Dan Caragea: Mic îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație

Dan-Caragea

Mic îndreptar ortografic, ortoepic și de punctuație. Compunerea (II)

  1. Adjectivele:
  • referitoare la două calități care se manifestă concomitent: chimico-farmaceutic; economico-financiar, instructiv-educativ, literar-artistic, marxist-leninist
  • referitor la religii, partide, profesii: creștin-ortodox; greco-catolic; democrat-liberal; social-democrat; medico-legal, medico-spitalicesc
  • referitoare la nuanțe, combinații de culori sau la contrast: galben-deschis, roșu-purpuriu; verde-smarald; alb-albastru; alb-negru, clar-obscur
  • referitoare la gust: dulce-acrișor, dulce-amărui
  • referitoare la calități exprimate plastic sau formate din elemente nesudate: nou-nouț, bine-crescut, bine-cunoscut, bine-venit, liber-gânditor, nou-născut, rău-platnic; sus-numit

NOTĂ. „Ele se deosebesc de îmbinările cu o structură şi o componenţă asemănătoare, care se scriu într-un cuvânt când sunt compuse sudate (binecuvântat) şi separat când sunt grupuri de cuvinte care îşi păstrează fiecare sensul (bine crescut „dezvoltat bine”).” (Ioana Vintilă-Rădulescu, Ce e nou în DOOM, Internet)

  • referitoare la etnii, proveniență sau relații bilaterale: nord-american, sud-african, sud-coreean; anglo-saxon, est-european, indo-european, nord-dunărean, sud-vestic; franco-român, englez-spaniol, franco-germano-rus
  1. Adverbele:
  • de timp: alaltăieri-dimineață, azi-mâine, azi-noapte, mâine-dimineață; (invariabile) după-amiaza, după-amiază, după-masa, după-masă
  • de mod (exprimare plastică cu rimă): calea-valea, ceac-pac, harcea-parcea, (ni)tam-nisam, târâș-grăpiș, treacă-meargă, trosc-pleosc.
  1. Interjecțiile: cioc-boc, haida-de, hodoronc-tronc, hop-(ș-)așa, hopa-țopa, tic-tac, tranca-fleanca, tura-vura.

NOTĂ. Se scriu cu cratimă interjecțiile compuse analizabile.

  1. Se scriu împreună (sudate):
  2. Substantivele comune: bunăstare, Bunavestire (dar bună-credință, bună-creștere, bună-cuviință, bună-voință); lungmetraj, scurtmetraj; binecuvântare, binefacere, binevoitor, răufăcător, răuvoitor (dar bun-platnic, rău-platnic); deîmpărțit „număr care se împarte”, demâncare pop.„mâncare”, deochi; fărădelege; botgros, „pasăre”, vinars; blocnotes, blocstart, concertmaistru, electronvolt, fluorclormetan, metalazbest, valvârtej pop. „vâltoare”; citatomanie, ședințomanie; audiovizual, aeroambulanță, gastroenterolog, otorinolaringolog, neocomunism, teleconferință; atotputință, atotștiință; preaplin „dispozitiv”, untdelemn „ulei”.

NOTĂ. „Secvențele cu structură similară în care componentele își păstrează autonomia se scriu în cuvinte separate: prea plin, unt de cacao.” (DOOM, 2002)

  1. Substantive proprii:
  • nume geografice: Câmpulung, Satulung, Șaptesate
  • nume de persoane reale sau fictive: Delavrancea, Dinvale, Moșandrei, Șaptefrați, Șaptecai
  • nume metaforice ale lui Dumnezeu: Atotputernicul, Atotștiutorul, Atotțiitorul
  1. Adjective: binecuvântat, binefăcător, binemeritat, binevoitor, răufăcător, răuvoitor (dar bun-platnic, rău-platnic); clarvăzător; preafericit; rozalb, pursânge; atoateștiutor, atotputernic; aeroportuar, autocopiativ, cronofag, electrocasnic, heliomarin, neoliberal, sociocultural; „din fosta Cehoslovacie”, dacoromân „român(esc) din Dacia”, sârbocroat, galoromanic, retoroman; nemaipomenit.

NOTĂ. În cazul compuselor sudate cu bine-, „aceste compuse se deosebesc de îmbinările cu o structură și o componență asemănătoare, care reprezintă fie compuse mai puțin sudate, scrise cu cratimă (bine-crescut „cuviincios”), fie grupuri de cuvinte, care se scriu separat (bine crescut „dezvoltat bine”). (DOOM, 2002)

Adjectivele cu structură și componență asemănătoare care exprimă un raport între cei doi termeni se scriu cu cratimă: ceho-slovac „dintre Cehia și Slovacia”, sârbo-croat. (Ioana Vintilă-Rădulescu, Ce e nou în DOOM, Internet)

  1. Pronumele și adjectivele pronominale:
  • de întărire: însumi, însuți, însuși
  • demonstrative: același, ălălalt, ăstălalt, celălalt, cestălalt
  • nehotărâte: altceva, fie(și)care, fi(e)ștecine, fitecine, oare(și)care, ori(și)care, vreun, vreunul, ceva, niscaiva

NOTĂ. „Pronumele și adjectivele compuse se disting astfel și grafic de îmbinări libere precum oare care, ori care (Oare care dintre ei o fi făcut asta? Să vină toți ori care vrea).” (DOOM, 2002)

  • negative: niciunul, niciuna, niciun, nicio

NOTĂ. „Se revine la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui negativ compus niciunul, niciuna „nimeni” şi ale adjectivului pronominal corespunzător niciun, nicio, care se încadrează într-un întreg sistem la care se aplică de mult aceleaşi reguli.

  1. Niciun(ul) s-a mai scris „legat” şi înainte de 1953, dată după care nici un(ul) a devenit singura excepţie în mai multe privinţe:
  2. era unicul pronume (în afară de ceea ce şi spre deosebire, de exemplu, de pronumele cu o componenţă relativ asemănătoare vreun(ul), scris într-un cuvânt) redat grafic ca şi cum ar fi vorba de două cuvinte diferite şi independente şi nu de un unic pronume/adjectiv compus sudat – între componentele căruia nu poate fi intercalat alt cuvânt;
  3. era singura combinaţie din seria celor formate din nici + când, cât, cum, de cât, de cum, o dată sau odată, odinioară, unde la care nu se făcea distincţie şi în scris între îmbinările libere şi disociabile, în care componentele îşi păstrează individualitatea, şi cuvintele compuse sudate. Astfel, şi până acum trebuia să se distingă, de exemplu, şi în scris, între niciodată „în niciun moment” şi nici odată „nici cândva” (situaţia complicată în acest caz şi de o a treia situaţie: nici o dată „nici o singură dată”, „nicio dată calendaristică” sau „nicio informaţie”) sau între grupurile ortografice fiecare, oarecare, oricine ş.a. şi, respectiv, fie care, oare care, ori cine.
  4. Tot atât de normal ca în aceste ultime exemple este să distingem, de pildă, între:

– niciun adjectiv pronominal (N-are niciun chef să facă ce i se cere) şi nici un adverb + articol (Nu e naiv şi nici un om neştiutor) sau nici un conjuncţie + numeral (Mă confundaţi, eu nu am nici un frate, nici mai mulţi);

– niciunul pronume (N-a venit niciunul „nimeni”) şi nici unul conjuncţie + pronume nehotărât (Nu-mi place nici unul, nici celălalt

combinaţii în care nici este accentuat în frază şi în care se poate intercala, de exemplu, adverbul măcar (N-are nici măcar un prieten).

Aceste combinaţii se folosesc mult mai rar decât pronumele şi mai ales în astfel de structuri binare, destul de clare din punctul de vedere al înţelesului şi al logicii, nu numai al analizei gramaticale.

  1. Grafia niciun etc. corespunde şi pronunţării în două silabe [ničun].
  2. Ea nu numai că nu îngreunează, ci, dimpotrivă, uşurează recunoaşterea ca atare a pronumelui/adjectivului pronominal în cauză.
  3. Această grafie a fost adoptată şi de noua Gramatică a Academiei.
  4. Ea respectă şi paralelismul grafic cu celelalte limbi romanice în care există pronume cu o structură asemănătoare. (Ioana Vintilă-Rădulescu, Ce e nou în DOOM, Internet)
  • personale și de politețe: dumneata, dumnealui;
  • reflexive cu elementul final -și: sieși, sineși;
  1. Numerale:
  • cardinale propriu-zise: unsprezece, doisprezece; douăzeci, treizeci
  • colective: amândoi, tustrei, tuspatru
  • distributive: câteșitrei, câteșipatru etc.
  • ordinale: dintâi, întâiași; al unsprezecelea…, al douăzecilea
  1. Verbe: a se autoacuza, a binecuvânta, a binedispune, a binevoi, a prostdispune, a scurtcircuita, a telecomanda; (forme de gerunziu negativ) nemaiștiind, nepreaștiind etc.
  2. Adverbe:
  • de timp: altădată; câteodată, niciodată, nicicând, numaidecât, oricând, orișicând, demult, diseară, odată etc.

NOTĂ. „Adverbul odată „cândva (în trecut sau în viitor), imediat, în sfârşit”: A fost odată ca niciodată, O să-ţi spun eu odată ce s-a întâmplat, Termină odată!, Odată terminat lucrul, am plecat. Dar se scriu în două cuvinte o dată numeral adverbial (Aşa ceva ţi se întâmplă numai o dată în viaţă, Te mai rog o dată, O dată la două luni) şi o dată subst. „zi, dată calendaristică” sau „informaţie”. (Ioana Vintilă-Rădulescu, Ce e nou în DOOM, Internet)

  • de mod: nicidecum, totuna, oricât, orișicât, darmite
  • de loc: oriîncotro, orișiunde, îndeaproape, dedesubt
  1. Prepoziții: deasupra, decât, dedesubtul, despre, dimprejurul, dinaintea, dinapoia, dindărătul, dinspre, dintre, dintru, împotriva, împrejurul, înaintea, înapoia, înăuntrul, îndărătul, înspre, printre etc.

NOTĂ. Majoritatea acestor prepoziții compuse sunt astăzi neanalizabile pentru vorbitori.

  1. Conjuncții: deoarece, deși, fiindcă, încât, întrucât, precum, vasăzică (și adv.) „prin urmare, deci”

NOTĂ. Majoritatea acestor conjuncții compuse sunt astăzi neanalizabile pentru vorbitori.

Trebuie distins între: fiindcă și dat fiind că; încât și în cât („În cât timp ajungi la mine?”); vasăzică, „adică” și va să zică „înseamnă” („o soțietate fără prințipuri, va să zică că nu le are.” I. L. Caragiale, O scrisoare pierdută).

  1. Interjecțiile: behehe, heirup, iacă(tă), mehehe, tralala.

NOTĂ. Heirup nu vine din „hei” și „rup”, după cum ar putea analiza vorbitorii, ci din sas. herup, germ. herauf, sus!, după cum arată Scriban, 1939.

Autor: Dan Caragea – Portugalia

 

Citește și