„Dacă politichie nu e, nimic nu e!”, cu Tudor Petruț – Marea stimulare

Încă de la începutul pandemiei, guvernul federal american, în acord cu congresul, au aprobat o serie de  pachete de ajutor financiar care să suplimenteze toate resursele locale, de la majorarea ajutorului de șomaj până la împrumuturi nerambursabile pentru afacerile mici și mijlocii. Ideea a fost de la început că federalii să susțină masa de șomeri, săracii fără venit, familiile cu nevoi și să păstreze economia cât de cât în stare de plutire. Pentru că e vorba de trilioane de dolărei (câte zerouri?) bineînțeles că au fost abuzuri de putere, acte de corupție, falsuri, furtișaguri și incompetență (ca în cazul pușcăriașilor din California care au încasat milioane în ajutor financiar federal). Dar pachetele de ajutor federal au contat pentru majoritatea populației și s-au dovedit a fi un motiv pentru care, una peste alta, economia americană nu s-a prăbușit, ci a pierdut, paradoxal, mai puțin de o pătrime într-un întreg an financiar, în mijloc de pandemie și cu populația (muncitoare) închisă în casă.

Apoi au venit alegerile, președintele Joe Biden a fost instaurat la Casa Albă și mult trâmbițatul nou pachet de ajutor financiar, medical și de stimulare a economiei va inunda populația nevoiașă și afaceriștii la limita supraviețuiri și va rezolva problemele de vaccinare în masă și așa mai departe. Două trilioane de verzișori (bugetul unei țări mici) vor fi aprobate unilateral de către politicienii partidului democrat american (fragila majoritate parlamentară). De ce unilateral? Pentru că republicanii din opoziție, unii încă sub mirajul fostului președinte portocaliu, sunt indiferenți la starea națiunii și bunăstarea poporului. Drept pentru care ar trebui desființați definitiv. Sau cel puțin așa lasă să se înțeleagă mass media americane, instrumentele de propagandă ale stângii.

Când republicanii și unii analiști politici apucă să opineze pe undeva, cetățeanul credul ar putea să afle și de unde vine încăpățânarea republicană. Pentru că e vorba în primul rând de pandemie, doar 1% va fi alocat pentru vaccine și vaccinare. Peste opt sute de miliarde vor ajuta poporul nevoiaș și afacerile lui. Apoi urmează, în aritmetica democrată, partea în care își plătesc datoriile politice prin care au câștigat alegerile. Mulți bani (din taxele noastre ale tuturor) vor fi alocate să închidă găurile din bugetul unor state, județe sau municipalități care plutesc în ape tulburi. Majoritatea guvernatorilor, consilierilor, primarilor din zonele falimentare sunt…democrați, birocrația de partid locală care și-a făcut treaba în Noiembrie. Asta înseamnă că un contribuabil care plătește taxe în statul Tennessee plătește și pentru incompetența primăriei din Los Angeles. Absolut și total democratic. Pentru că sindicatele din învățământ nu se înghesuie să lase profesorii și învățătorii să deschidă școlile, încă o sută treizeci de miliarde sunt alocate pentru educație. Totul pentru copiii noștri. Numai că mai sunt șaizeci de miliarde care nu au fost cheltuite din pachetele financiare ale anului trecut, iar dintre banii alocați pentru școli și universități acum, majoritatea fondurilor vor fi eliberate începând cu…anul viitor. Deci n-au nimic de-a face cu deschiderea școlilor și aplanarea efectelor pandemiei. Ci cu o plată în avans pentru eterna solidaritate politică și ideologică a educatorilor, cei mai mari simpatizanți și susținători ai democraților. Profesorii la toate nivelurile trebuie să rămână fericiți și grași. De fapt, din întreaga mare stimulare, numai aproape o treime va fi consumată în anul în curs.

Așa că ceea ce pentru unii înseamnă ajutor financiar necesar, pentru alții semnifică plata datoriilor politice folosind buzunarele impozanților. Curat murdar unchiule Joe!

Autor și foto: Tudor Petruț (Los Angeles – SUA). Actor și scenarist de film, regizor de teatru, autorul editorialelor #MinutulDeHollywood care apar în presa de limba română din diaspora și pe paginile #RomaniansInHollywood. Colaborator la Occidentul Românesc din anul 2011.