Croaţia şi Grecia își redeschid porțile pentru turişti

Croaţia şi Grecia, masiv dependente de turism, îşi redeschid graniţele pentru turiştii străini, în timp ce Spania a sugerat posibilitatea relansării turismului în această vară odată cu reluarea circulaţiei libere a cetăţenilor săi, relatează ZF.

Pe 29 mai, Croaţia îşi va deschide graniţele pentru cetăţenii din Slovacia, Cehia, Ungaria şi Austria, a anunţat ministrul croat al turismului, Gari Cappelli, potrivit Croatia Week. Ministrul croat a adăugat că mai târziu Croaţia ar putea aştepta oaspeţi şi din Italia.

Şi Grecia îşi turează motoarele industriei turismului, anunţând că turiştii vor putea reveni pe plajele sale în câteva săptămâni, scrie The Guardian.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că 15 iunie reprezintă data oficială de începere a sezonului turistic, amâ­nată de pandemie, şi că zborurile directe internaţionale către destinaţiile turistice ale ţării vor fi reluate gradual din 1 iulie.

Turiştii din UK şi alte ţări nu vor intra în carantină, dar vor fi supuşi testelor pentru coronavirus. Anterior, ministrul anunţase că „în cel mai optimist scenariu“ Grecia va accepta turişti începând cu 1 iulie, însă, în încercarea de a profita de succesul înregistrat de ţara sa în gestionarea pandemiei, acesta a anunţat că hotelurile se pot deschide din 15 iunie.

Cât priveşte Spania, unul dintre miniştrii din spatele planului ţării de relaxare a măsurilor de carantină a menţionat posibilitatea unei reveniri la turism în această vară, apărând cu fermitate abordarea prudentă de redeschidere a ţării, potrivit Financial Times.

Teresa Ribera, ministrul mediului care a început să lucreze la plan în martie, a declarat că cetăţenii ar trebui să poată călători liber în ţară începând cu luna iulie, ceea ce ar contribui la deschiderea porţilor pentru turism internaţional.

Comentariile oficialului spaniol evidenţiază dilema ţării: aceasta a impus o carantină dură pentru reducerea îmbolnăvirilor, urmărind acum o redeschidere graduală. Dar ţara este masiv dependentă de turism, iar vârful sezonului estival se apropie rapid.

Citește și