„Dacă politichie nu e, nimic nu e!”, cu Tudor Petruț – Marea resetare

Aș fi vrut să scriu mai pe larg despre cea mai actuală și stridentă conspirație mondială, depre iluminații din Bilderberg de la Davos. Să adaug sare și piper cu ceva francmasoni sau rosicrucieni și bineînțeles să stârnesc controverse aducând în luminile rampei și guvernul nazist  din umbră și aurul lor cu care finanțează toate relele pământului. Chiar m-a bătut gândul să scriu și un scenariu, a la Dan Brown, deci și cu implicarea bisericii catolice și probabil cu ceva inedit despre templari. Mi-a tăiat elanul președintele SUA, alesul poporului Joe Biden, care în câteva zile și treizeci și ceva de decrete prezidențiale ne-a lămurit, de fapt, care este marea resetare.

În vremurile acelea când fostul președinte Donald Trump se instala la Casa Albă, și după cum s-a declarat și susținut în campania elctorală, popularul fost Barak Obama nu era apreciat și nici agreat de către miliardarul devenit politician. Trump a fost clar că va modifica din politicile, regulile, regulamentele cabinetului Obama și va impune o direcție total diferită. Și s-a ținut de cuvânt. Domnul Obama nu a fost foarte fericit pentru că a considerat atitudinea Casei Albe ca un atac direct, ca un proces de ilegitimizare a unei întregi cariere politice. Așa că Barak s-a metamorfozat într-un scriitor  profund și înțelept câștigând o avere vânzându-și memoriile. Și nu l-a uitat pe Trump, cel care a încercat să-l invalideze, răspunzându-i în parte. Obama a fost unul dintre puținii foști președinți care a participat activ într-o campanie electorală (a fostului său vice), criticând acid, virulent și fără drept de apel adversarul politic.

Democrații au câștigat alegerile, domnul Biden s-a instaurat în Biroul Oval și a început să semneze marea resetare. Adică a anulat aproape tot ce a făcut Trump și a reinstaurat politica de partid și de stat a fostului său șef. Cu grație și recunoștință eternă, unchiul Joe l-a re-legitimizat pe Barak Obama și ne-a adus înapoi, cu surle și trâmbițe, la zilele acelea minunate de până în 2016. Mulțumindu-ne cu zâmbetul pe buze pentru implicarea noastră, a contribuabililor plătitori de taxe și impozite, în această necesară și obligatorie resetare.

Pe lângă întoarcerea pe dos a politicilor trump-iste, Joe Biden și-a plătit și o parte din datoriile ideologice către aripa socialistă din Partidul Democrat. Care s-a dat la o parte cu umilință și a jurat tăcere (până după alegeri), ajutându-l pe candidatul Biden să devină nominalizatul purtător de drapel al partidului. Prin tot acest efort cu stiloul prezidențial, Joe Biden a dovedit cât de președinte al tuturor americanilor este!

Autor și foto: Tudor Petruț (Los Angeles – SUA)
Actor și scenarist de film, regizor de teatru, autorul editorialelor #MinutulDeHollywood care apar în presa de limba română din diaspora și pe paginile #RomaniansInHollywood. Colaborator la Occidentul Românesc din anul 2011.