Dan Caragea: Noaptea Capitoliului

LIMBA NOASTRĂ CEA DE TOATE ZILELE, 2

NOAPTEA CAPITOLIULUI

Ajunși în câmpia Po, în secolul al VI-lea î.Hr., unde au fondat orașul Milano, galii, originari din actuala regiune franceză Burgundia (Bourgogne), fac o incursiune spre sud ajungând să jefuiască Roma. Romanii s-au refugiat în cetatea Capitoliului, pe care galii au încercat, în 390 î.Hr., după cum ne spune istoricul Titus Livius, să o ia cu asalt în timpul nopții. Gâștele aflat în cetate au dat însă alarma și i-au salvat vremelnic pe ostașii romani. Episodul este povestit astfel:

„Pe când la Veii se petreceau astfel de întâmplări, în aceeași vreme cetățuia Romei și Capitoliului au fost la un pas de pierzare. Gallii, fie că s-au luat pe urmele pașilor omenești, pe unde mersese ștafeta romană de la Veii, fie că băgaseră de seamă că suișul pe stânca ce ducea la altarul Carmentei e ușor de făcut, au trimis într-o noapte înstelată mai întâi un ostaș de-al lor, fără nicio armă la el, care să încerce urcușul. Apoi luară și armele; unde simțeau vreo stavilă, se sprijineau unul pe altul; în felul acesta se ajutau și se trăgeau în sus unul pe altul, așa cum îi silea terenul. Astfel, gallii au izbutit să ajungă în vârful stâncii, într-o muțenie atât de desăvârșită, încât nimeni n-a băgat nimic de seamă. Nu numai ostașii de strajă nu au simțit nimic, dat nici măcar câinii, care se știe că latră la cel mai mic zgomot în timpul nopții. În felul acesta a fost înșelată trezia și atenția romanilor. Numai pe gâște nu au izbutit gallii să le înșele și să nu simtă venirea lor. Cu toate marile lipsuri de provizii, aceste păsări hărăzite Junonei fuseseră cruțate.

Numai această întâmplare a adus salvarea romanilor. Gâgâitul gâștelor, precum și bătutul lor din aripi au trezit din somn pe M. Manlius, care fusese consul cu trei ani înainte și era un erou cu mare faimă în război. Acesta a pus repede mâna pe arme, chemându-i și pe ceilalți camarazi ai săi, care s-au năpustit cu toții asupra gallilor. În timp ce ai săi tremurau îngroziți, Manlius îl izbește puternic cu vârful ascuțit al scutului pe gallul ajuns tocmai deasupra stâncii și-l dă peste cap. Gallul prăbușit a adus după sine și prăvălirea dușmanilor din imediata lui apropiere. În vremea aceasta, Manlius le făcea de petrecanie celorlalți galli cățărați pe stâncă, care se încleștaseră de ea cu mâinile și care ședeau cu ochii holbați de spaimă, neavând nicio armă la ei. Și ceilalți romani îi vin grabnic în ajutor aruncând o grindină de lănci și de bolovani în capul gallilor și-i împing așa încât vin grămadă unii peste alții, până când, în sfârșit, toată ceata de galli s-a rostogolit de-a berbeleacul până la poalele stâncii. După potolirea acestei zarve, romanii au hărăzit restul nopții odihnei (în măsura în care se poate vorbi de odihnă pentru cei care au trecut prin asemenea fiori și zguduiri sufletești și, mai ales, după ce s-a dus primejdia.)

Titus Liviu, De la fundarea Romei, I, cartea a V-a, București, Editura Științifică, 1959, p. 502-503

După acest episod, Templul Junonei a fost denumit Templul Junonei Moneta. În latină moneo, monere înseamnă „a înștiința” , iar moneta: „cea care înștiințează”. Așa au apărut mai multe cuvinte înrudite etimologic: monedă, monitor, monițiune, a mustra, mostră și monstru. Iată cum apar în dicționarul lui Scriban (1939), în ortografia autorului:

*monétă și (maĭ des) -édă f., pl. ete, ede și ezĭ (lat. monéta, monetă, d. Monéta, un supranume al Junoneĭ, d. monére, a înștiința [la Roma, pe Capitoliŭ, se făcuse un templu Junoneĭ Moneta, din cauza semnelor pe care le dădea poporuluĭ. Fiind-că acest templu, ca și altele, a fost întrebuințat ca loc de bătut banĭ, numele zeițeĭ a ajuns să însemne „ban”]; it. monéta, vfr. monnoĭe, nfr. monnaie, sp. moneda, pg. moeda; ngr. monéda; engl. money, germ. münze; rus. monéta. V. monitor). Ban, bucată de metal rătundă (rar alt-fel) bătută de autoritatea suverană ca să servească schimbuluĭ. Col. Banĭ: fabricant de monetă. Monetă de cont, valoare admisă ca unitate în conturile dintre comercianțĭ, dar care poate să nu fie reprezentată pin pĭese metalice în circulațiune, ca ghineĭa engleză. Monetă fiduciară, care n’are valoare de cît pin convențiune, ca biletele de bancă. Monetă fictivă saŭ hîrtie-monetă, bilete de bancă (V. hîrtie). A bate monetă, a fabrica banĭ.

*monitór, -oáre s. (lat. mónitor, -óris, d. monére, a sfătui, a înștiința. V. monițiune, monetă, mustru). Elev pus să ție liniștea într’o clasă orĭ să-ĭ ajute la studiĭ pe ceĭ slabĭ. S. n., pl. -oare. Titlu unor ziare, maĭ ales oficiale: Monitoru Oficial. Mar. Un fel de bastiment fluvial (și, une-orĭ, și marin) chĭurasat, între încrucișător și contratorpilor (numit așa după un vestit bastiment al Statelor Unite în războĭu de secesiune, de la 1860-65, și construit de ingineru american Erickson). V. aviso, vedetă.

*monițiúne f. (lat. monitio, -ónis. V. monitor). Mustrare saŭ înștiințare care, în biserica catolică, se adresează cuĭva în ainte de a i se aplica o censură.

mústru și mustréz, a v. tr. (lat. monstrare, a arăta, a înștiința, a sfătui, d. monstrum, minune, monstru, arătare, d. monére, a sfătui; it. mostrare, a arăta, cat. sp. pg. mostrar, V. monstru, monitor, monetă, mostră). Cert, dojenesc, judec, fac observațiunĭ, împut, reproșez: stăpînu îl mustră pe servitor, tata pe fiŭ pentru neglijență. A te mustra cugetu, a avea remușcărĭ, a te căi de o faptă rea. V. mogorogesc, ocărăsc.

*móstră și (maĭ rar) mústră f., pl. e (ngr. móstra, it. Mostra [d. mostrare, a arăta], de unde și germ. muster, ung. mustra, pol. mustra și musztra. V. mustru, monitor). Probă, bucată de marfă după care poțĭ aprecia restu mărfiĭ (fr. échantillon). – Vechĭ mustră și muștră (după pol. ung.) și mustru, muștru (după șmotru), exercițiŭ militar, șmotru, ucenie. Vechĭ muștră (după ung.), modă, model.

*mónstru m., pl. ștri (lat. monstrum, ceĭa ce atrage atențiunea ca semnu răŭ, din *monestrum, d. monére, a înștiința, a aduce aminte, V. monitor, mustru). Ființă de formă contrară naturiĭ, cum ar fi un vițel cu doŭă capete, florile duple ș. a. Ființă fantastică din mitologie și poveștĭ: Perseŭ a liberat-o pe Andromeda de monstru care o amenința. Fig. Om grozav de urît: aceștĭ copiĭ îs curațĭ monștri, V. ĭazmă). Om care face fapte urîte, de ex., un asasin. Lucru colosal: vapoarele transoceanice îs adevărațĭ monștri. Monstru marin, balaur colosal despre care se crede că trăĭește în ocean. Adj. Colosal, excesiv: un ospăț monstru. (Și fem.: o beție monstră). V. căpcăun.

*

Iată cum, de la gâștele capitoline, am ajuns la bani și la monștri, căci am avut și noi parte, cu puține zile în urmă, de un nou asalt al Capitoliului. E drept, nu e vorba de cel roman și nici gâștele Junonei nu erau prin preajmă. De aceea, le-a fost poate mai ușor asaltaților să pătrundă în templul numit și al Democrației.

La 6 ianuarie, trumpiștii adunați cu miile să asculte povețele și îndemnurile Marelui Lider, convinși că victoria acestuia în alegeri fusese furată, deși nimeni de pe planetă, în afară de ei, nu credea asta, mai ales că se trecuse printru-un potop de numărări și renumărări, s-au gândit să-l ia de beregată pe Mike Pence, ca acesta să nu pronunțe în ruptul capului victoria și în Congres a infamului Biden. Trumpștii, în frunte cu un monstru de recuzită, cu piei și coarne, au luat-o cu pas sprințar spre Capitoliu, clădire care, de rușine, mai bine și-ar fi luat zborul spre Sierra Nevada, decât să se transforme într-un mall de cartier răufamat. Așa cum spuneam, americanii nu au avut prin preajmă gâștele vigilente ale Junonei, nici pe aprigul Manilus, nici măcar pe Astérix, galul cel bun, care să stăvilească asaltul trumpiștulor.

Zice Wikipedia că asaltul „a perturbat o sesiune comună a Congresului pentru a număra votul Colegiului Electoral și a certifica victoria lui Joe Biden în alegerile prezidențiale din 2020”. În realitate sesiunea s-a dizolvat instantaneu, toți s-au ascuns prin pământ ca cârtițele, alții prin birouri în tremur și rugăciuni, nu s-a văzut nicio față de patriot ales vorbind ca Ion Rațiu în 1990 minierilor. Iată de ce trumpiștii nu s-au bătut cu congresiștii, nu s-au petrecut violuri, s-a furat puțin, a fost, cum să zicem? o lălăială în Templu, cu cizmele pe masă, cu adidașii pe birou și o vânzoleală cât cuprinde. Și, pentru câteva ore, barbarii americani s-au luat „țara înapoi”.

Ce a fost asta? Comentatorii i-au dat mai multe nume: rebeliune, insurecție, puci. Am să le dau aici definițiile pentru ca dumneavoastră să alegeți ce vi se pare mai potrivit.

REBELIÚNE, rebeliuni s. f. Răzvrătire, revoltă care constă în acte de violență sau de amenințare cu forța îndreptate împotriva organelor puterii de stat ale administrației de stat ori ale reprezentanților acestora cu scopul de a împiedica în orice mod exercițiul liber al mandatului sau funcției lor. [Pr.:-li-u-] – Din fr. rébellion, germ. Rebellion.

INSURÉCȚIE, insurecții, s. f. Formă de luptă armată, având ca scop înlăturarea regimului politic existent sau a unei armate ocupante. – Din fr. insurrection, lat. insurrectio.

PUCI, puciuri, s. n. Acțiune armată a unui grup politic militar care are drept scop răsturnarea puterii de stat printr-un atac neașteptat. – Din germ. Putsch.

Credeți-mă, nenorocirea asta ne vine de la gâște! Dacă vreți să apărați democrația și Capitoliul, în SUA sau Europa, nu mai sacrificați gâștele pentru ca politicienii să nu ducă lipsă de fois gras!

Dan Caragea este critic de artă, critic de teatru, critic literar, publicist, eseist și traducător român. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională. Debutul său în critică a avut loc încă din clasa a X-a, în revista liceului „Frații Buzești” din Craiova, publicând de atunci o serie de articole și studii de specialitate în reviste din țară și din străinătate. Treptat, eseurile și studiile sale și-au lărgit tematica, îndreptându-se spre lumea artei, literaturii, psihologiei și analizei automate a discursului. A publicat, începând cu anul 2011, în calitate de senior editor, cronici de limbă în publicația Occidentul Românesc din Spania. Din august 2019, redactor -șef .