Dan Caragea: Dicționarul secolului XXI, neapărat online (3)

26

CLASIFICAREA GRAMATICALĂ

În ceea ce privește clasificarea gramaticală, la părțile de vorbire invariabile nu apar subclasificări: adverb (adv.), prepoziție (prep.), conjuncție (conj.), interjecție (interj.). Anumite comportamente cer însă precizări suplimentare care pot apărea în textul respectivului articol, înaintea definiților, în paranteze drepte.

În tradiția lexicografică românească, și nu numai, la verbe sunt precizate și subclasele: (tranzitiv, intranzitiv). Credem că această opțiune ar putea fi și ea abandonată, menționându-se, la intrare, doar faptul că avem de-a face cu un verb (vb.) sau un verb însoțit de pronume reflexiv (vb. pron.). Această opțiune se justifică prin faptul că proprietățile menționate rezultă din contextul sintactic în care apare respectivul verb. Precizarea sensului, exemplele de construcție sintactică și eventualele ilustrări (din corpus) sunt neîndoios mai „explicative” decât mențiunile privind tipurile de complemente admise. Pe de altă parte, ne putem întreba de ce nu am introduce subclase și la alte categorii. Informațiile privind contextul prin precizări, exemple și ilustrări (atestări) sunt mai utile decât etichetele subcategoriilor gramaticale.

Din aceleași considerente, dacă substantivul sau adjectivul prezintă două forme pentru gen și două pentru număr, ar trebui dată doar informația privind clasa: substantiv (s.) sau adjectiv (adj.). Exemplu:

muncitor1, s.

muncitor2, adj.

Informația privind genul sau numărul ar trebui dată în următoare situații:

  • când genul sau numărul este fix: bărbat, m.; câlți, s. m. pl.
  • când avem aceeași formă pentru două genuri și/sau numere: gură-cască, m și f., sg. și pl.

Notă. În lexicografia noastră se recomanda indicarea ambelor genuri, când nu se putea opta pentru un gen sau altul: robinet, (robinete sau robineți) s. n sau m. În viziunea noastră, se impune crearea a două articole în dicționar (cf. robinet1, robinet2 în DOOM3).

În ceea ce privește pronumele, acceptarea subclaselor este necesară datorită eclectismului acestei părți de vorbire. Exemple:

eu, pron. pers. m. și f.

nimeni, pron. neg.

În cazul pronumelor care pot fi și determinante (adjective pronominale) se vor da intrări separate:

[al] meu1, pron pos.

meu2, adj. pos.

Numerale trebuie și ele să aibă indicația de clasă și de subclasă:

trei, num. card.

treilea, num. ord.

În privința celorlalte feluri de numerale, rămâne de văzut dacă ne punem sau nu de acord cu vreo gramatică. Oare numeralele fracționare vor fi în continuare tratate ca substantive (DOOM, DEX) sau vor primi statut de numeral (doime, treime etc.)?

În lexicografia noastră, dar și în cea internațională, categoriile gramaticale continuă să fie cele descrise în gramatica tradițională. Cum ediția a II-a a Gramaticii academice din 1963 este practic inaccesibilă publicului larg, se impune o prezentare morfologică care să însoțească noul dicționar, precum și unele distincții în comparație cu Gramatica actuală (2005) și cu programa școlară (statutul și felurile articolului, de exemplu).

Așa cum s-a observat din exemplele anterioare, există obiceiul în dicționarele noastre de a da, în cazul substantivelor și adjectivelor, forma de plural și formele de feminin (singular și plural) la intrare. Altfel spus, intrarea poate avea, cel mult, patru termeni. Această situație se justifică prin flexiunea destul de complicată a numelui. În dicționarul pe care îl avem în vedere, cum intrarea poate avea și variantă, nu se vor mai da și formele de plural sau feminin, întrucât flexiunea este prezentată într-o secțiune aparte.

La unele verbe, în DEX, se dă și forma de persoana I singular a indicativului prezent, dar această opțiune este nenecesară întrucât avem posibilitatea de a o întâlni în secțiunea dedicată.

Informațiile gramaticale privind flexiunea ocupă, în DEX, în unele cazuri, o secțiune independentă. Astfel:

  • la pronumele eu: [Dat. mie, îmi, mi; mine, mă, m-]
  • la verbul crea: [Prez. ind. pers. 1 pl. creăm, creând]

Noul dicționar va trebui să preia întreaga informație din DOOM:

  • la pronumele eu: [d. acc. mie, îmi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (dă-mi), -mi- (dându-mi-se);ac. acc. mine (prep. + mine), neacc. mă, mă- (mă-ntreabă), -mă (dă-mă), -mă- (da-mă-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a)]
  • la verbul crea: [ind. prez. 3 creează, 1 pl. creăm; prez. 3 să creeze; ger. creând; part. creat].

Notă. În afișarea online, preferăm să preluăm formele de la un flexionator, expunând paradigmele complete și organizate (un posibil model pentru verbe: Conjugare.ro, https://www.conjugare.ro/romana).

În viziunea noastră, DOOM (sub o altă denumire, firește) se va ocupa în viitor doar de cuvintele noi și de modificările de normă. Continuarea publicării sale în forma actuală este păguboasă și inutilă. În nicio limbă nu trebuie să lucrezi simultan cu două dicționare pentru a avea toată informația de care ai nevoie în context școlar, de exemplu. Sperăm ca în versiunea sa electronică, noul dicționar al limbii române, dacă vom ajunge să-l creăm vreodată, să răspundă tuturor necesităților, să fie interconectat cu toate resursele lingvistice și permanent actualizat.

O ultimă chestiune este legată de femininul sau masculinul substantivelor care nu se formează cu morfeme de gen, ci lexical, prin derivare cu sufixe moționale. Este evident că, în acest caz, sunt de așteptat, două intrări: român și româncă; leu și leoaică; pisică și pisic etc. În astfel de cazuri, ar fi poate de dorit ca la intrarea formei de bază să se adauge o trimitere. Prin urmare, pentru o bună circulație, nu doar derivatul ar trebui să trimită la forma de bază, ci și invers. Susținem acest lucru și pentru că în celelalte limbi romanice se observă, în aceste situații, existența genului format gramatical, ceea ce conduce la ideea că, în structura de adâncime, substantivul are două genuri. Așadar, intrarea la substantivul român, ar arăta astfel:

român1, [ro-mîn], s. m. V. și româncă.

Un alt argument ține de ideea că în cazul numelor altor popoare, flexiunea este completă (cf. suedez). Dacă comparăm definițiile, acestea sunt aceleași la forma de bază atât în cazul restricției de gen, cât și în cazul existenței a două genuri. A se compara, în DEX:

suedez, -ă, suedezi, -e, s. m. și f.: Persoană care face parte din populația Suediei sau este originară de acolo.

român, români, s. m.: Persoană care aparține populației României sau este originară de acolo.

româncă, românce, s. f.: Femeie care aparține populației României sau este originară din România.

Pentru ca definiția cuvântului român să fie congruentă cu ideea de „persoană”, trebuie să avem în minte sensul generic, exprimat de obicei prin forma articulată: „Tot românul plânsu-mi-s-a” (EMINESCU, Doină). Altfel, în exemplul „băieții sunt români, iar fetele sunt italience”, este limpede că nu putem acoperi convenabil conceptul de „persoană” în cazul numelor etnice cu restricție de gen.

STRUCTURAREA SENSURILOR

Sensurile aceleiași intrări ar trebui numerotate cu cifre arabe. O bună practică am găsit-o în dicționarul Academiei portugheze, unde s-a adăugat și cifra 0 în cazul în care se exprimă un sens generic, la substantive care exprimă acțiuni, și unde se folosește parafraza „acțiunea de …. și rezultatul ei”. Astfel:

GUVERNÁRE, guvernări, s. f. Acțiunea de a guverna; perioadă în care un guvern își exercită activitatea.

Această intrare, la care am adăugat încă trei sensuri, ar trebui să arate așa:

guvernare, [gu-ver-na-re] s. f. 0. Acțiunea de a guverna. 1. Exercitarea puterii privind administrarea, controlul și orientarea diverselor sectoare ale statului precum și a vieții dintr-o țară; guvernanță. 2. Mod, practică, sistem prin care puterea instituțională este exercitată de către guvernați. 3. Perioadă în care un guvern își exercită activitatea.

În privința ordinii sensurilor, credem că este preferabilă adoptarea unui criteriu logic și nu unul istorico-etimologic, valabil în Dicționarul-tezaur. Astfel, se pot avea în vedere câteva orientări: 1) de la sensul propriu la cel figurat și de la sensul concret la cel abstract; 2) de la sensul general la sensuri mai restrânse, specifice; 3) după ordinea precedenței în descriere.

Să mai vedem și alte exemple, preluând sensurile din DEX, cu unele adăugiri.

Pentru bucătărie, de exemplu, ordinea ar trebui să fie următoarea: 1. Încăpere sau clădire special amenajată în care se pregătește mâncarea. 2. Pregătirea mâncării sau modul specific de a prepara alimentele. 3. Mulțimea felurilor de mâncare sau a obiceiurilor alimentare specifice unei regiuni sau unei țări. 4. Fig. (Fam.) Totalitatea accesoriilor sau acțiunilor care servesc la susținerea unei demonstrații, la efectuarea unei lucrări după ce s-a stabilit ideea de bază.

Pentru ceai2 s. n., care respectă logica zisă a precedenței, ordinea ar fi următoarea: 1. [De obicei urmat de determinări care arată felul] Băutură obținută prin macerația, infuzia sau decocția frunzelor de ceai1. 2. Băutură obținută prin infuzia frunzelor, fructelor, florilor uscate ale unor plante. 3. Masă ușoară, dimineața, la care se bea ceai. 4. Reuniune între prieteni, de obicei după-amiaza, la care se servesc ceai și diferite gustări sau dulciuri. 5. Reuniune între prieteni, de obicei seara, la care se servesc diferite gustări, băuturi și se dansează.

Note de încheiere. În varianta electronică, unde nu se pune problema economiei de hârtie, toate accepțiunile vor afișate de la capăt.

Ideea publicării dicționarului pe hârtie impune, în mod evident, condiționări care pot fi însă depășite în varianta electronică. Ar fi o mare eroare să credem că aceasta ar imita punerea în pagină a ediției pe hârtie, așa cum s-a procedat la DexOnline, care este, înainte de toate, o bibliotecă de transpuneri și despre care vom vorbi pe larg în lunile următoare.

Autor: Dan Caragea (Lisabona-Portugalia)

 Nota Redacției:

Dan Caragea este critic, eseist, publicist și traducător. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională. Din 2011, colaborator voluntar în cadrul redacției Occidentul Românesc. Dan Caragea a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română (specialitate B: Limba și Literatura Portugheză). Este doctor în Psihologie. În perioada 1978-1990, a fost profesor de limba română și asistent la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine (unde a predat limba portugheză), autor de manuale de limbă portugheză, traducător, publicând în reviste culturale din România. Între 1991 și 1993, a fost bursier al Institutul Camões din Lisabona, autor al unui manual de portugheză pentru străini, director al societății Cyberlex, responsabil pentru versiunile portugheză și spaniolă ale programului „Tropes” (analiza semantică a textului). Între 2009 și 2015 lucrează ca expert la UEFISCDI, unde realizează versiunea românească a programului „Tropes” și un software de detectare a similitudinilor (Semplag). Publică „Analiza automată a discursului”, în 2013, la Editura Academiei (coautor Adrian Curaj). În 2017 coordonează la Lisabona un mare album despre relațiile culturale și diplomatice româno-portugheze (la care este și coautor). În anii 2018-2019 este expert la Institutul de Lingvistică „Al. Rosetti – Iorgu Iordan” din București, colaborând la implementarea proiectului „Romtext” în România. Publică și în revista culturală Leviatan.