Iluzionism politic (1)
Indiferent de motivele pentru care președintele Joe Biden a ales-o pe Kamala Harris ca vicepreședinte, la vremea respectivă ea era senator de California și era considerată unul dintre cei mai liberali (neo-progresiști socialiști) membri ai Congresului american. Această evaluare a fost preluată și publicată în media, provenind din recunoscutul proiect Voteview, „o bază de date cuprinzătoare și un instrument de vizualizare a voturilor nominale din Congres” (voteview.com).
Întreaga ei platformă ideologică, exprimată în scurta campanie pentru prezidențialele din 2020 (din care s-a retras prima), includea fără disimulare elemente democratic-socialiste considerate radicale. După ce Kamala Harris a ajuns la Casa Albă, a continuat să promoveze cu îndrăzneală aceleași valori activiste de extremă stângă. Acestea au fost mediatizate în mass-media și comentate pe canalele de știri ca atare (liberal-progresiste, ca să menținem ghiveciul numirilor, ca să nu le spunem socialiste). Valori de care nu s-a dezis, după propriile declarații, nici după ce a devenit candidată la președinție în 2024.
Să ne amintim, de asemenea, că echipa Joe Biden – Kamala Harris a fost susținută de conducerea partidului, înlăturându-l, cu acordul său, pe candidatul de atunci, Bernie Sanders, senator democratic-socialist (care votează cu Partidul Democrat în Senat). Tovarășul Sanders s-a retras, cerând în schimb o participare mai amplă a aripii socialiste din partid și reprezentarea ideologiei sale în politica executivului american. Astfel, dublul Biden-Harris a devenit susținător al „progresului” (socialist), uneori insinuant, alteori onest, iar câteodată naiv.
De exemplu, conform site-ului oficial al Casei Albe (whitehouse.gov/priorities), „președintele Biden pune echitatea în centrul agendei sale, cu o abordare guvernamentală integrată, pentru a încorpora justiția rasială în agențiile federale, politici și programe. Președintele Biden va acționa cu hotărâre pentru a promova o agendă cuprinzătoare de echitate, pentru a implementa reforme în justiția penală, pentru a reduce disparitățile în accesul la sănătate și educație, pentru a consolida accesul echitabil la locuințe și pentru a restabili respectul național pentru suveranitatea tribală, printre alte măsuri, astfel încât toți cetățenii Americii să aibă oportunitatea de a-și atinge potențialul”.
Bineînțeles, pentru mulți aceste obiective par viabile și necesare. Pentru alții sunt doar aspirații care inițiază și accelerează presiuni social-politice al căror scop este „transformarea fundamentală a Americii”, după cum a spus Barack Obama, părintele neo-liberalismului (un alt termen pentru a defini aceleași idei despre care am scris mai sus) din lumea nouă.
După căderea meteorică a candidatului pentru al doilea mandat, Joe Biden, și ascensiunea potențialului viitor lider, Donald Trump, camarazii democrați au descoperit cu uimire că revoluția socialistă (evident că exagerez, pentru a sublinia ideea) este în impas. Ei au realizat că au mers prea departe pentru o parte importantă a electoratului și că agenda cvasi-socialistă are nevoie de o revizuire.
Cu toată susținerea din partea mass-mediei (pe care o numesc mass-media de partid și de stat), democrații încă nu pot câștiga alegeri, mai ales prezidențiale, cu o strategie radicală. Au încercat să testeze masele, să analizeze marja de acceptare și respingere, și au ajuns la concluzia că, în scop electoral, este nevoie de iluzionism politic pentru a deturna atenția de la contrastul ideologic înapoi la calitățile umane (sau inumane) ale candidaților.
Iar Kamala Harris, actriță politică de origine californiană și hollywoodiană, este o maestră a iluzionismului politic, care „evidențiază capacitatea de a manipula sau de a distrage atenția” (așa cum ne avertizează ChatGPT). Dar funcționează cu adevărat?
Iluzionism politic (2)
Nominalizată pentru candidatura Partidului Democrat la alegerile prezidențiale, Kamala Harris a trebuit să se reinventeze. Cu ajutorul ideologilor și consilierilor de campanie, și cu sprijinul fățiș al unei importante părți din media (de partid și de stat), vicepreședinta-candidată a uitat de unde a plecat, ce a declarat și pentru ce a militat. Susținătorii săi, cu multă abilitate, ignoră strategic trecutul ei, la fel cum ar face un magician într-un „număr de dispariție” într-un spectacol de iluzionism.
Cu tot farmecul său hollywoodian, Kamala Harris nu excelează în arta oratoriei sau a vorbirii libere. Gafele verbale și „salata de cuvinte” pentru care este satirizată constant par să o împiedice să participe cu aplomb la interviuri sau conferințe de presă în direct. Astfel, în ultimele luni, candidata a apărut doar într-un scurt (și neinteresant) interviu pentru prietenosul canal de televiziune CNN. Desigur, dovedind talent actoricesc, Kamala stăpânește arta vorbirii pe textul altuia, mai ales când folosește tel prompterul. Mitingurile la care participă (bine coregrafiate) sunt antrenante și generează entuziasm. Ea a învățat foarte bine câteva puncte-cheie pe care le folosește abil, chiar dacă repetitiv (și uneori sună a lozinci). Acest avantaj l-a exploatat cu îndemânare în dezbaterea cu Donald Trump, pe care a dominat-o fără a răspunde tranșant la nicio acuzație sau critică.
Adversarii politici încearcă să o expună public. Drept exemplu, iată ce declară Tulsi Gabbard (fostă membră a Congresului, democrată devenită independentă și susținătoare a lui Donald Trump): „Kamala face tot ce poate pentru a-și juca rolul în această campanie electorală. Presa propagandistă îi acordă deja premii de protagonistă, încercând să creeze un avânt fabricat, ca și cum ar fi la Hollywood. Dar această campanie nu este un film — nu căutăm un actor pentru un rol scris de guvernul din umbră.”
Cu toate că sunt extrem de amabili, unii comentatori de pe canalele de știri au remarcat, uneori cu stupoare, cum stimata candidată la președinție și-a schimbat orientarea politică, diametral opusă față de senatoarea din California și vicepreședinta Kamala Harris. Și nu este o dovadă de amnezie, ci mai degrabă de magie. Cel mai bun exemplu este scutirea de impozit pe bacșișuri, o idee promovată inițial cu surle și trâmbițe de către „eminența portocalie” și apoi preluată ca inițiativă personală de către Kamala Harris.
Cel mai spectaculos act de iluzionism politic, executat cu un oarecare rafinament, este acela legat de responsabilitatea pentru starea actuală a economiei. Democrații, în frunte cu candidata lor, acuză și critică faptul că toate problemele socio-economice actuale sunt rezultatul guvernării lui Donald Trump. Faptul că peste 70% dintre americani recunosc că economia în general și situația lor financiară nu sunt la nivelul din timpul fostei administrații este, desigur, tot vina lui Trump.
Inflația care a crescut prețurile în ultimii trei ani? Vina lui Trump. Benzina care costă dublu față de 2020? Trump este de vină. Două războaie care afectează două zone ale lumii după ani de (relativă) pace? Din nou, Trump. Kamala Harris și iluzioniștii democrați au reușit să facă să dispară, ca prin minune, ultimii trei ani și jumătate, de când la Casa Albă se află imaculații Joe Biden și Kamala Harris, autorii politicilor actuale și ai efectelor lor socio-economice.
Kamala Harris promite schimbarea. Un nou viitor. Un suflu novator. Deziderate care ar trebui să entuziasmeze electoratul, iar o mare parte a populației crede în această speranță. Totuși, dincolo de sloganuri și de mirajul unui entuziasm dezinvolt, candidata Kamala Harris se contestă, de fapt, pe sine, vicepreședinta în funcție a Statelor Unite. Și, ca orice spectacol, oricât de antrenant și magistral regizat, și cel de iluzionism politic democrat va trebui să aibă un „the end”…
Autor: Scenarist, Tudor Petruț (California-USA)
(Foto: Tudor Petruț prin @RoHo #RomaniansInHollywood)
Nota Redacției OR:
Tudor Petruț, actor și scenarist de film, regizor de teatru, autorul editorialelor Minutul De Hollywood care apar în presa de limba română din diaspora și pe paginile Romanians In Hollywood, scrie la Occidentul Românesc din anul 2011. Tudor Petruț este nepotul marelui actor Emanoil Petruț. A învățat la liceul de matematică-fizică Mihai Viteazul din București și a absolvit în 1990 Facultatea de Regie la Universitatea de Teatru și Film I. L. Caragiale din București. A regizat spectacole de teatru în capitală, la Constanța, Arad și Ploiești. A jucat în filme românești precum Misterul lui Herodot (1976), Femeia din Ursa Mare (1982), Secretul lui Nemesis (1985), Zâmbet de soare (1987), Păstrează-mă doar pentru tine (1987), Liceenii (1987), Extemporal la dirigenție (1987), precum și în serialul Tv Călătorie de neuitat (1994). A emigrat în Statele Unite în anii ’90. Tudor Petruț este cetățean american și are cu prima soție doi băieți, Alexandru și Ștefan. A divorțat și s-a recăsătorit cu Dana, americană cu origine română. Locuiește în Orange County, California, unde și-a luat o licență pedagogică și predă matematica la un liceu din Santa Ana. În America a scris scenarii de film de lung metraj, încercând să negocieze pentru producerea lor cu diverse case de producție americane. A regizat spectacolele de teatru Confesiunile unui copil catolic de E.B. Appell la Long Beach Playhouse și Doi domni din Verona la Magnolia Playhouse din Hollywood. A fost consultant la Columbia Pictures pentru realizarea filmului Bram Stoker’s Dracula. Ca actor, Tudor a fost protagonistul unei campanii publicitare pentru Discover Card, a apărut în câteva seriale de televiziune și filme, și este membru al breslei actorilor SAG-AFTRA și al Academiei de televiziune ATAS.