Dan Caragea: Din istoria relațiilor diplomatice și culturale româno-spaniole (VII)

Foto: Amedeo I, regele Spaniei

5 iulie – Ambasadorul Werther [baronul Karl von Werther (1809-1894)] pleacă din Paris la Ems, unde era regele Prusiei. Bismarck roagă printr-o depeșă pe regele Prusiei să considere situația cu cât mai mult sânge rece.

Ambasadorul Spaniei la Paris, Olozaga [Salustiano Olózaga (1805-1873)] declară că n-a fost înștiințat despre tratativele urmate cu prințul moștenitor de Hohenzollern.

6 iulie – Regele Wilhelm scrie prințului Carol-Anton că nu poate înțelege cum generalul Prim [Juan Prim (1814-1870)] a comunicat ambasadorului Franței primirea de către prințul Leopold înainte de a se fi consultat Cortesele. Regele crede că emoțiunea produsă în Franța se mai poate potoli, dar regretă totuși că nu s-a ținut seamă de părerea prințului de Hohenzollern, că trebuia să se asigure înainte de toate de consimțământul Franței. Lucrul nu s-a făcut, fiindcă Prim a ținut ca totul să fie secret și Bismarck a susținut că fiecare națiune e liberă să-și aleagă regele fără să consulte altă națiune.

La Paris nu se mai vorbește de altceva decât de surescitarea generală contra Hohenzollernilor, a lui Bismarck și a Prusiei. La Madrid, foile oficioase spun că regența spaniolă a ales pe Leopold nu fiindcă e prinț prusian, ci fiindcă legăturile ce le are cu casa de Braganța îl pun în potrivire desăvârșită cu ideea iberică.

Prințul Carol e într-o situație foarte grea. Strat [Ion Strat (1836-1879)] îi depeșează din Paris că și pentru România candidatura lui Leopold este primejdie mare și că prințul ar trebui să stăruiască de fratele său ca să se retragă. […] Dar, între acestea, furtuna chestiei spaniole a răsturnat totul și prințul Carol e bănuit că a conspirat cu aceia care sunt arătați ca dușmani ai Franței. Cum a auzit de aceste imputări, Strat s-a grăbit să se ducă la ducele de Gramont [Agénor de Gramont, duce de Guiche (1819-1880)] ca să-l întrebe dacă e adevărat că prințul Carol e înglobat în chestia candidaturii fratelui său. Ducele a răspuns sigur că n-o poate nega și a sfârșit cu aceste vorbe grave: „Fiindcă prințul Carol conspiră contra intereselor franceze, noi n-avem decât să facem totul cu putință spre a-l răsturna, și chiar prin asta am începe în cazul unui război cu Prusia, spre a da oarecare satisfacțiune opiniei publice, care a imputat uneori împăratului că a pus un Hohenzollern la Dunăre!”

Strat a încercat în zadar să convingă pe duce că prințul Carol n-are nici un amestec în candidatura prințului moștenitor. Când a văzut că ducele nu vrea să audă de protestele sale, i-a cerut să binevoiască a se ține timp de cinci zile într-o neutralitate absolută față de România ca la expirarea acestui termen să-i aducă dovada lealității prințului român și să poată nimici țesătura de minciuni ce s-a urzit contra prințului la Paris de către partidul revoluționar și de opoziția din România, ai căruia unul din agenții cei mai activi era D. Brătianu. Două ore după această convorbire, Strat pleacă la Sigmaringen spre a expune situația prințului Carol-Anton.

10 iulie – Regele Wilhelm trimite prințului de Hohenzollern pe colonelul Strantz, care e însărcinat să-i facă cunoscut situația după notele schimbate până atunci. Afară de aceasta, regele a dat colonelului o scrisoare pentru prinț, în care scrie că e vădit că Franța vrea războiul și că în caz când prințul Carol-Anton ar fi hotărât renunțarea prințului moștenitor la coroana spaniolă, el, ca șef al casei, ar fi de acord cu dânsul, după cum și-a dat cu câteva săptămâni înainte consimțământul pentru primire.

12 iulie – Prințul moștenitor de Hohenzollern și-a retras oficial candidatura spre a lua Franței orice pretext al unui război contra Germaniei. Prințul [Carol] Anton a comunicat azi ambasadorului Spaniei la Paris, Olozaga, cuprinsul depeșei ce a trimis mareșalului Prim. Prințul moștenitor face o excursiune pe jos în Alpii bavarezi și nu bănuiește încă agitația ce domnește în Europa; de aceea tatăl său a trebuit să lucreze în locul lui.

Iată textul depeșei adresată mareșalului Prim:

«Mareșalului Prim, Madrid

Având în vedere complicațiile ce pare a întâmpina candidatura fiului meu Leopold la tronul Spaniei și situația penibilă pe care ultimele evenimente au creat-o poporului spaniol, punându-l într-o alternativă în care n-ar putea lua sfat decât de la sentimentul independenței sale: convins că într-o astfel de împrejurare votul său n-ar putea avea sinceritatea și spontaneitatea pe care s-a bizuit fiul meu primind candidatura, o retrag în numele său.

Prinț de Hohenzollern

Castelul Sigmaringen, 12 iulie»

Strat depeșează prințului Carol că a fost ales de prințul de Hohenzollern spre a duce documentul original al renunțării prințului moștenitor; că l-a predat la Paris și că de aici înainte s-a schimbat cu totul situația în privința României. Împăratul i-a trimis vorbă că poate să scrie prințului Carol să se bizuie pe el. Guvernul francez a rupt în același timp orice relații cu adversarii români ai prințului.

Războiul dintre Franța și Germania pare înlăturat, și prințul Carol respiră mai ușurat. […]

13 iulie – […] Renunțarea prințului Leopold la tronul spaniol n-a îmbunătățit situația în Franța decât într-un chip cu totul trecător. O neliniște nespusă apasă toată Europa; prințul așteaptă din ceas în ceas știri mai noi, dar nu vede nimic. […]

22 noiembrie – Ducele d’Aosta, fiul regelui Victor Emanuel, a primit coroana Spaniei.

1873

10 ianuarie – […] Strat urmează apoi astfel:

„Cât despre afacerea tronului Spaniei, cu cât urmăresc mai mult în ziare șirul nesfârșit de mizerii și de catastrofe în care se zbate această nefericită țară, cu atât mai mult îl felicit pe A.S. prințul Leopold că a scăpat atât de ușor de grozavele încercări ce-l așteptau.”

13 februarie – Printr-un mesaj adresat Corteselor, regele Amedeu abdică de pe tronul Spaniei: el depune coroana, fiindcă s-a convins că luptele necurmate ale partidelor paralizează străduințele sale în vederea asigurării liniștii și fericirii țării. Cortesele proclamă îndată, cu mare majoritate, republica și aleg ca președinte pe cunoscutul avocat Figueras [Estanislao Figueras (1819/1882), a fost președintele între 12 februarie și 11 iunie 1873], un republican înfocat.

27 februarie  – […] După raportul lui Strat, opinia publică din Franța socotește abdicare lui Amedeu ca un act de cinste politică: tânărul suveran e felicitat, în general, că a scăpat de frumoasele zile de la Aranjuez, pe când poporul spaniol e judecat mai puțin favorabil, iar Republicii proclamate de către Castelar [Emilio Castelar (1832/1899), a fost președintele între 7 septembrie 1873 și 3 ianuarie 1874. ] „pe vecie” nu i se prorocește o viață lungă decât ce a avut monarhia lui Amedeu, instalată, de asemenea, pe vecie.

(Va urma)

Autor: Dan Caragea

Sursa foto: wikipedia.org

Dan Caragea este critic de artă, critic de teatru, critic literar, publicist, eseist și traducător român. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională. Debutul său în critică a avut loc încă din clasa a X-a, în revista liceului „Frații Buzești” din Craiova, publicând de atunci o serie de articole și studii de specialitate în reviste din țară și din străinătate. Treptat, eseurile și studiile sale și-au lărgit tematica, îndreptându-se spre lumea artei, literaturii, psihologiei și analizei automate a discursului. A publicat, începând cu anul 2011, cronici de limbă în publicația „Occidentul Românesc” din Spania.

Citește și