Dan Luca: Ce mai înseamnă român plecat în străinătate?

dan-luca2

La aproape 25 de ani de la eliberarea de sistemul totalitar, România are încă probleme în a percepe cu adevărat realitățile anului 2013. Vreau să abordez în acest material o problemă care revine obsesiv în mass media românească. Este vorba de faimoasa plecare în străinătate și apoi, și mai spectaculoasă, reîntoarcere a românilor în ˝țara mamă˝.

E drept că înainte de anul 1989 era vorba de ceva de genul ˝fie în țară, fie plecat˝. Nu exista fluiditatea de a veni și a te întoarce. Această traumă o avem încă în limbajul colectiv al României. Vorbim de românul care pleacă în străinătate, de parcă asistăm la ceva total, fără scăpare, fără întoarcere. Românii au fost obișnuiți să călătorească, iar cei mai în vârstă își aduc aminte de faimoasele plecări ale țăranilor români de la începutul secolului al XX-lea. Da, plecau la muncă în Statele Unite, lucrau în Chicago sau Detroit, iar după 2-3 ani se întorceau, iar cu venitul agonisit își cumpărau o pereche de boi pentru a lucra mai eficient pământul. Dar nimeni nu zicea că ei au plecat din țară.

Închistați de dictatura comunistă, românul a pierdut sensul mobilității europene sau mondiale. Împinși de oportunitățile oferite de globalizare, britanicul, olandezul, francezul și alte nații libere au căutat binele chiar şi departe de țara lor. Nimeni însă nu consideră că un olandez care lucrează la un contract pentru o firmă de extracția petrolului în Rusia a plecat din țară, neamțul care lucrează în sectorul financiar din New York nu a părăsit de fapt Germania. Ei au căutat să își pună în valoare calitățile de care dispun pentru a avea o viață mai bună unde s-a ivit oportunitatea.

Avem și noi astfel de exemple, de compatrioți pe care cu greu poți să-i închistezi într-un pătrățel geografic. Nadia Comăneci navighează fără probleme între Statele Unite și România. A plecat Nadia din România? S-a întors? Da, a plecat din țară pe vremea comuniștilor, dar acum e și în țară și în afara ei, în același timp. Ion Țiriac e la fel. E și în țară și în loja de la Roland Garros, fără să îți dai seama.

Nu trebuie să ne mai mirăm că există străini care sunt surprinși de frumusețile țării noastre și decid să se instaleze la noi. E normal, asta înseamnă globalizarea și sistemul rezultat. Acel olandez care are un camping lângă Cluj, e similar cu alți zeci de olandezi care derulează afaceri asemănătoare în Spania, Portugalia, Grecia sau chiar Mozambic. Chiar suntem așa de uluiți că un francez trăiește de 5 ani în România reprezentând multinaționale pe plan mioritic? Păi dacă observăm că are un salariu de 10.000 de euro pe lună, parcă începem să mai venim de acasă cu modul de gândire. Același francez va pleca la anul în China dacă vreo companie îi va propune să deruleze un contract acolo pentru 10.001 euro lunar.

Nu mai putem vorbi de români plecați și români care au ales ˝să reziste în țară˝, ˝sacrificându-se pentru țară, că trebuie să facă și aceasta cineva˝. În momentul de față vorbim de români globalizați, care și-au făcut curajul să încerce lumea largă, să își facă un rost pe alte meleaguri, să învețe să gândească în alte limbi, să descopere cu adevărat ce înseamnă toleranța culturală. Acești români îi întâlnim în Germania, în Spania, în Canada, Statele Unite și chiar în Bruxelles. Ei nu sunt statici, acum sunt în Noua Zeelandă, mâine cu serviciul și viața în Marea Britanie. Călătoresc, descoperă, acumulează cunoștințe, sunt utili în locuri greu de imaginat. Cunosc mii de astfel de români, implantați în firme farmaceutice din Brazilia, IT-iști la companii grele americane, oameni de finanțe în polul financiar londonez sau coordonând proiecte de infrastructură în Germania.

Locuiesc de 16 ani în Belgia, dar nu am plecat din România. Doar în ultimele 12 luni am fost de opt ori în ţară şi am călătorit în alte 15 țări de pe trei continente. Sunt român și român voi rămâne toată viața mea, chiar dacă soția e olandeză, iar cei trei copii pe care îi avem împreună s-au născut în Belgia. Bun venit Românie în realitățile globalizării anului 2013!

Un material de Dan Luca – Bruxelles

Dan Luca este Doctor în Relaţii Internaţionale şi Studii Europene, fondator în 2003 al Clubului “România-UE” Bruxelles. Are 41 de ani şi îşi desfăşoară activitatea la Bruxelles din 1997. Este autorul a trei cărţi despre România afacerilor europene, Bruxelles-ul european şi dilemele comunicării. Este profesor la universităţi din Bruxelles, Gorizia (Italia), Bucureşti şi Cluj. În 2008, inspirat şi sprijinit de social-democraţii germani, socialiştii francezi şi laburiştii britanici, a înfiinţat la Bruxelles prima filială din afara teritoriului României a unui partid politic român – PSD Bruxelles.

 

Citește și