Dan Caragea: „Jos pălăria!”, „a-și scoate pălăria”

Și alte popoare folosesc această expresie. Francezii zic: „chapeau bas!”, „chapeau!” sau „tirez son chapeau!”. Portughezii spun „tirar o chapéu!”, italienii „levarsi il cappello”, iar englezii vorbesc de „hat tip”.

Sensul vizează și astăzi admirația și respectul, iar uneori bărbații însoțesc exprimarea verbală cu simularea gestului. Este evident că avem de-a face cu o expresie născută dintr-un act reverențios, de bună educație și etichetă.

A fost o vreme în care pălăria era un obiect de vestimentație obligatoriu, mereu în pas cu moda. De la început, pălaria a fost un simbol al virilității, un „coif civil”, dacă vreți. Simbolul va căpăta cu vremea și alte conotații, odată cu generalizarea uzului.

Respectul bărbatului era arătat prin înclinarea corpului sau a capului în față sau prin scoaterea pălăriei cu o artă ce sugera deferența. Ne aducem cu toții aminte de filmele în care cavalerii îți scoteau amplele lor pălării, cu o suită abilă de gesturi prin aer, ca și cum pălăria ar fi coborât cu eleganță spre pământ.

Această formă de salut, acompaniată multă vreme de o gestualitate studiată, ne vine din secolul al XVII-lea, perpetuându-se, după modă și țară, până spre sfârșitul secolului trecut, când pălăria (mai ales la bărbați) începe să dispară din vestimentația cotidiană. Astăzi magazinele de pălării sau modistele sunt pe cale de dispariție.

Iată și o atestare a expresiei la Max Blecher: „Am făcut lucruri îndrăznețe în care nu credea nimeni. Am executat poduri pe care când trec elevii mei își scot pălăria. Da… își scot pălăria…” (Inimi cicatrizate)

„A căuta acul în carul cu fân”

Expresia se referă fie la a căuta ceva aproape cu neputință de găsit, fie la obstinația cuiva care încercă să rezolve o problemă extrem de dificilă.

Întâlnim expresia și în alte limbi: în latinește, „acum in meta foeni quaerere”, în franceză, „chercher une aiguille dans une botte (meule) de foin”; în portugheză, „procurar uma agulha num palheiro”; în spaniolă: „uscar una aguja en un pajar”; în italiană: „cercare un ago in un pagliaio”; în germană: „eine Nadel im Heuhaufen suchen”; în engleză: „to look for a needle in a haystack”; în greacă: „ψάχνω βελόνα στ’άχυρα”; în bulgară: „да търсиш игла в копа сено” etc.

Este vorba, așadar, de o expresie universală, ale cărei origini nu se cunosc, deși mi se pare destul de veche ținând cont și de aria de răspândire. Francezii o datează la 1652, dar pare anterioară. În românește nu am putut însă localiza frazeologia dincolo de secolul al XIX-lea.

Cineva scrie: „Cel mai mult contează dorința de a descoperi toate soluțiile, de a nu te opri după ce ai găsit un răspuns. Întrebat care este diferența dintre el și o persoană normală, Einstein a răspuns că, pus să caute acul în carul cu fân, cineva s-ar opri de îndată ce a găsit acul, pe când el ar căuta în continuare până ar găsi toate cele ascunse.”

„La cheie”

Expresia se referă în deosebi la o construcție, la un apartament complet terminat, pe care îl putem utiliza imediat, dar se poate auzi, metaforic, și în alte contexte.

Francezii spun „clés en main”; spanioli, „llave en mano”; italienii, „chiavi in mano”.

În Franța, expresia apare atestată încă din secolul al XVIII-lea, legată de o locuință complet terminată, la un preț forfetar, ceea ce, în acea epoca, nu era ușor de izbutit. Cu vremea, constructorii au început să stăpânească tot mai bine devizul, iar astăzi este de neconceput să cumperi un apartament, mai ales într-o zonă recent urbanizată, și care să nu îți fie predat „la cheie”.

Pe Internet găsim exemple de „afaceri la cheie” sau „apartamente la cheie”: „ACT vă oferă case ieftine la cheie din structură metalică, case prefabricate din oțel, consultanță și diverse proiecte rezidențiale/comerciale.”

„A costa (cât/ca) ochii de cap”

Expresia apare în mai multe limbi și însemnă „a costa foarte mult”.

Francezii au mai multe variante „prețioase”: „coûter la peau des fesses / la peau du cul / la peau des couilles / les yeux de la tête”, ultima fiind și cea mai veche. Scria Balzac: „Pacostea mi-a intrat în casă o dată cu moartea fratelui meu, pentru care cheltuiesc la Paris bani, nu glumă… mă costă ochii din cap! și nu mai ies la capăt.” (Eugénie Grandet), iar traducerea românească este fidelă.

Spaniolii spun: „costar un ojo de la cara”; portughezi, „custar os olhos da cara”; italieni, „costare un occhio della testa”; austrieci: „Es kostet das Weisse aus den Augen” ș.a.m.d.

Pe Internet găsim destule atestări: „firmele românești nu vor câștiga nimic, iar reparațiile vor costa ca ochii din cap…”

Tot în românește spunem că iubim sau ținem la cineva „ca la ochii de cap”, ceea ce, evident, însemnă „foarte mult”. Astfel „ochii din cap” se combină cu verbe care exprimă sentimentul sau valoarea, în mod comparativ: „Caimacamul își iubește nevasta ca ochii din cap, e și bogat și darnic.” (Caragiale, Kir Ianulea); „Vornicul o iubea ca ochii din cap și nu voise să-i facă silă, fiind mulțămit s-o ție vreme cât mai îndelungată pe lângă dânsul.” (Radu Rosetti, Necredință silită); „Acuma a-nceput viața bună și sfântă pentru însurățeii tineri: el o iubea pe ea ca pe ochii din cap, ea îl iubea pe el ca luminile ochilor.” (Caragiale, Smărăndiță).

Dan Caragea – Portugalia