Dan Caragea: Dicționarul secolului XXI, neapărat online (4)

12

Ne vom opri în continuare asupra unor chestiuni ortoepice (alfabetul și dubla accentuare), precum și asupra unei chestiuni morfologice (pluralul dublu). Trebuie spus din capul locului că aceste fenomene merită o reflecție mai îndelungată pentru ca noul Dicționar explicativ al limbii române sau cum se va numi el să devină într-adevăr dicționarul standard la care visăm de atâta vreme. Și pentru a da savoare acestei intervenții, o vom subintitula „gâlceava DEX-ului cu DOOM-ul”.

Încă din numărul precedent am încercat să sugerăm că nu este firesc ca într-o limbă, normată și controlată de Academia Română (consecință indiscutabilă a fostului regim și a debilei inițiative a editurilor private), să i se pună școlarului pe masă două dicționare obligatorii: unul care să îi dea garanția formei și a flexiunii, altul care să îi dea semnificația cuvintelor, altfel spus, DOOM-ul și DEX-ul deopotrivă. În opinia noastră, normele, bine ilustrate, ar trebui publicate într-un tratat și nimic mai mult (partea de început a DOOM-ului), Academia promovând un singur dicționar care să cuprindă toate chestiunile legate de ortografie, ortoepie, morfologie, semantică etc. (În treacăt fie spus, actuala structură a articolelor răspunde satisfăcător acestei exigențe.) Dicționarul, publicat de la început online, revizuit permanent și accesibil tuturor, va putea apărea și pe hârtie, cu actualizări la intervale regulate, dacă piața ar avea capacitatea de a absorbi periodic o asemenea lucrare, fapt de care ne îndoim.

Ceea ce este însă cu adevărat important este ca Academia, întreținută din bani publici, să ofere neamului lucrarea lexicografică de care acesta are nevoie (ediția a II-a este din 1998, iar ultima revizie din 2016!). Ne-am fi așteptat ca la un an de la apariția DOOM3 să apară și DEX3, dar la noi firescul este o raritate. La noi locomotiva sosește de capul ei, iar vagoanele după ani de zile! În paralel, lexicografii noștri din cele trei institute ar trebui să lucreze și la marele Dicționar al limbii române, disponibilizându-l cât mai repede posibil, cu o interfață bine structurată, cu grade variate de accesibilitate și afișare restrânsă sau detaliată în funcție de necesități. Despre toate acestea, vom discuta însă pe larg, în numerele viitoare.

PROBLEMA ALFABETULUI

Am mai scris cu ani în urmă despre acest lucru, nu însă din perspectiva unei opere capitale cum este DEX-ul. Așa cum cititorul știe, dicționarele explicative sunt organizate alfabetic (acesta este modul clasic de căutare), fiecărei litere fiindu-i rezervată câte o secțiune. De asemenea, este la fel de firesc ca în fiecare secțiune primul articol să-i fie dedicat literei respective. În limba română, conform DEX-ului, denumirea literelor (a semnului grafic) este un substantiv de genul masculin. Spunem: un a, doi a; un te, doi te. Se înregistrează însă și pluralul neutru: „două te-uri” (DEX-ul ortografiază t-uri), când ne referim la forma literei. Sunetul, în schimb, este tî, fiind posibil și plural neutru: tî-uri, cu referire însă la literă.

Toate limbile romanice, germanice, slave etc. au un alfabet pe care copiii îl învață încă din ciclul primar sau chiar preprimar. Nu este ușor să înveți un șir de douăzeci-treizeci de nume de litere, dar nimeni, în culturile europene de referință, nu s-a apucat recent să „revizuiască” alfabetul sau să introducă în dicționar variante după rostire, așa cum a procedat DOOM-ul cu alfabetul limbii române. Să explicăm cum se cuvine acest aspect. Toată lumea ar trebui să știe că nu există întotdeauna o corespondență convenabilă între literă și fonem. Astfel, litera „r” se citește, începând cu 2005, „er/re/rî”. Cam ciudat, nu? Ce a făcut DOOM-ul? Pur și simplu, a dat o normă triplă, altfel spus, o colecție de feluri de citire. Pentru litera „r”, citirea normală și specifică limbii noastre este re, ca în CFR (citim „ce-fe-re”). Acesteia i s-a adăugat și pronunția școlară care redă însă fonemul nu litera: (și care nu ar avea ce căuta!).

Desigur, confuzia este posibilă la persoane puțin alfabetizate, dar aici este vorba de normă. La aceste două rostiri s-a mai adăugat și pronunția utilizată în unele domenii științifice și tehnice sau în abrevieri unde, uneori, se zice er (din franceză). Acest model străin de pronunție, aproape în întregime francez, privește nouă litere, așa cum apare menționat în Îndreptar: f (ef), g (ge), h (haș), l (el), m (em), n (en), r (er), s (es) și z (zet), dar, până în 2005 nu au fost considerate normă, pentru simplul motiv că nu le putem folosi în orice context (spunem „pe-de-ef” sau „pe-de-fe” pentru formatul fișierului PDF, dar nu „ce-ef-er”, pentru CFR, pentru că așa nu spune nimeni). Prin urmare, DOOM-ul le-a pus laolaltă fără nicio argumentare (a se observa că pe prima poziție este er, nu re…). Motivul este simplu: „așa se zice la noi…” Nu ar fi de mirare ca în ediția a patra a DOOM-ului (dacă Institutul de Lingvistică nu-și regăsește busola) să apară și împrumuturile din engleză, așa cum se aude deja la unele englezisme, ca de pildă PR („pi-ar”), și vom avea și a patra normă.

Subliniem: în limbi a căror scriere este mult mai greu de deprins, cum sunt franceza, engleza, etc., niciun for academic nu a inventat o asemenea năzbâtie. Suntem singura limbă europeană care adoptă, după o tradiție ce părea stabilă până în 2005, un nou alfabet! Acest alfabet cu trei fețe, mult mai dificil de învățat și pe care aproape nimeni nu-l știe pe de rost (altă situație inedită față de limbile la care ne raportăm!), a devenit alfabetul limbii române. Să ne întoarcem însă la litera „r”, la primul articol din respectiva secțiune.

Iată cum a preluat DEX-ul inovația din DOOM (2005):

R, r, s. m. 1. A douăzeci și una literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană sonantă lichidă vibrantă dentală). [Pr.: er, re, rî. – Pl. și (1, n.) r-uri]. În privința literei, întrucât este tratată ca substantiv, al doilea „r” de la intrare este pluralul „grafic”: pl. masc. (doi) r, neutru r-uri. Un fapt e cert: semnul sau litera se citește, iar citirea nu e posibilă fără sprijin vocalic. Așadar, să vedem cum pronunțăm. Nu numai că avem trei pronunții, dar numele literei nu este doar substantiv masculin (er, re, rî), cum era de așteptat, ci și neutru. Acest plural neutru, cu referire la semnul grafic sau la literă, poate fi: er-uri, re-uri,-uri. DEX-ul recomandă pentru toate rostirile scrierea cu cratimă (r-uri).

Să verificăm și o altă literă, de pildă, litera „c”, pentru care DOOM-ul dă două pronunții „ce” și „cî”, La plural, DEX-ul (2009) zice: [Pl. și:(1, n.) c-uri]. Oare spune cineva: „accelerat se scrie cu două -urisau: „accelerat se scrie cu două ce-uri? Un bun dicționar trebuie să indice în mod clar contextul în care folosim o formă sau altă, ceea ce DEX-ul nu face: „Accelerat se scrie cu doi (de) c”, dar „Cifra regelui Carol I sunt două C-uri juxtapuse și andosate”. Nu credeți că ne aflăm într-un coșmar? Pentru cine mai are îndoieli, reluăm, după DOOM, din alfabetul limbii române, literele buclucașe (norme duble sau triple):

Litere Denumirea /

citirea literei

mari mici
B b be/bî
C c če/cî
D d de/dî
F f ef/fe/fî
G g ǧe/ghe/gî
H h haş/ha (rar) /hî
J j je/jî
K k ka/kapa
L l el/le/lî
M m em/me/mî
N n en/ne/nî
P p pe/pî
R r er/re/rî
S s es/se/sî
Ş ş şe/şî
T t te/tî
Ţ ţ ţe/ţî
V v ve/vî
W w dublu ve/dublu vî
Z z ze/zet sau zed/zî

 

O VALOARE SUPLIMENTARĂ A LITEREI W

Valoarea Poziția Exemple
și [u], în câteva anglicisme la inițială de cuvânt + ee, (h)i weekend [uĭkend]

whisky [uĭski]

wigwam [uĭgŭom]

Este evident că articole din DEX dedicate literelor și sunetelor trebuie redactate astfel încât în secțiunea destinată pronunției să se facă distincția clară întră literă și fonem, așa cum face TLF pentru limba franceză: „On prononce [kə] ou [sə] lorsque c désigne un phonème; on prononce [se] lorsque c désigne la lettre de l’alph., elle-même étant habituellement notée /c/.” Nu luăm acum în discuție și grafemele ce, chi, care ne conduc la alte două sunete atunci când discutăm relația literă-fonem. În concluzie, socotim că variantele care se termină în sunt sunete (sensul 2), nicidecum numele literelor, cum din păcate se spune în DOOM.

Până în 2005 a avut și sărmana limbă română un alfabet care arăta a alfabet (comparați cu franceza, italiana, germana, engleza etc.!), așa cum l-am învățat cândva la școală și cum se poate vedea în ediția a V-a a Îndreptarului (p. 9). Odată cu decesul acestei publicații, dar și cu cel al unor lingviști în fața cărora ne-ar fi crăpat obrazul, noul DOOM, coordonat de Ioana Vintilă-Rădulescu, a început să confunde rolul său de „îndreptar” cu cel de „observator” al limbii și colecționar de variante, iar DEX-ul i s-a supus fără crâcnire. Societatea, mai exact spus câteva guri, a criticat cât a criticat, unii „deștepți” au ignorat pur și simplu DOOM-ul și continuă să scrie ca la ´77 (secolul XX, firește!), iar școala și media buchisesc cum le vine mai bine. Așa că nu e de mirare ca în limba romanică cu cel mai ciudat alfabet ciudățeniile să se țină lanț!

Autor: Profesor, Dan Caragea (Lisabona-Portugalia)

Comunicat publicat în Occidentul Românesc, ediția lunii februarie 2024.

Nota Redacției:
Dan Caragea este critic, eseist, publicist și traducător. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională. Din 2011, colaborator voluntar în cadrul redacției Occidentul Românesc. Dan Caragea a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română (specialitate B: Limba și Literatura Portugheză). Este doctor în Psihologie. În perioada 1978-1990, a fost profesor de limba română și asistent la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (unde a predat limba portugheză), autor de manuale de limbă portugheză, traducător, publicând în reviste culturale din România. Între 1991 și 1993, a fost bursier al Institutul Camões din Lisabona, autor al unui manual de portugheză pentru străini, director al societății Cyberlex, responsabil pentru versiunile portugheză și spaniolă ale programului „Tropes” (analiza semantică a textului). Între 2009 și 2015 lucrează ca expert la UEFISCDI, unde realizează versiunea românească a programului „Tropes” și un software de detectare a similitudinilor (Semplag). Publică „Analiza automată a discursului”, în 2013, la Editura Academiei (coautor Adrian Curaj). În 2017 coordonează la Lisabona un mare album despre relațiile culturale și diplomatice româno-portugheze (la care este și coautor). În anii 2018-2019 este expert la Institutul de Lingvistică „Al. Rosetti – Iorgu Iordan” din București, colaborând la implementarea proiectului „Romtext” în România. Publică și în revista culturală Leviatan.