Cu inima în două țări: Belgia și România

Campania de excelență a românilor din străinătate, derulată de publicația Occidentul Românesc, vă prezintă în această ediție povestea unei românce care lucrează în prezent la Comisia Europeană de la Bruxelles, unde monitorizează și veghează la implementarea programului național al României de dezvoltare rurală. Mihaela Luca are 46 de ani, doi copii și o carieră în domeniul administrației publice în România, respectiv aproape șapte ani de carieră în cadrul Comisiei Europene. Și tot de atâția ani trăiește la Bruxelles.

Născută în Timișoara, crescută în Petroșani (Valea Jiului), cu o mamă originară din Țara Moților și un tată de lângă Caracal, Mihaela își serbează ziua de naștere chiar de… Unirea Principatelor Române, 24 ianuarie. Glumește spunând că în familia ei de fapt a avut loc întreaga unire: „Provin din mamă ardeleancă și tată oltean, care s-au întâlnit la studii în Timișoara și sunt căsătorită cu un moldovean.” Și-a petrecut toate vacanțele de vară la Redișoara, lângă Caracal, satul de unde este tatăl ei, dar ajungea și la Brad, pe meleagurile natale ale mamei.

Mihaela Luca este în prezent Desk Officer pentru România în cadrul Directoratului General pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală al Comisiei Europene, de la Bruxelles. Experiența ei profesională în domeniul administrației cu specific agricol este vastă: a fost consilier în cadrul Secretariatului General al Guvernului (București); șef de serviciu în cadrul Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit (APDRP), precum și director adjunct al Centrului Regional 8 București – Ilfov în cadrul aceleiași agenții. A fost director de cabinet al ministrului în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și subsecretar de stat în cadrul aceluiași minister și a lucrat în proiecte de pre-aderare tot în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale.

Astfel, în perioada de pre-aderare a României la Uniunea Europeană, a activat ca Task Manager pentru dezvoltare rurală și pescuit în cadrul Delegației Comisiei Europene în România, la București. Studiile care au recomandat-o pentru această îndelungată activitate în domeniul politicilor agricole sunt licența ca economist obținută la Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Economia și Gestiunea Producției Agricole și Alimentare, un master în managementul afacerilor prin proiecte, la aceeași facultate și cursurile de specializare în domeniul politicii agricole comune și politicilor comerciale, absolvite la Wye College, Universitatea din Londra.

Camelia Jula: Cum ai ajuns să lucrezi la Comisia Europeană?

Mihaela Luca: Până în anul 2006 am lucrat la Delegația Comisiei Europene, iar când aceasta și-a încheiat misiunea și România a aderat la Uniunea Europeană, mulți dintre colegii mei au plecat, atunci, la Bruxelles. Eu nu am vrut să fac asta, am vrut să rămân acasă și m-am mutat la Ministerul Agriculturii. Dar în 2014 fostul meu șef de la Delegație, domnul Mihai Dumitru, mi-a spus de un post disponibil la Comisie și m-a încurajat să aplic pentru el. Mi-am pregătit documentele și m-am înscris. Cum postul era de agent contractual, selecția se făcea pe bază de interviu și contau experiența și recomandările. Faptul că am lucrat la Ministerul Agriculturii și am avut experiență de pre-aderare, faptul că lucrasem pe politica agricolă română și cunoșteam bine partea de dezvoltare rurală au fost în favoarea mea și am obținut postul. Doar că acesta este temporar. Contractul meu s-a încheiat în decembrie, dar șefa mea a făcut tot posibilul să îl prelungească încă un an, când, în mod normal, dacă vreau să rămân la Comisie, ar trebui să dau concursul pentru a deveni funcționar european. Este un concurs foarte dificil și, dacă nu îl voi trece, mă voi întoarce acasă.

Camelia Jula: Ce presupune efectiv munca ta în cadrul Directoratului pentru Agricultură al Comisiei Europene?

Mihaela Luca: Sunt responsabilă pentru programul de dezvoltare rurală a României. Comisia Europeană, prin PAC – politica agricolă comună, alocă statelor membre un buget. Există un buget pentru plățile directe pe suprafață, cele pentru fermieri și un buget pentru dezvoltare rurală. Acest buget de dezvoltare rurală este folosit pe baza unui program de dezvoltare rurală care este elaborat de către instituțiile naționale, de către Ministerul Agriculturii în România, prin autoritatea de management. Noi la Bruxelles îl aprobăm, pe baza unui regulament, a unei legislații europene, iar după aprobare eu îl monitorizez (asta fac din 2015). Programele se mai modifică, oamenii din România mai au întrebări privind anumite aplicări ale legislației, iar eu le răspund întrebărilor, răspund fermierilor; totodată, particip la comitetul de monitorizare pentru programul de dezvoltare rurală din România, la întâlnirile anuale, pentru a vedea cum este implementat programul, ce probleme sunt, cum se pot rezolva, ce poate face Comisia, ce poate face România (și când), pentru a atinge obiectivele menționate în program. În prezent, cum politia agricolă comună se schimbă, sunt implicată direct în viitoarea programare, care înseamnă elaborarea unui nou plan strategic, pentru următorii șase ani. Păstrez o legătură directă și foarte strânsă, așadar, cu instituțiile și autoritățile din România.

Camelia Jula: Care sunt cele mai dificile provocări în activitatea ta?

Mihaela Luca: Cred că… discuțiile în contradictoriu cu cei de la Ministerul Agriculturii din România, pe care le-am avut nu doar o dată. Nu am împărtășit aceleași opinii legate de cum ar trebui modificat programul, pentru ce ar trebui folosiți banii și au fost momente când ei

m-au văzut ca un inamic al lor, deși sunt româncă. Uneori e mai greu să lucrezi ca român pe programul României. E mai ușor să fii străin și să lucrezi pe programul României pentru că nu ești implicat emoțional și nici ceilalți nu te pot acuza de nimic. Eu, în schimb, mă implic emoțional chiar foarte tare pentru că vreau ca lucrurile să meargă bine. De asta sunt aici, să ajut, să împing lucrurile să meargă bine în România, să se folosească banii cât mai bine și să se vadă asta. Banii sunt dați de Comisia Europeană, din taxele și impozitele europenilor și știind că România este atât de în urmă în anumite domenii, cred că e normal să vrei ca acești bani să fie folosiți încât să se vadă un progres.

Camelia Jula: Aceste divergențe de opinii au fost generate și de mult prea desele schimbări din minister (vine un guvern, pleacă, vine altul, vine un ministru, pleacă, vine altul)?

Mihaela Luca: Într-adevăr, schimbările prea dese nu sunt bune. Au existat miniștri sau funcționari cu bune intenții, dar nu apucau să facă mare lucru. Doar când ai continuitate și stabilitate politică poți pune bazele unei dezvoltări durabile. Iar eu văd lucrurile astea cu ochiul unei persoane care nu are un interes financiar propriu, direct. Politicienii din România iau multe decizii pe baze politice, cu alte calcule avute în vedere, iar fermierii își văd scopul lor, pe fiecare sector. Ei au în cap interesul lor financiar imediat sau pe termen mediu și lung. Eu când analizez și dau anumite soluții mă gândesc cum aș vrea să se dezvolte România, nu mă interesează altceva, eu nu câștig decât în timp o satisfacție că lucrurile au mers bine și am redus din decalaje, avem producție, avem vânzări, avem produse românești pe piață, acesta e interesul meu. Dar asta e greu de explicat uneori sau oamenii nu înțeleg.

Camelia Jula: Dincolo de provocări, ce reușite ai evidenția în activitatea ta?

Mihaela Luca: Cu siguranță, partea de aprobare a programului din 2015 și implementarea lui. Toate modificările făcute au fost discutate și am încercat să găsim cele mai bune soluții pentru ca programul să își atingă obiectivele. Acesta e principalul meu proiect. Pe programarea trecută, mă refer la intervalul 2007 – 2013, România a pierdut foarte mulți bani, iar eu sper ca acum să reușim să îi cheltuim și asta să se vadă. Nu știu dacă românii știu, dar în acea perioadă am pierdut cam 900 de milioane de euro.

Camelia Jula: Și pe programul 2014 – 2020 stăm mai bine?

Mihaela Luca: Dacă ne uităm la media europeană privind gradul de absorbție, suntem peste aceasta și sper că se vor cheltui banii eficient. Echipa de acum de la minister e bună și are experiență și avem un dialog foarte bun. Trebuie spus că niciodată nu ai absorbție 100%. Dar măcar 98% să fie…! Eu spun că totuși rezultatele au început să se vadă. Numai dacă ne uităm la care era productivitatea muncii în agricultură înainte de aderare și care este acum, care era producția medie la hectar înainte și acum, cum erau capitalizarea fermierilor, nivelul de dotare tehnică… Se văd rezultate, banii au ajutat. Au fost mulți bani care au intrat în România.

Camelia Jula: Cum a fost pentru tine mutarea la Bruxelles, după atâția ani de activitate în țară?

Mihaela Luca: A fost o schimbare destul de grea. Mi-a fost foarte greu în primul an la Bruxelles. Nici nu vreau să mă gândesc cum le este românilor care vin și nu au nimic! Îi admir pe cei care fac asta. Eu aveam siguranța unui loc de muncă, aveam salariu bun. Dar am venit singură, am stat nouă luni singură, apoi am adus-o pe fiica mea care atunci avea patru ani, iar după încă un an a venit și fiul meu, care atunci avea 14 ani. Soțul meu nu a venit. Eu sunt singură cu copiii aici, iar soțul a rămas la București. De asta pentru mine viața aici e un provizorat, suntem împărțiți între două țări. În primul an, veneam acasă la fiecare două săptămâni, luam toate misiunile în România pe domeniul meu. După ce fiica mea a venit să stea cu mine, am mers mai rar, dar toate vacanțele le-am făcut în România.

Camelia Jula: Îți lipsesc încă lucruri de acasă?

Mihaela Luca: Da, eu sunt legată foarte puternic de România, îmi lipsesc multe lucruri de acasă, părinții, prietenii, familia, unii doctori chiar… Deși acum avantajul Uniunii Europene e că ai medici români și la Bruxelles.

Camelia Jula: Dar totuși te-ai obișnuit în timp cu Bruxelles-ul…

Mihaela Luca: Cu binele te obișnuiești mai ușor. Este o viață mai ușoară aici, care e dată de faptul că am un serviciu bine plătit și stabil, dar și de partea de administrație, unde toate lucrurile sunt așezate și știi unde să te duci pentru ceva și nu trebuie să apelezi la te miri ce pile. Aici totul e cu programare și te duci doar dacă nu se poate rezolva on-line. Bine, în unele cazuri e și frustrant, fiindcă la anumite probleme ai prefera să poți vorbi cu o persoană, nu cu o adresă de email. Aici a dispărut interacțiunea față în față, totul e virtual. Și era așa de dinainte de pandemie, acum e și mai și. E oarecum extrema cealaltă față de România, unde dacă nu te duci pe capul funcționarului sau companiei nu se rezolvă nimic. Nici așa nu e bine, cred că ideală ar fi… o soluție de mijloc.

Camelia Jula: Care este relația ta cu comunitatea de români din Bruxelles?

Mihaela Luca: Comunitatea este foarte mare, am citit undeva că e a doua după Franța, iar organizația românilor de aici, RomBel, ajută foarte mult românii din Belgia cu informații utile. Când am fost căutată să ofer sprijin celor care aveau nevoie, am oferit, dar recunosc că nu m-am implicat și în alte moduri. În schimb, am fost la foarte multe evenimente românești organizate fie de europarlamentari, fie de Institutul Cultural Român (excepție făcând anul trecut, când nu s-a mai organizat nimic). Am fost la piese de teatru, mai ales la cele pentru copii, unde o duceam pe fiica mea.

Camelia Jula: Cum crezi că va fi pentru copiii tăi revenirea în țară, dacă acesta va fi drumul pe care îl veți urma?

Mihaela Luca: Fiul meu, care termină anul acesta liceul, va merge la o facultate care nu va fi în România. El vrea să studieze arhitectură și are de ales între Amsterdam și Barcelona. Fiica mea care e acum în clasa a IV-a nu prea vrea să plecăm și mă tot bate la cap să învăț, ca să iau concursul, să rămânem aici. S-a obișnuit aici, are prieteni. Dar este o fire sociabilă, cred că s-ar adapta ușor și în România, și acolo are prieteni. Amândoi copiii mei merg la Școala Europeană. Ioana studiază în limba română, după programa din România. George studiază în limba engleză. Toate naționalitățile europene au secții în limba lor la această școală. Partea frumoasă este că elevii interacționează și între ei, nu doar cei din grupa română, ci și cu celelalte naționalități și fac tot felul de activități. Din clasa a VI-a, toți încep să studieze anumite materii și în altă limbă. Este un mare avantaj al Școlii Europene faptul că la finalul clasei a XII-a copiii ajung să vorbească fluent două limbi.

Camelia Jula: Dar ție ce ți-ar lipsi din Bruxelles, după șapte ani de activitate profesională și de trai acolo?

Mihaela Luca: Îmi vor lipsi colegii și atmosfera de la birou. Aici, chiar dacă e mult de lucru, totul se face mai organizat, se planifică din timp, ca să nu devină munca un stres și totul să fie făcut sub impactul urgenței, cu panică. Îmi vor lipsi iernile blânde, deși acum îmi lipsește zăpada… Îmi vor lipsi șefii foarte drăguți, care te sună să vadă ce faci (noi nu am mai fost la birou din martie!), dacă copiii sunt bine, dacă ai nevoie de ceva… Îmi vor lipsi prietenii cu care am dezvoltat relații frumoase, pentru că cei mai mulți nu se vor întoarce în țară, au contracte pe durată nedeterminată, au copiii aici, probabil și la pensie vor rămâne aici. Îmi va lipsi proximitatea Vestului… te urci în mașină și mergi în Franța, Olanda, Germania. Anul trecut nu am mai fost niciunde din cauza pandemiei, dar în rest ieșeam… Iei trenul și te duci la Paris, la Londra, la Amsterdam… Din România, faci trei ore cu avionul la Paris, de aici, două ore cu trenul.

Camelia Jula: Ce înseamnă pentru tine să fii cetățean european?

Mihaela Luca: Înseamnă, uite, ce spuneam mai înainte: a călători ușor, fără vize, fără stat la coadă, cu buletinul doar. Înseamnă să mănânci tot felul de produse tradiționale din toate țările, pe care le găsești și la supermarket. Să ai posibilitatea, ca investitor, să îți finanțezi proiectele cu bani europeni. Nu știu dacă oamenii își dau seama cât de utili sunt banii aceștia, fie că primești 50 – 70 – 90 % din valoarea investiției. Cred că pentru un om de afaceri orice ban venit neîmprumutat, fără dobândă, e un avantaj.

Camelia Jula: Exercițiu de imaginație: ai o baghetă magică și poți schimba pe loc trei lucruri la România. Ce ai schimba?

Mihaela Luca: Mentalitatea românilor, în primul rând, că apoi se schimbă multe de la sine. Și aș vrea să dau puțin timpul înapoi la perioada aceea când ruralul din România era frumos, când satele erau pline de viață, autentice, simple… Oamenii nu aveau multe lucruri, dar se bucurau pentru orice, acum avem o mulțime de lucruri și nu ne mai bucurăm pentru nimic. De asta mă zbat pentru acest program de dezvoltare rurală, că nu putem pleca toți din România. Iar oamenii, odată ce au plecat, greu se mai întorc. Doar dacă le devine foarte greu unde ajung. Dar dacă se descurcă bine, rămân. Am văzut că ministerul alocă fonduri pentru diaspora să revină acasă. Dar ar trebui în primul rând să dea mai mulți bani celor de acasă pentru a rămâne în țară. Că de întors oamenii se întorc dacă vor, nu revin pentru bani. Se întorc pentru alte lucruri, sistem de educație, de sănătate. Și aș mai schimba administrația, dar și asta ține tot de mentalitate.

Camelia Jula: O mentalitate pe care o vor schimba copiii noștri…

Mihaela Luca: Posibil, pentru că sunt mulți copii de aici care merg la Școala Europeană și vor să revină acasă după ce termină studiile. E drept că copiii noștri mergeau în România în vacanță, când nu era școală, poate și asta contribuie la dorința lor, felul în care percep România. Dar am văzut că și alți copii, de alte naționalități, au aceeași dorință – să revină în țările de baștină ale părinților. S-ar putea, în timp, să vedem o tendință de inversare a exodului – nu la fel de mare, dar totuși esențială. Copiii, nepoții noștri vor dori să descopere România, poate să trăiască în România… Cine știe?

A consemnat: Camelia Jula

Foto: arhiva personală Mihaela Luca

 Interviu publicat în ediția tipărită a lunii februarie 2021