Dan Luca: Mesajul 2000 al Blogului “Casa Europei” în Occidentul Românesc

Dan LUCA - 25062013 [640x480]

1 ianuarie 2007 – România adera la Uniunea Europeană, însă procesul amplu de integrare abia atunci începea. Informaţia de la Bruxelles trebuia tradusă pe înţelesul cetăţeanului. Am considerat că prin intermediul Casei Europei pot să-mi aduc şi eu contribuția la acest proces istoric. Lansam atunci blogul Casei Europei – www.casaeuropei.blogspot.com – care acum, după aproape 7 ani, conține 2.000 de mesaje pe tema României europene.

Fiecare din aceşti ani a avut particularitatea sa, atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru România. De aici, din capitala Europei, am încercat permanent conectarea românilor din Diaspora cu ţara, dar și a României cu adevarata Europă. Referindu-mă la alegerile europene, în acelaşi an, 2007, în România s-au organizat primele alegeri pentru Parlamentul European, reuşind şi noi să adunăm 30% din electorat la vot.

A urmat un an 2008 care ne-a reamintit de vechile probleme ale UE, în special de cele legate de comunicarea cu cetăţenii. Ne-am lovit surprinzător de noul refuz irlandez la referendum care a aruncat construcţia europeană într-o nouă criză. Implicarea în rezolvarea problemelor din Georgia a fost un examen pentru Uniunea Europeană, care a evidenţiat încă o dată importanţa consensului comunitar, la fel ca cel în cazul provinciei Kosovo. Criza financiară, “contactată” de peste Ocean, a lovit din plin şi în Uniunea Europeană, perturbând priorităţile politice la nivel comunitar. Pentru România, anul 2008 a fost an electoral în România: am avut alegeri locale, apoi naţionale, cu primele alegeri de tip uninominal, care au avut rezultatele pe care le cunoaştem.

În iunie 2009 alegeam un nou Parlament European, caracterizat printr-un mozaic inimaginabil de partide şi “doctrine”. Ratificarea Tratatului de la Lisabona a ţinut Uniunea Europeană într-o tensiune istorică. Dar au trecut toate cu bine, cu DA-ul irlandezilor – smuls greu, cu multă muncă -, prin octombrie şi apoi împăcarea “liderilor rebeli” ai Poloniei şi Cehiei cu ideea că e timpul să aibă o atitudine constructivă la adresa Europei. Astfel că, de la 1 decembrie 2009 avem un nou tratat european, iar ca rezultat, după negocieri între liderii europeni – în care cetăţeanul european nu a avut nimic de spus -, avem primul Preşedinte stabil al Uniunii Europene: Herman Van Rompuy, şi noul şef al diplomaţiei europene: Catherine Ashton. Au fost şi alegerile din Germania atunci, care au consolidat un lider european incontestabil, Angela Merkel, deosebit de influentă şi după alegerile din 2013. Într-o competiţie acerbă cu bulgarii pentru locul 26 european, desemnarea lui Dacian Cioloş pentru postul de comisar european pentru agricultură a fost o bilã albă pentru România.

La început de an 2010 am asistat la alegerea Cabinetului Barroso II, cu mandat până în 2014. Agenda europeană a fost focalizată pe măsurile de redresare economică, de soluţionare a problemelor financiare ale Greciei.

Anul 2011 va rămâne în istoria comunitară ca un an al marilor încercări. Cum altfel putem vizualiza dinamica întâlnirilor liderilor europeni pentru a salva moneda euro sau colapsul financiar din diferite ţări membre UE? Finalul de 2011, cam aceleaşi poziţionări ale României ca stat membru în cadrul UE, cu insuficientă optimizare a relaţiilor între structurile publice şi private româneşti cu structura comunitară, jucând încă un rol marginal, într-o luptă permanentă de “lanternă roşie” cu Bulgaria.

2012 a adus pentru Parlamentul European un nou lider, în persoana social-democratului german Martin Schultz. Dezbaterile pe tema salvării monedei euro şi a eurozonei “dospesc”, ajungându-se  la discuţii nu doar despre o Uniune Fiscală la nivel european, ci chiar şi una politică. Astfel, crearea Statelor Unite ale Europei începe să fie din ce în ce mai puţin o simplă utopie. Primăvara anului a însemnat pentru Franţa schimbarea preşedintelui, însă alegerea lui Hollande a însemnat şi schimbări în dezbaterile europene la nivel înalt, destrămându-se celebrul cuplu “Merkozy”. La sfârşitul acelui an s-a scris o nouă pagină în istoria Uniunii Europene, obţinerea Premiului Nobel pentru Pace, însă evenimentul organizat pentru înmânarea acestuia a scos din nou la iveală o dilemă: cine conduce totuşi UE?

2013: tot mai multe tentaţii spre independenţă – Scoţia, Catalonia, dar la acelaşi capitol am putea adăuga şi poziţia Marii Britanii faţă de UE, unde premierul “ameninţă” cu organizarea unui referendum în 2017 pentru părăsirea proiectului european. În septembrie, simpatia germanilor pentru doamna Merkel se reconfirmă în urma alegerilor, a cărui rezultat a fost aşteptat cu sufletul la gură. “1 ianuarie 2014” a marcat agenda publică a ultimelor săptămâni ale anului, cu dezbateri acide privind drepturile de muncã ale românilor în UE.

Şi iată-ne în anul 2014, din nou an electoral, la nivel european, iar la noi cu alegeri prezidenţiale, cu ENERGIA pe prima pagină, însă nu tocmai aşa cum anticipam la începutul anului. Situaţia din Ucraina a reorientat dezbaterile în acest dosar. Suntem într-un moment global de restartare, de căutare a unui nou sistem, aşa cum a fost cazul după marea criză economică din anii ‘30, după cel de-al doilea război mondial sau după finalul războiului rece, în 1989.

Criza pe care o trăim ne face să fim mai pragmatici şi să calculăm cu exactitate ce soluţii avem. În contextul negocierilor macro, România joacă, România e în Uniunea Europeană, e în NATO. Însă totul trebuie dezbătut în contextul parteneriatelor pe care România le are, cu Uniunea Europeană, şi în contextul parteneriatului strategic cu SUA. Toate acestea, şi nu numai, am încercat să le surprind în mesajele publicate zilnic pe blog. O perioadă dinamică, în care am trăit multe, şi am avut de toate, o dovadă că azi semnez mesajul cu numărul simbolic 2000, în revista Occidentul Românesc!

     Dan LUCA este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, profesor la universităţi din Bruxelles, Bucureşti şi Cluj. Este autorul a 3 cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării. Îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles din 1997 şi este preşedintele ˝Casei Europei˝ Bruxelles.

 

Citește și