Dan Caragea: Despre greșelile noastre și ale greșiților noștri (XII)

Mai deunăzi, înainte de a intra în postul cel mare, am ieșit la o bere cu un tânăr amic care mi-a spus, după ce ne-am vărsat amândoi amarul nenorocii de a trăi vremurile pe care le trăim, că toate astea se întâmplă pentru că suntem „o țară de cocalari și pițipoance”. Recunosc că nu sunt prea priceput în chestiuni de argou, în zilele de azi mai proaspăt ca niciodată, dar simt că trebuie să reflectăm totuși la tipologiile contemporane și la resursele lingvistice, dacă vrem să fim și noi în pas cu lumea. Generația mea a „folosit” un argou dominant țigănesc ale cărui perle erau „mișto”, „barosan” sau „șucar”, și, mai ales, „gagiu” și „gagică”. Să ne oprim asupra ultimului exemplu.

gagiu, gagică

Să vedem înainte de toate ce spunea dicționarul lui Scriban (1939):

gagíŭ, -íĭcă saŭ -ícă s. Pop. Șef (în argot). S. f. Amantă. Porumbeĭ gagiĭ pe năutiŭ, un fel de porumbeĭ cu pene auriĭ cu chenare închise la aripĭ și la coadă.

Fără referiri etimologice, observăm că doar femininul căpătase deja conotații de alcov. Mateiu Caragiale scria limpede: „Odată numit, avea să meargă la sigur, și se vedea «barosan», «gagiu», cu cotoare, palat de casă în București, vie pe rod la Valea Mieilor, moșie nu mai știu unde, zestre nu glumă, bez un singur cumnat cu un singur plămân.” (Craii de Curtea-Veche).

DER (1958-1966) precizează originea împrumutului.

gagíu (gagíi), s. m. – 1. (Arg.) Stăpân, domn. – 2. (Arg.) Iubit. Țig. gağo, gaği „român” (Bogrea, Dacor., II, 441; Graur 152; Juilland 164). – Der. gagică, s. f. (Arg., iubită, amantă).

Pentru țigani, „gagiu” are într-adevăr sensul 1 din DER, iar „gagică” este o femeie nețigancă, dar nu în sens peiorativ. Termenul este destul de răspândit, de vreme ce se întâlnește și în portugheza europeană („gajo, gaja”), cu sensul argotic actual ca și în limba română. Voi mai adăuga că astăzi sensurile sunt mult mai extinse, așa cum putem observa în DEX (1998):

GAGÍU, gagii, s. m. (Arg.) 1. Om, persoană, tip, individ. 2. Iubit, amant. – Gag[ic] + suf. -iu.

Firește, mai ales în cazul femininului, conotațiile erotice sunt, cel mai adesea, evidente.

pițipoancă

Mărturisesc că Internetul mi-a fost de mare ajutor fiindcă am găsit o încercare, cam alambicată ce e drept, dar deosebit de utilă, de definiție. Dicționarul de argou menționează doar sensul general: „tânără ușuratică”. Dar iată ce ne spun pricepuții:

PIȚIPOANCĂ: 1. Persoană de sex feminin; se poate spune, într-o accepțiune generală, că este „femela cocalarului”. 2. Ființă inferioară, extrem de socială, care se caracterizează prin gândire inferioară, inteligență foarte scăzută şi limbaj special, iar din punct de vedere al structurii corpului, mâinile libere pline de brățări, ceasuri, accesorii strălucitoare şi apte de a efectua mișcări fine pentru a impresiona auditoriul. 3. Persoană duplicitară, care întrunește calități morale „deosebite” în acest sens, care se remarcă prin prețuire față de propria persoană și posedă un creier deosebit de involuat. 4. Se deosebește de ceilalți prin prezență sa, prin însăși aspectul fizic (foarte bronzată, buze cu gloss, fard) limbaj aparținând unui dialect special conceput și vestimentație remarcabilă (D&G, Armani, Versace, Nike, Puma etc.). 5. Are și ea dușmani și se simte foarte „cool” când primește „comm” la „pozicile” cele noi de pe hi5 sau când un cocalar cu BMW o claxonează…

Nu voi mai lua în discuție alți termeni circulanți ca: „pațachină”, „rapandulă”, „farfuză” sau „fufă”, acesta internațional, în portugheză având sensul specializat de „lesbiană”.

„cocalar”

De pe aceeași pagină (http://www.iasivezi.com/definitie-cocalar-si-pitzipoanca/), iată și definiția masculului, nu înainte de a vedea și sensul dat de Dicționarul de argou:

cocalar, cocalari s. m. 1. țigan bișnițar. 2. șmecheraș de cartier. 3. (peior. – între rromi) țigan de cea mai joasă speță.

Dan-Caragea

COCALAR: 1. Persoană de sex masculin întâlnită pe frumoasele noastre meleaguri. 2. Ființă inferioară, extrem de socială, care se caracterizează prin gândire inferioară, inteligență foarte scăzută şi limbaj special, iar din punct de vedere al structurii corpului, mâinile pline de brățări, ceasuri, accesorii strălucitoare şi apte de a efectua mișcări fine pentru a impresiona auditoriul. 3. Persoana duplicitară, care întrunește calități morale deosebite în acest sens, care se remarcă prin prețuire față de propria persoană și posedă un creier deosebit de involuat. 4. Mascul feroce înzestrat cu puteri incontrolabile. 5. Se deosebește de ceilalți prin prezența sa, prin însăși aspectul fizic, limbaj aparținând unui dialect special conceput și o vestimentație remarcabilă (D&G, Armani, Versace, Nike, Puma etc.) 6. Persoană înzestrată cu talent și noroc care de regulă este invidiată de dușmani adevărați sau imaginari…

Acestea fiind zise, lingvistic vorbind, „cocalarul” și „pițipoanca” sunt genurile aceleiași specii, așa cum sunt „cocoșul” și „găina”, „berbecul” și „oaia”sau „taurul” și „vaca”, deși aici, ca și la perechea umanoidă a „cocalarului”, mai intră și „boul”…

Dan Caragea – Portugalia