îmi spuneau ei, așa că am făcut medicina care era o profesie adevărată. Într-un fel medicina a fost și un „pașaport” care mi-a permis după 1990 să emigrez, să supraviețuiesc și chiar s-o duc bine în SUA. Am profesat cu mare plăcere, iar scrisul a venit mult mai târziu, când am simțit că aș avea ceva de spus. Scrisul a fost la început o binecuvântată supapă de siguranță care mi-a adus multă liniște și bucurie. Multe din cărțile mele mai vechi au fost scrise în spital în nopțile de gardă din New York când mi se părea că fur timp, iar acest „furtișag” îmi dădea o mare satisfacție. Am trăit foarte mulți ani cu două femei fatale: medicina și literatura și încă mă bucur de acest „concubinaj” fericit. Ca medic am avut și am ocazia să intru în contact direct cu oamenii și poveștile lor. Cineva mi-a pus de curând o întrebare foarte incomodă, ce aș face dacă ar trebui să aleg între medicină și literatură? La vârsta mea aș alege sigur literatura dar dacă ar fi trebuit să fac o alegere acum 20 de ani cred aș fi ales medicina (dar aș fi scris și citit pe ascuns).

Puteți povesti puțin despre experiența dvs. în timpul carierei medicale din România comunistă și cum ați reușit să oferiți îngrijire competentă într-un context cu resurse limitate?

Sunt sigur că dacă nu aș fi emigrat nu m-aș fi apucat de scris niciodată. Spun „apucat” pentru că scrisul și literatura au fost pentru mine un odgon, un colac de salvare de care m-am agățat în niște momente de derută existențială prin care au trecut mulți emigranți. Am încercat să fug din România în perioada comunistă pentru că pe vremea aceea mă simțeam neîmplinit ca medic și știam că dincolo sunt șanse mai bune. Să fi fugit din România ca scriitor ar fi fost o mare greșeală. Nu prea am văzut mulți scriitori care să fi reușit din emigrație așa cum de exemplu a reușit Kundera și alți câțiva. E ușor să te muți în altă lume și altă limbă ca medic, dar nu ca scriitor. Literatura nu exista pe atunci în viața mea decât sub forma lecturilor. Am citit foarte mult pentru că aveam timp și dispoziție și acumulările de atunci au contact enorm pentru formarea mea ulterioară ca scriitor.

Care au fost motivele care v-au determinat să emigrați în Statele Unite în 1990 și cum a influențat această decizie evoluția carierei dvs. medicale și literare?

Am început să scriu și să public abia după 1990 și continui să scriu în limba română. E foarte greu să schimbi instrumentul după o anumită vârstă fără a suna fals. Când e vorba de literatură e greu să treci cu toate bagajele într-o altă limbă. Poeziile mi le traduc singur în engleză însă proza trebuie tradusă de către profesioniști. Cărțile mele de început Povestirile unui doctor de femei sau romanul Circul din fața casei (Curtea Veche) sunt autobiografice. Trecerea spre ficțiune am făcut-o treptat. Romanul Vitali (Curtea Veche), pe care unii îl consideră cea mai bună carte a mea, e făcută din felii de viață povestite de alții și nu are nicio legătură cu spațiul românesc. Îmi place mult să ascult poveștile altora, pentru că pe ale mele le-am cam epuizat și când te aștepți mai puțin, cineva poate să-ți dea o idee sau un capăt de ață de care poți să tragi și să țeși o poveste.

Care sunt aspectele care v-au atras către specializarea în obstetrică și ginecologie și cum v-ați folosit experiența pentru a contribui la sănătatea femeilor?

Am lucrat 10 ani la Maternitatea din Brașov și am iubit acest oraș. Abia după ce am ajuns la New York am realizat că fusesem fericit acolo. Am adus pe lume mulți copii, am făcut multă chirurgie și toată această experiență m-a ajutat să reușesc în America. Am ales specialitatea asta pentru că era vorba despre viață, dar în ultima perioadă a comunismului când avorturile erau interzise, contracepție nu exista, era mai mult vorba despre chin și moarte. Am văzut foarte multe tinere murind din cauza avorturilor provocate. A fost un fel de experiment social și biologic sinistru, care a contribuit mult la decizia mea de-a pleca din România. Filmul documentar Decrețeii” al lui Florin Iepan, la care am participat, descrie bine acele vremuri.

Cum ați gestionat tranziția de la medicina practicată în România la cea practicată în Statele Unite și ce diferențe notabile ați observat între cele două sisteme medicale? 

M-a fascinat de mic proza. Citeam unele romane de două-trei ori, mai ales scriitorii care nu se cereau la școală. Pe la 28 de ani l-am citit pe Sorescu și pe Nichita Stănescu și atunci am descoperit poezia, metafora, un alt mod de exprimare pe care l-am încercat. Scriam când îmi venea, mai ales în spital când eram de gardă și de atunci gărzile au rămas pentru mine un amestec straniu de medicină și literatură citită sau scrisă pe sub mână, în momentele de liniște. Scrisul îmi dădea o stare bună, era o încercare de a-mi „completa” existența. Nu prea arătam nimănui ce scriam și nu eram obsedat de ideea publicării. Am niște caiete rămase de atunci pe care mi-e greu să le mai recitesc. Ceva încă nu era copt în mine. Între timp am citit multă literatură, și am înghițit multe tratate de medicină. Ideea ratării ca doctor  la New York era pentru mine foarte umilitoare. După 5-6 ani de emigrație, supraviețuire pe muchie de cuțit, examene, rezidență cu 110 de ore pe săptămână de sclavie în stil american, am ieșit la liman cu toate. Ceva se schimbase între timp în mintea mea, nu știam ce, dar am început să citesc din nou literatură bună, să merg la teatru, chiar să mănânc cu plăcere pâinea neagră din copilărie, doar că acum era alegerea mea. Simțeam că dacă nu fac și altceva cu mine voi deveni troglodit pe vecie. Dacă nu bagi de seamă, America te poate duce la o stare perversă. Diferența între cele două lumi și sisteme e mare, dar adaptarea la mai bine se face relativ ușor dacă nu te lași copleșit de traumele emigrației și înstrăinării, care sunt inevitabile.

Care au fost momentele sau realizările cele mai memorabile în cariera dvs. atât ca medic, cât și ca scriitor?

Nina Casian a fost vecina mea de scară pe Roosevelt Island. Cu Nina și Carmen Firan scriam „exquisite corpses”, practicate de Andrei Codrescu în America. Am și publicat cu soția un volum împreună, numit „Voci pe muchii de cuțit”. Intrasem într-o altă lume! Augustin Buzura, căruia i-am povestit câte ceva din viața mea,  mi-a spus într-o seară că ar trebui să încerc să scriu poveștile astea. Cum? „Scrie cum povestești” mi-a spus și l-am ascultat. Primul volum din ciclul  „Povestirile unui doctor de femei” l-am scris în 4-5 luni. Într-o gardă de duminică liniștită am scris 16 ore aproape continuu, până am făcut „crampa scriitorului”. Mi se umflase mâna și spre dimineață, când a trebuit să fac o cezariană, mă durea și am avut nevoie de mănuși cu un număr mai mare. Intrasem clar într-o altă dimensiune și cu mintea și cu înțelegerea. Am învățat repede să scriu direct pe laptop dar am avut nevoie de ceva timp să mă adaptez cu ideea că public și că am cititori. Familia din România și vechii prieteni au fost foarte îngrijorați de turnura mea spre scris. Au perceput-o ca pe o tulburare trecătoare pe care nu știau cum s-o interpreteze. Tata a zis că dacă eu am ceva talent, de la el vine și a început să-și publice epigramele. Un scriitor din România mi-a spus că public prea mult! O carte pe an, e suspect?! Le ținusem destul în mine, la dospit, până după 40 de ani. Cea mai tradusă carte a mea rămâne Lume Mascată (Scrisul Românesc) tradusă în nouă limbi. E un  volum de poezii scris în timpul pandemiei atunci când eram blocați în case, iar eu lucram mult în spital pentru că medicii trebuiau să rămână la datorie. A fost o perioadă bizară care parcă a schimbat macazul, mentalitatea și direcția lumii. Am mai publicat două volume de proză scurtă, Bătaia pe umăr la editura Scrisul Românesc și Certificat de virginitate la editura Curtea Veche.  Anul acesta am publicat tot la Curtea Veche un volum de povestiri numit După sfârșit, în care am încercat un nou tip de proză care merge pe muchia subțire dintre fantastic, magic și realitate.

Un material realizat de: Kasandra Kalmann Năsăudean
Fotografii: Adrian Sângeorzan (Arhiva personală)

Acest interviu a fost publicat în ediția lunară tipărită, Occidentul Românesc, cu numărul 150, Anul XIII, pentru luna octombrie 2023.

Nota Redacției:
În cadrul campaniei românilor de excelență din afara granițelor – Noi susținem excelența! – lansată de Occidentul Românesc la 15 ianuarie 2015, Adrian Sângeorzan este nominalizat pentru Trofeul Excelenței Românești, Ediția a-IV-a, 2023-2024.