Dan Caragea: Din istoria relațiilor diplomatice și culturale româno-spaniole (VIII)

1874

18 septembrie – […] Actualul atașat militar german la Londra, von Schröter, e același care l-a întovărășit pe prințul Carol în călătoria sa în Algeria și în Spania; în urma recomandării prințului, el a devenit, de atunci, guvernatorul militar al fiului mai mare al kronprițului german. Prințul Carol se simte fericit, întâlnindu-l acum în Anglia. […]

Contele Breust și prințul Asturiilor [este vorba de Alfonso, fiul reginei Isabela a II-a, cel care în decembrie va restaura monarhia în Spania, devenind Alfonso al XII-lea Pacificatorul (1874-1885)] l-au vizitat pe prinț la Londra, dar n-au putut vorbi cu el, negăsindu-l acasă. Și nici prințul Carol nu i-a putut găsi când le-a înapoiat vizita. Pe prințul Asturiilor l-a cunoscut odată, pe când era copil [acesta avea doar 4 ani (n. 1857)], la Madrid, și-i pare rău că nu l-a putut vedea de astă dată.

18 decembrie – […] O telegramă sosită din Paris anunță că prințul Asturiilor, fiul detronatei regine Isabela, a fost proclamat rege al Spaniei [Pe 1 decembrie 1874, Alfonso dă publicității Manifestul de la Sandhurst, prezentându-se spaniolilor ca un principe catolic, spaniol, constituționalist și liberal și, prin urmare, cu dreptul de a urca pe tron. Monarhia va fi restaurată la 29 decembrie. În ianuarie 1875, Alfonso ajunge în Spania și este proclamat rege în fața Cortesurilor.].

1875

1 ianuarie – Prințul felicită pe regina Isabela, la Paris  [După Londra, Carol I vizita acum Parisul], pentru proclamarea fiului său, Alfons, ca rege al Spaniei. […]

4 ianuarie – Prințul primește de la Isabela o călduroasă telegramă de mulțumire pentru felicitările adresate.

14 ianuarie – Regele Alfons al XII-lea își face intrarea solemnă în Madrid.

Cu acest prilej, prințul îi trimite felicitări, exprimându-se părerea de rău, că n-a putut vorbi cu el în Anglia.

13 februarie – Trimisul Spaniei, Cipriano del Mazo y Gherardi [Născut în 1827, Cipriano del Mazo y Gherardi era la acea vreme ministru plenipotențiar al Spaniei la Viena. În 1876, devine senator pentru provincia Lugo. În 1882 e numit ministru plenipotențiar și mai apoi, în 1900, ambasador al Roma.] sosește la București, anunțând prințului Carol suirea pe tron a regelui Alfons.

14 februarie – Prințul Carol primește pe trimisul spaniol cu mare solemnitate. În cinstea acestuia, seara, se dă la palat o masă de gală, la care iau parte reprezentanții autorităților superioare ale statului.

17 februarie – În urma unui viscol groaznic, care ține de mai multe zile, toate comunicațiile sunt întrerupte, așa că trimisul spaniol n-are unde pleca. Prințul îl invită, în mai multe rânduri, la palat și face tot ce-i stă în putință ca să-l distreze. […]

18 februarie – Din pricina zăpezii, poșta n-a mai sosit de șase zile.

Pe cale telegrafică, prințul află din Constantinopol că Poarta e indignată de faptul că Spania a găsit de cuviință să însărcineze pe un trimis special să vină să notifice suirea pe tron a regelui.

Safvet-Pașa a cerut satisfacție și Poarta a declarat că nu va recunoaște noul regat, cât timp nu i se va acorda această satisfacție. […]

6 martie – De la Viena, Costaforu scrie că trimisul spaniol, del Mazo, e încântat de ceea ce a văzut în timpul scurtei sale șederi la București și modul cum a fost primit de perechea princiară a României.

*

Acest moment deosebit de important din zorii relațiilor diplomatice cu Spania produce indignarea Înaltei Porți. Vom comenta acest lucru în numărul viitor. Peste doi ani, România va deveni stat independent, iar în 1880 va veni rândul prințului Carol să îi notifice lui Alfonso al XII-lea „independența absolută” a țării sale.

În „Politică externă și diplomați la începuturile României moderne” (București, Mica Valahie, 2011) , Dan Berindei arată că pe 28 ianuarie, agentul nostru diplomatic de la Viena, George Costaforu, a trimis un raport ministrului Afacerilor Străine, Vasile Boerescu, privind intenția ministrului Spaniei în capitala Imperiului Austro-ungar, Cipriano del Mazo y Gherardi, de a pleca la București, împreună cu secretarul său, pe linia ferată Lemberg-Cernăuți-Suceava, pentru a remite prințului Carol scrisoarea regelui Alfonso al XII-lea. Costaforu mai menționa în raport că diplomatul spaniol își exprimase „dorința de a vedea stabilite între cele două țări cele mai bune relații”, întrucât „România face pași mari pentru a atinge poziția care îi este destinată într-un viitor apropiat”.

Pe 13 februarie, del Mazo, sosit la București, îi cerea ministrului Boerescu să-i înlesnească audiența la prințul României.

Aflăm că diplomatul spaniol a stat în capitală până pe 19 februarie, deci o săptămână, iar pe 22 februarie se întorsese deja la Viena unde îi comunică lui Costaforu încântarea sa privind primirea de la București, spunându-i că duce cu sine scrisoarea de răspuns pe care prințul Carol o adresase regelui Spaniei.

Acesta este, dacă doriți, primul schimb oficial de scrisori diplomatice între cele două state, fiind, în înțelegere noastră, momentul de deschidere al relațiilor diplomatice moderne dintre România și Spania.

Autor: Dan Caragea

Articol publicat în ediția tipărită Occidentul Românesc, pentru luna februarie 2018.

Dan Caragea este critic de artă, critic de teatru, critic literar, publicist, eseist și traducător român. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională. Debutul său în critică a avut loc încă din clasa a X-a, în revista liceului „Frații Buzești” din Craiova, publicând de atunci o serie de articole și studii de specialitate în reviste din țară și din străinătate. Treptat, eseurile și studiile sale și-au lărgit tematica, îndreptându-se spre lumea artei, literaturii, psihologiei și analizei automate a discursului. A publicat, începând cu anul 2011, cronici de limbă în publicația „Occidentul Românesc” din Spania.