Mai înainte, Madridul
Început de noiembrie castilian, cu seri încă blânde și forfotitoare. Duminică, ziua a cincea din lună. Hălăduiam cu bunul meu prieten, Antonio Calderón de Jesús, prin Alcalá de Henares, adorabila așezare de lângă Madrid. În preajma casei unde s-a născut Cervantes, Antonio a ținut să-mi arate Instituto Quevedo del Humor, creat de celebra Universitate din Alcalá, și unde era găzduită o expoziție de caricatură: „Ruz en blanco y negro”.
Douăzeci de minute mai târziu, ne-am așezat la masă pe o terasă, foarte aproape de mulțimea care se perinda de strada principală. Antonio a început să-mi vorbească atunci despre admirația lui pentru marele caricaturist român Ștefan Popa Popa’s pe care îl cunoscuse cu câțiva ani în urmă, dar și despre faptul că UAP din Timișoara nu îl acceptase pe artist printre membri ei. Înțelesesem eu bine?
Întâmplarea a făcut ca Antonio să primească în acele zile un telefon chiar de la Ștefan Popa Popa’s care îl invita la Timișoara pentru trei zile. Așa am ajuns și eu în orașul de pe malurile Begăi, după ce mai întâi citisem și văzusem pe Internet cam tot ce se putea despre artistul ajuns deja la o cotă de celebritate nemaiîntâlnită la conaționalii mei.
Și totuși, câteva nedumeriri nu-mi dădeau pace: de ce articolul din Wikipedia nu era actualizat din 2014? de ce premiile și distincțiile se opreau la 1996? de ce evenimentele la care urma să particip nu erau convenabil tratate în presă? La fel de „învechită” mi s-a părut și pagina personală (http://www.popa-popas.ro/index.html), care te întâmpină cu un scurt fragment din Simfonia nr. 25, de Mozart (Allegro con brio).
Ascult sau citesc interviurile mai recente ale lui Ștefan Popa Popa’s. Artistul trăiește de ani buni într-un fel de exil comunicațional. Într-adevăr, nu găsesc pe Internet niciun critic de artă român, din cei cunoscuți sau cu har, care să fi scris despre Ștefan Popa Popa’s. Îmi rămân obsesiv în auz, înainte de zborul spre Timișoara, acele fraze spuse cu năduf de artistul al cărui talent a făcut înconjurul lumii, dar care se simte neiubit în propria-i țară.
Trei zile în Timișoara
24 noiembrie. La Bastionul Theresia gândul mă poartă la Cronica Banatului (1825-1827), scrisă de Nicolae Stoica din Hațeg. Acesta ne vorbește de prezența infantelui portughez Emanuel de Braganza, fiul lui Petru al II-lea, în armata austriacă comandată de Eugeniu de Savoia, învingătorul turcilor la Petrovaradin (1716) și Belgrad (1717).
După prima bătălie, au urmat câteva operațiuni de anihilare a turcilor în retragere. În atacul asupra Timișoarei, infantele este rănit, dar iese triumfător. Războiul se încheie cu pacea de la Passarowitz, prin care Banatul și Oltenia sunt incluse în Imperiul Austriac. Zice cronicarul: „…dând înpăratului Temesvaru cu Banatul, Clisura cu munţii, în Ţara Rumânească păn la apa Oltu, preste Dunăre, Beligradul cu 3 districte în Servia: Maciov, Semendria şi Golumbaţu. Apoi hotarăle Ţării Moldovii şi a Valahii, a Polonii şi a Ardealului reguliră”.
Să ne întoarcem însă la bastionul pe care stă inscripționat anul 1716, restaurat în zilele noastre, și unde invitații, oblăduiți de garda imperială și de un grup de cavaleri cruciați, s-au adunat la deschiderea Muzeului Popa’s, creat printr-o înțelegere între artist și Muzeul Național al Banatului. Două săli neîncăpătoare, la parter, adăpostesc o mică parte din opera sa artistică și din mărturiile documentare, recunoscute acum ca bun patrimonial național.
Suntem în anul de grație 2017. Bag de seamă că deschiderea muzeului reprezintă totodată și prima expoziție a maestrului la Timișoara. Cum vine asta? Giorgio Cegna, fost rector la Accademia di belle arti di Macerata și legat apoi de Uniglobus PUSA CCC, ne lămurește pe prima pagină a catalogului editat cu acest prilej: „În sfârșit și-au dat seama și bănățenii că în orașul lor trăiește și lucrează cel mai apreciat caricaturist din lume, intrat în Cartea recordurilor, foarte cunoscut și admirat de către cei mai importanți politicieni și conducători din lume.” Câte decenii să fi trecut de la primele sale succese de răsunet? Vă spun eu: vreo patru.
Muzeul Popa’s expune, așadar, opere premiate începând cu anii ’80, distincții, fotografii, scrisori, lucrări omagiale ale confraților, mulaje, sculpturi, trofee, portrete în ulei, caricaturi ale personajelor politice din actualitatea românească ș.a.m.d.
Aflu că muzeul ar putea să se extindă, că ar putea fi expuse în viitor, în condiții de siguranță, medaliile de aur obținute, că va exista un ghid sau poate o bază de date care să fie consultată de publicul interesat. Se vorbește și de apariția unei reviste de umor numită Caligrafia. Și așteptările pot continua. „Acestea sunt doar o parte din lucrările pe care le am. Sunt atât de multe, încât le voi schimba lunar”, a afirmat Ştefan Popa Popa’s la inaugurare.
După inaugurarea muzeului, s-a urcat la etaj, unde s-a deschis cel de-al V-lea Salon internațional de caricatură de presă și arte vizuale satirice. Ediția din acest an vine și ea după… 33 de ani de întrerupere, edițiile anterioare fiind cele din 1981, 1982, 1983 și 1984. La salon au participat artiști de pe toate continentele, numărul lor fiind de aproape 80.
În deschidere au luat cuvântul: Călin-Ionel Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, ÎPS Ioan Selejan, mitropolitul Banatului, Mircea Tatulici, Dan Puric, Nicu Alifantis, Antonio Calderón de Jesús (Spania), Doru Bosiok (Serbia), Jugoslav Valahovici (Serbia), Cornel Nistorescu.
Mezzosoprana Aura Twarowska, solistă a Operei de Stat din Viena, a interpretat Ave Maria, de Bach-Gounod, acompaniată la harpă. A mai fost prezent iluzionistul și magicianul Lorenzo Cristian, școlit în această artă în Spania, reîntors de ceva vreme în România. A prezentat, cu umor și talent, Florin Mihoc de la postul local al TVR.
Premiul pentru cel mai bun caricaturist al anului 2017 i-a fost acordat lui Horațiu Mălăiele, prezent printr-un mesaj în catalogul salonului. De asemenea, s-au acordat premii de excelență lui Nicolae Lengher, Ion Marin Almăjan, Teodor Bulza, Ion Jurca Rovina și Ion Arieșanu.
Salonul a prezentat panouri cu caricaturi dispuse geografic, pe continente; un omagiu adus caricaturii românești începând cu Constantin Jiquidi; clasicii literaturii române, Eminescu și Caragiale, în viziunea caricaturiștilor români și străini. În timpul celor trei zile cât a ținut salonul, au existat mai multe ateliere de caricatură pentru public, ținute de Leonte Năstase, Marian Avramescu, Valentin Chibrit, Mihai Pânzaru-Pim, Eugen Mirea…
25 noiembrie. În ziua a doua a Salonului, au fost lansate trei cărți, toate dedicate artistului Ştefan Popa Popa’s. Cornel Ungureanu, președintele Uniunii Scriitorilor din Banat, a prezidat aceste lansări: „Popa’s printre marii caricaturiști ai lumii”, de Ion Jianu; „Popa’s – dimensiunea geniului”, de Constantin Jichiță; „Triumful talentului și al demnității”, de Constantin Gomboș.
26 noiembrie. La Muzeul Popa’s, amfitrionul i-a avut ca invitați pe actorul Dorel Vișan, pe campionul Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, și pe criticul Antonio Calderón de Jesús (Spania). Cu această ocazie, Ştefan Popa Popa’s a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Caransebeș. În mod paradoxal, orașul său natal i-a acordat acest titlu după alte 26 de orașe ale țării. A prezentat Florin Mihoc. La ora 20 s-a declarat închiderea salonului din acest an.
La el acasă, Ştefan Popa Popa’s este un artist revoltat și adesea exploziv. Nu îl mai interesează camuflajul politic(os) și, evident, mulți români îi sunt ostili. Vorbește, simplu, pe șleau, neaoș, punând degetul pe multele răni ale societății noastre bolnave. E foarte mândru de ceea ce a reușit, le este profund recunoscător celor care l-au ajutat, marilor personalități ale lumii, dar nu poate privi cu nepăsare la ceea ce se petrece în jur. Duce o viață de sihastru, iar inaugurarea celor două saloane, pregătită în trei luni, i-a luat pe cei mai mulți prin surprindere.
Popa’s are conștiința deplină a valorii sale artistice și își construiește posteritatea încă de pe acum. A avut capacitatea și iscusința să depășească efemerul caricaturii politice și de gag, tranzitând, de multă vreme, spre portretul propriu-zis (aș aminti doar remarcabila serie „Papi și sfinți”). Chiar și în portretul caricatural − politicieni, sportivi, artiști – abordarea sa e blândă, luminoasă, cu un umor lipsit de maliție. Chipul exterior suferă deformări minime, anamorfoze ușoare de forme și volume, compensate cromatic în tonuri mai vii, mai strălucitoare. Ochii sunt oglinda chipului interior, revelat de bunătatea sufletească a artistului. Popa’s nu atinge ironia, cu atât mai puțin satira, sarcasmul sau șarja. La Popa’s lumea e veselă, glumeață și petrecăreață, o lume de carnaval, de sărbătoare, fiindcă noi toți părem candizi și mântuiți în grădina din Popa’s land.
Autor: Dan Caragea
Sursa fotografii: Internet
Dan Caragea este critic de artă, critic de teatru, critic literar, publicist, eseist și traducător român. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională. Debutul său în critică a avut loc încă din clasa a X-a, în revista liceului „Frații Buzești” din Craiova, publicând de atunci o serie de articole și studii de specialitate în reviste din țară și din străinătate. Treptat, eseurile și studiile sale și-au lărgit tematica, îndreptându-se spre lumea artei, literaturii, psihologiei și analizei automate a discursului. A publicat, începând cu anul 2011, cronici de limbă în publicația „Occidentul Românesc” din Spania.