Simțire și rațiune: cum se vede România prin ochii celor plecați
Madrid, 03 mai 2018
Lună de lună, Occidentul Românesc v-a făcut cunoștință cu români de excepție care ne fac cinste peste hotare. Români care și-au clădit cariere și vieți sub semnul excelenței în alte patrii decât cea natală. De la astfel de români am aflat ce înseamnă integrarea într-o societate nouă, diferită, dar și dorul de casă, de România. Cu ei am făcut un exercițiu de imaginație pentru a afla ce anume ar schimba la țara lor natală, dacă ar avea puterea (magică) să o facă. Acești români ne-au arătat că dorința de afirmare, puterea de muncă și hotărârea sunt „combustibilul” necesar adaptării în orice societate și obținerii succesului. Domeniile de activitate reprezentate de acești oameni sunt extrem de variate, de la avocatură la astronomie, de la traduceri și asistență juridică la poezie și mediul academic, de la management la acte caritabile și voluntariat, de la actorie la modă, educație, jurnalism, artă, literatură. Să ne reamintim unele dintre mărturisirile celor intervievați pe parcursul ultimelor luni în paginile Occidentului Românesc:
Dorul de țară
„Când simțeam dorurile clocotind, deschideam cutia cu pietrele din fața casei părintești (pe care le pusesem în bagaj, la plecare) și-mi pierdeam gândurile în mângâierea lor, până le simțeam calde, ca sufletul românesc. Îmi este dor de pământ cu toată averea lui!! Îmi este dor în fiecare anotimp de câte ceva de acasă, de imaginea brazdei de pământ ce lucește întoarsă de plug și în câteva zile crapă frumos sub vântul primăvăratic, căci în brazda aceea văd chipul copilului de ieri pe care timpul îl ridează în mâine. Vara, îmi e dor de mirosul florilor de soc, de tei, de salcâm, de fânul cosit, de tălpile goale pe pământul cald; toamna, îmi e dor să mătur frunzele, iarna îmi e dor să aud trosnetul lemnelor de pe foc. Îmi este dor să aud toaca bătând, de cântecul cucului la Buna Vestire, de drumul berzelor, de timpul pierdut atunci când „gustam” din toate acestea.” (Alina Celia Cumpan, SUA)
„Ceea ce îmi lipsește mie din România port în suflet… Mormântul părinților și al bunicii mele; prietenii, chiar dacă îi văd sau comunicăm cu ajutorul tehnologiei actuale… Uneori îmi lipsește această strângere în brațe unde inimile își povestesc fără cuvinte dorurile și păsurile, speranța într-un viitor la nivelul adevăratei valori a poporului român.” (Cătălina Moldovanu-Giebl, Spania)
„România este pentru noi, cei care am ales calea exilului, un loc unde ne-am lăsat familiile și la care privim cu dor și cu îngrijorare de cele mai multe ori. Uneori ne simțim legați de mâini și de picioare, alteori suntem fericiți că îi putem ajuta pe cei nevoiași din punct de vedere economic. Dar de cele mai multe ori privim cu dispreț indiferența clasei politice față de cei aflați acolo, fiind îngrijorați pentru cei pe care i-am lăsat să sufere meschinismul politicianului român.” (Lucian Oprea, SUA)
„România este țara mea natală, unde am crescut și m-am format, țara părinților și a strămoșilor mei. De aceea, o vizitez uneori cu mare bucurie și plăcere. Dar nu m-am gândit niciodată să mă reîntorc. Când am plecat din România aveam 46 de ani neîmpliniți. Acum am aproape 75. Cred că ne-ar fi foarte greu, și mie și soției mele, după aproape 30 de ani de stat în Spania, timp în care nu am cunoscut direct evoluția țarii, a poporului, a mentalității și a culturii române, să ne adaptăm noii realități și, mai ales, să reîncepem de la zero, cum am făcut-o în Spania. Eu sunt român și spun asta cu mândrie oricui mă întreabă de unde vin.” (Dan Munteanu Cólan, Spania)
„Îmi lipsește mult atmosfera spirituală din jurul sărbătorilor de Paște și Crăciun. Cu toate că nu am prea avut ocazia să le văd, ca student, din cauza prețurilor prea mari pentru mine, tânjesc după piesele de teatru din țară. Îmi este foarte dor de mama mea, pe care am pierdut-o în 2011 după o luptă cu cancerul.” (Daniel Onofrei, SUA)
„Am o cutie, în debara, cu ceva remedii la dor… Păstrez înăuntru un plic cu vopsea de înroșit ouă, niște ațe de mărțișoare și un pachet (expirat) cu praf de făcut borș… (…) Nu obiceiurile sau tradițiile sunt ancorele noastre pentru o nouă înrădăcinare, atunci când schimbăm țara. Seducțiile cotidianului nou negociază cu cele vechi, obiceiurile se schimbă, în loc de laborioasele pârjoale, la un moment dat devine firesc să desfaci niște stridii, să pui alături felii de baghetă cu unt sărat și o sticlă de vin alb sec. Dar nu vei putea niciodată negocia pentru a înlocui cu altceva spațiul acela ca de catedrală al limbii în care te-ai născut. Acolo e ființa ta toată, trăirile cu nuanțele lor cele mai spectaculoase vin la pachet cu vorbele limbii române, iar scriitorii, poeții sunt gardienii acestei bucurii posibile, oriunde te-ai afla în lume.” (Cristina Hermeziu, Franța)
„Am călătorit în multe țări pe toate continentele, mi-au plăcut toate locurile pe care le-am vizitat, dar nu m-aș întoarce în nicio altă țară a doua oară. De România nu mă satur! Îmi lipsește bucătăria românească. Îmi lipsesc bucatele românești. În primul rând, salata de vinete, salata de icre și, bineînțeles, micii și papanașii. Apoi, îmi lipsesc prietenii din copilărie. Mulți au plecat, dar mă bucur întotdeauna când îmi revăd prietenii, în special pe fosta mea colegă de bancă.” (Adriana Henderson, SUA)
„Toți știm cât este de complicată viața de zi cu zi în România, cât este de exigentă. Suferința te obligă să „lupți” pentru a putea trece peste toate adversitățile întâlnite. (…) Să nu uităm că timp de 45 de ani România a avut un sistem totalitar. Toți am trăit condiționați de ceea ce vedeam și credem că este normal să fie așa, pentru că asta se întâmpla în viața de zi cu zi în România. Însă ajungem aici și ne dăm seama că realitatea este alta și că nu trebuie să mai judecăm pe nimeni și nimic fără să știm despre ce este vorba. Totul este posibil atâta timp cât ai ambiție și respecți regulile scrise și nescrise ale unei societăți.” (Alina Manuela Sasu, Spania)
„Prietenii apropiați îmi spun că aerul din România îmi face bine, mă stimulează pozitiv… Unele obiceiuri românești, cele de Mărțișor, de exemplu, faptul că Ziua Copilului chiar există, este aniversată. Zăpada. Unele arome, gusturi, senzaţii. Locuri. Oameni.” (Iulia Badea-Guéritée, Franța)
„Mi-e întotdeauna dor de bucătăria românească și, pentru că-mi place să gătesc „ca la restaurant,” pun la cale diverse bucate alese…, cu care, de multe ori, mă delectez singur. Și cum nu există cină cu delicatese fără lăutari, cum ar veni, mi-e întotdeauna dor de o romanță la un pahar de vin.” (Tudor Petruț, SUA)
„România rămâne locul unde ne reîncărcăm, unde ne refacem, locul unde „prieten” i se spune oricărei persoane pe care o cunoşti. Este locul unde totul ni se pare frumos şi bun. Este ţara pe care noi, cei de aici sau cei de acolo, trebuie să ne-o facem prin noi înşine, cu răbdare, nu cu isterie, cu înţelegere, nu cu ţipete şi mai ales cu respect pentru toţi cei care trăiesc acolo.” (Carmen Drăghici Hopârtean, Belgia)
„Îmi lipsesc familia, oamenii și locurile de care mă leagă amintiri din copilărie. Pentru prima generație de imigranți e mai complicat. Suntem legați de trecut cu fire invizibile, avem rădăcini în România, iar sărbătorile nu sunt nicăieri ca acasă, alături de cei dragi, în Transilvania.” (Simona Botezan, SUA)
„În primul rând îmi lipsesc cei dragi mie, adică familia şi prietenii cu care am reuşit să ţin legătura, chiar dacă ne separă o distanţă de câteva mii de kilometri. Am reuşit să umplu acest gol, ca să îi spun aşa, cu prezenţa noilor prieteni de aici din Spania, colaboratori cu care menţin o strânsă legătură. Însă recunosc că mi-e dor de atmosfera sărbătorilor tradiţionale, Paştele şi Crăciunul având alt farmec acasă. În Occident, Crăciunul şi-a pierdut semnificaţia spirituală, devenind mai mult o ocazie pentru schimbul de cadouri.” (Gina Moldovan, Spania)
„Trăiesc cu dor, dor de părinţii mei, de prieteni dragi dintotdeauna, de locuri frumoase de care mă leagă amintiri de neuitat, dar şi de locuri pe care nu am reuşit să le cunosc suficient de bine până la momentul în care am plecat. Dorul acesta permanent s-a transformat într-o parte din mine, cu care m-am obişnuit să trăiesc într-o pace sufletească deplină.” (Crina Gavrilă, Spania)
„România va fi mereu ţara mea. De asta, voi lupta întotdeauna ca ambii mei copii – care sunt spanioli, tatăl lor fiind spaniol – să ştie că prin sângele lor curge şi sânge românesc. Ştiu, e rezultatul unei nostalgii, al copilăriei, al frumosului trăit acolo, al lipsei familiei şi obiceiurilor… Dar îmi doresc ca ei să ştie aceste aspecte şi să cunoască România.” (Cecilia Limona Prăjişteanu, Spania)
„Îmi lipsesc familia şi prietenii de o viaţă, chiar dacă ne vedem sau vorbim des, sunt momente când dorul nu cunoaşte limite. Da, îmi place primăvara eternă pe care o trăiesc în Canare, dar, deşi poate părea o contradicţie, chiar mi-e dor de trecerea anotimpurilor, de zăpadă şi ploaie. Şi îmi mai este dor şi de sat: chiar dacă am trăit în Bucureşti, vacanţele mi le petreceam în Moldova şi Oltenia, zonele de unde provine familia mea; îmi este dor de ospitalitatea, simplitatea şi înţelepciunea oamenilor de acolo, de natură, de obiceiuri.” (Alina Elena Râmaru, Spania)
Ce ați schimba la România, dacă ați putea?
„Aș îmbunătăți sistemul serviciilor din sănătate, aș stopa imixtiunile politicului în instituțiile culturale și aș retrezi spiritul civic, mândria națională, unitatea și solidaritatea între oameni.” (Alina Celia Cumpan, SUA)
„Există două structuri, sistemul sanitar şi sistemul de învăţământ, unde schimbările sunt esenţiale, unde un efort sporit din punct de vedere al politicilor şi al investiţiilor nu numai că se va amortiza în timp, dar ar sta la baza creării unui viitor. Apoi aş menţiona turismul: nu este pus în valoare la întreaga lui capacitate. E nevoie de promovare, de multă promovare – odată cunoscută, România se va prezenta prin ea însăşi.” (Alina Elena Râmaru, Spania)
„În primul mentalitatea noastră învechită. Apoi aș încerca să păstrez valorile noastre trecute și prezente, pe cele actuale le-aș ține mai aproape de România pentru a putea clădi un viitor mai frumos pentru țară. Și aș mai crea o fereastră magică prin care lumea să observe talentele și frumusețile românești, cele cu care nu ne-ar fi rușine să ne mândrim!” (Lucian Oprea, SUA)
„Aș promova o campanie la nivel național pentru o redefinire a statutului social al cadrului didactic, care să reflecte rolul esențial al profesorilor în evoluția sănătoasă a unei societăți. Aș introduce în programa școlară o nouă disciplină, în care să se prezinte elemente de identitate și mândrie națională din toate domeniile de activitate reprezentate în România, în decursul evoluției țării. Aș intensifica numărul orelor de educație civică și aș încuraja în cadru legal instituțiile de învățământ liceal și universitar să includă în criteriile de admitere și obligativitatea activităților de voluntariat cu caracter civic.” (Daniel Onofrei, SUA)
„În primul rând aş modifica gândirea oamenilor în general, felul în care percep lucrurile şi modul în care luptă pentru a-şi atinge scopurile de orice natură. În al doilea rând, fără nicio ezitare aş da o şansă tinerilor în general, în special absolvenţilor, care îşi doresc să facă o carieră şi care în momentul de faţă întâmpină multe obstacole pentru a profesa meseria în care au investit ani de studiu şi efort, tineri care, în final, ajung să se realizeze în afara României. Şi, dacă aş mai putea schimba ceva, ar fi sistemul juridic legislativ, care blochează foarte mult afirmarea valorilor.” (Gina Moldovan, Spania)
„Cancerul, Corupția și Codul de etică și conduită profesională. Deși sunt multe boli rare și grave, cancerul este cel care lovește cel mai tare. Nu cred că există o familie care să nu fi avut pe cineva drag care să nu se fi luptat cu această boală cruntă. Corupția este sinonimă cu cancerul, ucide! Există o cultură a corupției în toate formele ei urâte și murdare: corupție politică, mituire, jaf, trafic de influență, nepotism și toate formele de favoritism: cunoștințe, relații, pile… le-aș elimina pe toate. Codul eticii profesionale există, în scris, în teorie, dar nu și în practică. Ar fi frumos să avem caracter, în așa fel ca valorile și principiile de conduită să fie și aplicate. Să avem un simț al răspunderii față de parteneri, un respect pentru oameni, o siguranță în confidențialitate și, mai ales, loialitate față de colaboratori.” (Adriana Henderson, SUA)
„În lipsa autostrăzilor, aș obliga primăriile să facă măcar trotuare în localitățile prin care ești nevoit să treci cu mașina când străbați România de la un punct cardinal la altul: să mergi pe marginea drumului până la biserică sau magazin, să treci strada de la o casă la alta e, în satele bunicilor noștri, un infern. Aș mai umbla puțin la discursul public despre femei și la modul cum se văd femeile pe ele însele: deși s-au schimbat cu mult lucrurile, femeia e încă un „obiect sexual”, e încă o „proprietate” a cuiva, cu un rol pre-destinat în societate. Aș închide câteva televiziuni toxice, instrumente de propagare a urii și aș înființa o televiziune cu profil inedit, în care moderatorii, analiștii politici și de societate, producătorii emisiunilor să fie exclusiv copii și tineri. Tinerii aceia excepționali, mulți vorbitori de limbi străine, viitori IT-iști de geniu și creatori de start-up-uri care se pregătesc cu toții să plece din România: ei să fie cei care îi invită pe politicieni la o dare de seamă zilnică, la o privire copilărească și bărbătească, ochi în ochi.” (Cristina Hermeziu, Franța)
„Rezistenţa la schimbare. Mă întristează încăpăţânarea românilor de a nu face nimic atunci când schimbarea se impune nu ca moft, ci ca necesitate. Faptul că văd mereu răul în toate. Şi că nu profită de rău pentru a merge altfel înainte, de a vedea în eşecuri ocazii pentru a face mai bine şi mai mult. Incapacitatea de a zâmbi. Este teribil să văd că oamenii uită să zâmbească pe stradă, să-i privească pe ceilalţi cu bunăvoinţă.” (Iulia Badea-Guéritée, Franța)
„Clasa politică aș schimba-o, pentru că este centrată pe interesul personal, nu pe interesul național. Le-aș tăia indemnizațiile și aș transforma posturile de parlamentari în voluntariate pentru binele națiunii. Ei sunt principalii vinovați de starea națiunii și de exodul masiv de după 1990. Aș schimba infrastructura, vitală pentru turism și pentru transportul internațional al mărfurilor. Aș schimba atitudinea oamenilor, felul în care promovează România.” (Simona Botezan, SUA)
„La factorii de decizie de la orice nivel aş schimba interesul trecător personal şi de familie cu cel permanent de societate şi de ţară. Aş mai înlocui românescul „lasă că ne descurcăm noi” cu reguli clare care să fie respectate de absolut toată lumea şi aş introduce pedepse mai aspre pentru cei care nu le respectă. Aş mai schimba birocraţia latină cu simplitatea şi normalitatea anglo-saxonă. Iar înainte de fiecare alegeri, le-aş mai turna pe cap tinerilor câte o galeată cu apă rece, ca să se trezească şi să ştie că trebuie să meargă la vot dacă vor schimbarea în bine a României, în loc să facă pe deştepţii că pe ei „nu-i interesează politica”! Iar, dacă aş găsi butonul magic, aş desfiinţa corupţia, adevăratul cancer al societăţii româneşti şi balcanice, care împiedică dezvoltarea oricărei societăţi!” (Ovidiu Văduvescu, Spania)
„Aș șterge din memoria afectivă a românului noțiunea de bacșiș. Și pentru cel care dă, și pentru cel care primește. Aș desființa pentru totdeauna PCR, sistemul de pile, cunoștințe, relații, care strangulează uneori societatea românească. Aș plăti în aur pe toți tinerii talentați, specialiști de valoare în toate domeniile, pentru a-i păstra la vatră și a le oferi oportunități prin care să-și atingă potențialul în România, nu aiurea.” (Tudor Petruț, SUA)
Autor: Occidentul Românesc