De ce are România o rată a şomajului de 7% şi Spania de 26% când în ambele țări doar unu din trei locuitori lucrează

România are o rată a şomajului de doar 7% la o populaţie de 20 de mili­oane de persoane din care 6 milioane lucrează cu sau fără forme legale, în timp ce în Spania şomajul este de 26%, în contextul în care aproape o treime din popu­laţia Spa­niei (14 din 46 de milioane de persoane) are statut de salariat.

În Polonia, unde tot 31% din popu­laţia stabilă lucrează, şomajul este de peste 10%, în timp ce în Italia, care are o rată mai mică a populaţiei angajate, de 28% din totalul locuitorilor, şomajul depăşeşte 12%, potrivit datelor cen­tralizate de ZF pe baza informaţiilor din 2013 publicate de Eurostat. Cum se explică şomajul scăzut din România, care cuprinde doar 700.000 de oameni, în contextul în care 2,6 milioane de persoane apte de muncă nu sunt nici şomeri, dar nici salariaţi?

„Criza a făcut ca mulţi oameni să re­nunţe să îşi mai caute un loc de mun­că, iar această situaţie i-a scos şi din ca­te­goria salariaţilor, dar şi din categoria şomerilor, de aceea şomajul este scăzut în statistici. Însă aceste statistici sunt în­şelătoare, rata şomajului este scăzută pentru că mulţi oameni lucrează în agricultura de subzistenţă, abia îşi duc traiul de pe o zi pe alta, lucrează o bucată de pământ sau au o grădină. În ritmul ăsta, în care oa­menii stau acasă pentru că nu au unde să lucreze, pare că ne întoarcem în Evul Mediu“, a explicat analistul economic Aurelian Do­chia.

Rezultatele publicate în această săptămână de către INS în „Cercetarea statistică asupra forţei de muncă în gospodării (AMIGO)“ pentru primul trimestru al acestui an au readus în atenţie structura de piramidă inversată pe care se bazează economia româ­nească: într-o ţară cu o populaţie de 20 de milioane de persoane din care aproape jumătate (9 milioane) sunt apte de muncă, numărul de salariaţi care lucrează legal este de puţin peste 4 milioane, iar alte 2 milioane sunt angajaţi „la negru“, nu îşi plătesc contribuţiile nici la pensie, nici la sănătate şi nici la şomaj.

Pe lângă aceştia, Bogdan Hossu, liderul confederaţiei sindicale „Cartel Alfa“, a mai spus că „există aproximativ trei milioane care fac parte din populaţia activă care intră în diverse categorii: patroni (nesalarizaţi), lucrători pe cont propriu, liber profesionişti, lucrători familiali sau agricultori“.

„Rata şomajului este o capcană statistică în măsura în care definiţia nu este prea bine înţeleasă şi apare o discrepanţă semni­ficativă între amploarea fenomenului lipsei locurilor de muncă şi numărul relativ mic de şomeri înregistraţi“, mai spune Hossu.

În Germania, la o populaţie de 80 de mili­oane de persoane din care jumătate sunt apte de muncă (39,5 milioane de oameni), ca angajaţi sunt înregistrate peste 35 de milioane de per­soane, ceea ce înseamnă că rata de angajabilitate este de 44%, cea mai mare din Uniunea Eu­ropeană. „Există şi diferenţe de natură culturală, în sudul Europei, dar se aplică şi în cazul României, tinerii preferă să fie întreţinuţi de părinţi încă un an sau doi până îşi găsesc un loc de muncă conform aşteptărilor. În Germania însă, tinerii ştiu de pe băncile şcolii locul în care vor lucra imediat după absolvire, pentru că sistemul lor educaţional este axat pe pregătirea profesională a tinerilor conform nevoilor din eco­nomie. Iar multe ţări încearcă să copieze acest model“, a mai spus analistul economic Au­relian Dochia, managing director al firmei Concept – Economic and Business Consulting. În schimb, spune el, dacă în Germania tinerii nu pierd timpul după absolvire pentru căutarea unui loc de muncă, în Spania absolvenţilor le este foarte greu să se angajeze pentru că populaţia deja salariată nu poate fi concediată foarte uşor din cauza legilor care îi protejează de acest pericol.

Citiți articolul integral aici:

http://www.zf.ro/analiza/anomalia-statistica-a-somajului-de-ce-are-romania-o-rata-a-somajului-de-7-si-spania-de-26-cand-in-ambele-doar-unu-din-trei-locuitori-lucreaza-12842884