Dan Caragea: Vorbe de duh și de luare-aminte (IV)

Dan Caragea

Iată continuarea discursului lui Tândală, din Negruzzi:

„Nu da împrumut ca să nu-ți faci dușmani. Dă-ți, popo, pintenii, și bate iapa cu călcâiele; ș-apoi, prinde orbul, scoate-i ochii. Nu te bucura la câștiguri mici, pentru că c-un rac tot sărac, c-un pitic, tot calic; dar când îmbli cu miere, linge-ți degitele. Primește orice-ți vor da. Calul de dar nu se caută-n gură; și cine n-are ochi negri, sărută și albaștri. Când vei voi să te apuci de ceva, prinde iepurele cu carul. Mâța cu clopot nu prinde șoareci. Nu te-ngriji cum o s-o scoți în capăt. Nevoia învață pre cărăuș, și cine are barbă are și pieptene.

Nu te amesteca în intrigi. Nici pre dracul să vezi, nici cruce să-ți faci. Nici lupul pre bălaia, nici bălaia pre lup. Ia-ți catrafusele, și fugi ca dracul de tămâie.

Nu te-ncrede în caracterul omului în slujbă. El este o brânză bună în burduh de câine. Făgăduiește multe, dar să deie Dumnezeu, mamă, să fiu eu fată! Nu gândi c-o să scapi de dânsul. Banul rău nu se pierde, și are ac pentru cojocul tău, nici socoti că s-a îndrepta; calul bătrân nu mai învață a juca. Când nu-i în slujbă, e omul cel mai de treabă, dar postește robul lui Dumnezeu, că n-are ce mânca; și câte spune sunt o frumoasă poveste, dar mare minciună, căci minciuna boierească trece în Țara Ungurească. Caută să-ți fie supușii vrednici, ca să nu zică lumea că cum e turcul, e și pistolul. Dă-le pildă bună, pentru că peștele de la cap se-mpute.

Nu fii falnic, nici face din țânțar armăsar. În urma războiului, mulți voinici s-arată. Vulpea dacă n-ajunge, zice că pute. Să nu fii din cei carii zic: lasă-mă să te las, și ia-l de pe mine că-l omor. Nu te certa cu cei ce știu mai multe decât tine. Haide, tată, să-ți arăt pre mama. Nu îmbla cu c… în două luntri, nici te mândri, căci mândrului îi stă Dumnezeu împotrivă.

Nu te năcăji pre soartă. Norocul cine-l știe? Fă-mă prooroc, să te fac bogat. Bețivului și dracul îi iese cu oca nainte; însă vremea le îndreaptă toate. Vremea vinde lemnele, și nevoia le cumpără. Tu fierbe mazirea și taci. Joacă ursul la cumătrul, poate a juca și la tine.

Nu te mânia pre lume. Se mânie văcarul pre sat; satul nu știe nimic. Umilește-te. Capul plecat nu-l taie sabia. Cine se înalță se smerește; și dacă ajunge cuțitul la os, și petreci ca câinele-n car, trăiește ca viermele în rădăcina hreanului, până va veni vremea că cui pre cui să scoată. Nu fii obraznic… Vor crede c-ai p… tot butuci, și-i da piste un omușor care ț-a face coastele pântece.

De te vor pofti la masă, tu nu te trage sub masă; dar nu fii supărător, c-or zice că: mart din post nu mai lipsește. De vei păgubi în vreo neguțitorie, să-ți fie de învățătură, ca altă dată să nu te mai apuci de ea. O dată vede nașul p… finului; iar de vei câștiga, nu te mai apuca și de altele, căci cine sare garduri multe, îi dă câte un par în c… și ulciorul nu merge de multe ori la apă. Când ți s-or aprinde călcâiele, însoară-te păn-a nu îmbătrâni, căci însuratul de tânăr și mâncarea de dimineață n-au greș; și bătrânul amorezat e ca chiroșca cu păsat. Fă cunoștință cu fata; n-o lua numai pe auzite, pentru că nu se mănâncă tot ce zboară, și se-ntâmplă de departe trandafir, și de aproape borș cu știr. Vezi cum a fost maică-sa, căci pe unde a sărit capra, mai presus a să sară iada. De-i videa-o că nu vra să plămădească și toată ziua cerne, cercetează-ți casa, pentru că bătaia e din rai. Fii român verde și rupe mâța în două. Bate șeaua, să-nțeleagă iapa, căci femeia-i dracul; șede în deal și prăvale carul în vale; dar nu întinde ața să se rupă. Gospodăria să-ți fie măsurată, căci la gospodina bună, mulți voinici s-adună; și de-i și păți ceva, numai tu să știi unde te strânge ciubota. Nu te apuca s-o păzești; mai lesne poți păzi un cârd de iepuri; și măcar că găina bătrână face zeamă bună, ferește-te de babe. Baba bătrână nu se teme de vorba groasă. Lumea piere, baba se peaptănă. În sfârșit, mângâie-te la necazuri, gândind că sacul și-a găsit petecul, și roagă-te zi și noapte să-ți deie Dumnezeu mintea moldovanului — cea de pe urmă.” Avea încă multe de spus moș Tândală, când a luat seama că nu-l asculta nime, căci noi cu toții adormisem și horăiam. Așadar făcu și el ca noi.

A freca menta

Expresia înseamnă astăzi „a nu face nimic”, „a pierde timpul”, dar, după cum povestește cineva, pe un blog, sensul originar era cu totul altul.

„De fapt, încă din Grecia Antică, exista obiceiul ca masa pe care se servea mâncarea să fie frecată cu frunze de mentă pentru a-i da un miros plăcut și, probabil, pentru a respecta niscaiva ritualuri precreștine. Răspândirea grecilor în Balcani, mai ales în perioada secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, a dus acest obicei și în alte regiuni, inclusiv în București și chiar în Tulcea, unde au existat în permanență comunități puternice ale acestei etnii. Familiile înstărite de români, în permanență amatoare de rafinamente și etichete de comportament în societate, au adoptat cu iuțeală acest obicei de a freca masa cu frunze de mentă, care să dea un miros plăcut încăperii și senzația de răcoare pe timpul caniculei verii.

Din acest moment, începe modificarea înțelesului expresiei prin faptul că mulți slujitori de casă preferau frecatul meselor cu mentă, ore în șir, în locul muncilor grele precum tăiatul lemnelor, căratul apei etc. De aici și nemulțumirea stăpânilor gospodăriilor vizavi de slujitorii care se fofilau de la muncile adevărate, preferând să frece mesele cu mentă cât era ziulica de mare. De aici și până la transformarea unei activități domestice oneste într-una depreciativă, distanța a fost extrem de mică.

(…) Exprimarea „a freca menta„ a persistat însă sub forma ei colorată, specific balcanică, cu înțelesul de a trage chiulul de la muncă, dar, odată cu scurgerea anilor, prea puțini își mai aduci aminte sau mai știu adevăratul sens al acestor cuvinte.”

Dan Caragea

 

Citește și