Crăciun petrecut în orașul muzeu
Mozaicuri multicolore, arhitectură „vie” – aceasta este amprenta inconfundabilă lăsată de Gaudi asupra Barcelonei. Toate operele lui Gaudi au calitatea „de a fi seducătoare, pentru că altfel nu pot fi considerate opere”, după cum obişnuia artistul să spună. Parcul Guell, iniţial construit pentru aristocraţia barceloneză, te hipnotizează de la intrare prin fântâna multicoloră, în formă de dragon. Casa Batlló, popular numită Casa Oaselor din cauza structurii „scheletice”, farmecă prin culoare şi formă – scopul arhitectului fiind acela de a evita complet liniile drepte. Capodopera este Sagrada Familia, uriaşa biserică, atât de înaltă încât turnurile ei străpung cerul, dar fragilă şi delicată precum un castel din nisip picurat, construit pe malul mării. Arhitectura lui Gaudi este o combinaţie de fragmente din natură, forme şi culori. În cele din urmă, creaţiile sale par fiinţe vii, a căror viaţă pulsează prin piatra în care au fost sculptate.
Muzeul de Ştiinţă
Pădure Tropicală. Povestea apariţiei universului. Furtuni de nisip. Şi multe alte surprize. Ce spui de o plimbare în pădurea tropicală, unde aerul pare să devină fluid din cauza umidităţii? Printre copaci înalţi de 20-30 metri din zona Amazonului. Şi unde, desigur, ai mari şanse să te prindă ploaia. Aici animalele din regiunea tropicală se plimbă libere, fără a bănui că se află într-un muzeu. Cu excepţia şarpelui Boa. Se înţelege cu uşurinţă din ce motive… Sau ai prefera să creezi o furtună de nisip şi să observi apoi cum se formează şi se mişcă dunele de nisip? Apariţia lumii, pendulul lui Foucault şi variate experimente ştiinţifice. Este atât de plăcut să descoperi din nou lumea, pas cu pas. Iar Muzeul de Ştiinţă este locul perfect pentru asta, pe care nu poţi să-l ratezi, oricât de scurtă ţi-ar fi vizita în Barcelona.
Fântânile Magice de pe Montjuic
Am ajuns şi la Barcelona îndrăgostiţilor. Ea se află pe dealul Montjuic, în parcul cu acelaşi nume şi lângă Fântânile Magice, care oferă un spectacol de neuitat. Joc fascinant de culori, apă şi muzică – fântânile arteziene îşi dezvăluie frumuseţea uluitoare după căderea serii. În timp ce urmăreşti jeturile de apă „dansând” pe melodia „Who Wants to Live Forever”, vei simţi cum sufletul ţi se umple de bucurie şi entuziasm. Barcelona găzduieşte câteva muzee care-i vor încânta pe cei pasionaţi de artă şi istorie. Muzeul Picasso expune o colecţie de lucrări din perioada de tinereţe a artistului, iar Fundaţia Miró, cadou făcut de Juan Miró oraşului său natal, prezintă o excelentă colecţie de artă contemporană. Muzeul de artă pre-columbiană aflat în goticul Palau Nadal, găzduieşte una dintre cele mai prestigioase colecţii de artă pre-columbiană din lume. Şi alte câteva muzee – Egiptean, Arheologic, al Marinei, dintre care cel mai delicios: Muzeul Ciocolatei, îşi aşteaptă şi ele vizitatorii.
Agbar
Într-un oraș al arhitecturii ca Barcelona turnul Agbar reușește să întoarcă privirile spre el. E cea mai impresionantă clădire pe care o vezi când aterizezi cu avionul și e vizibil din multe locuri din oraș, grație bulevardelor largi, care nu blochează priveliștea.
Clădirea de birouri are 144 m înălțime, e din beton și oțel, acoperită cu sticlă, care face un adevărat spectacol pe timpul serii, cu proiecțiile roșii și albastre. Turnul are 38 de etaje, cuprinzând circa 30.000 de birouri. Cele mai multe aparțin companiei de apă Agbar.
În prezent domină conturul aerian al metropolei, care a făcut din modernism propriul ei stil. E dificil să concurezi ca simbol cu Sagrada Familia, catedrala ce se construiește de sute de ani, sau cu alte opere ale lui Gaudi și ale urmașilor săi, dar turnul e ca o torpilă sau ca un glonț, care și-a făcut intrarea intempestiv în peisajul barcelonez.
Turiștii ard de nerăbdare să facă fotografii, mai cu seamă după lăsarea serii, când luminile de la cele 4.500 de ferestre se aprind cu tot atâtea leduri pentru show. În mod surprinzător, nu aceasta e cea mai mare clădire din Barcelona, fiind depășită de două blocuri situate lângă plajă, dar forma neconvențională ajută turnul Agbar să atragă toată atenția asupra sa.
Viaţa de noapte
Cunoşti expresia „la vida loca”, nu-i aşa ? La Barcelona, o vei trăi pe propria piele. Când ceasul a bătut ora 23, trebuie să simţi pulsul oraşului. Străzile se aglomerează cu tineri dornici să ocupe un loc la barurile sau cluburile care vibrează de muzică şi energie. Pe plajă te încântă ritmurile catalane (o combinaţie de salsa cu flamenco), iar oraşul răsună de rock&roll, jazz, ritmuri latine şi indiene. Viaţa de noapte în Barcelona satisface şi întrece aşteptările celor mai petrecăreţi turişti care, încărcaţi şi entuziaşti, o definesc: incredibilă, spumoasă, adevărată, febrilă, tumultuoasă.
Crăciun în Barcelona
Spiritul Crăciunului nu lipsește cu desăvârșire, chiar dacă afară sunt între 16 și 20 de grade. Fiecare zi este absolut la fel. Senină și caldă, cu valuri blânde și apusuri de vis. Însă magazinele, mall-urile, străzile și balcoanele s-au înveșmântat de sărbătoare, cu mii de lumini, palmieri împodobiți, flori roșii, ghirlande și oferte senzaționale. Locuitorii Barcelonei își fac cumpărăturile din timp, câteva zile fiind închise majoritatea supermarketurilor și mini-shop-urilor. Proviziile constau în mâncare și băutură, cadouri pentru cei dragi și decorațiuni de Crăciun. Mulți dintre localnici pleacă în această perioadă. Alții aleg să stea acasă, să se bucure câteva zile de mare, odihnă și liniște.
Un nou val de turiști a lovit țărmul și englezii, italienii, francezii și olandezii se bucură de soarele care acasă le lipsește cu desăvârșire. Călătorii cumpără în disperare tot ce găsesc, lăsând rafturile goale și având un zâmbet larg pe față. Prețurile, deși mari în această perioadă, sunt excelente față de alte locuri. Numai bine să îți afunzi mâna în buzunar și să cheltui ce ai adunat peste an. Păi nu există sărbători fără excese financiare, nu?
Îmi plac foarte mult luminile care se aprind seara în oraș, strălucirea palmierilor îmbrăcați în ghirlande, brazii din mall-uri, vitrinele magazinelor, fructele exotice de pe tarabe, îmi plac oamenii veseli și muzica specifică sărbătorilor de iarnă din fiecare shop.
Crăciunul este o sărbătoare care se petrece în familie, însă acest siprit nu mai este de mult obligatoriu. Mulți aleg cluburile de noapte, barurile și restaurantele, croazierele scumpe, plajele și hotelurile de lux. Dacă petrecerile nu sunt udate din belșug cu alcool, se pare că anul nou nu va începe prea bine. Englezii sunt campioni, ca de obicei, la astfel de manifestări!
Unii români au plecat acasă de sărbători, la zăpadă, cozonaci și sarmale. Alții preferă soarele, Marea Mediterană, reducerile și viața liniștită. Câțiva sunt în vacanță și se plimbă cât e ziua de lungă, nefăcând diferență între o sărbătoare și un alt moment din an. Nu am văzut copii bucuroși ca la noi, când fulgii albi acoperă țara, iar Moș Crăciun vine cu sania. La Barcelona brazii de plastic sunt la modă, iar Moșul vine cu yachtul, palmierii strălucesc și soarele îi cam prăjește pe Moși Crăciunii agățați la balcoane. Serile se revarsă calme și sunt luminate de focuri de artificii de la hotelurile de lux. Reclamele țipătoare te trimit cu gândul la un Vegas mai sărac și mai mic. Străzile sunt curate, pline de flori de Crăciun, cu terase vesele și zvonuri de petrecere.
Noi nu am simțit spiritul Crăciunului dar am încercat să-i găsim o formă, o modalitate de exprimare, să dăm emoție clipelor. Două zile la rând am vizitat orașul, apoi am participat la un eveniment umanitar organizat de Școala specială de engleză în colaborare cu o mână de oameni extraordinari de la Antena 3/Spania, români de bine din SUA și, Occidentul Românesc.
Ne-am bucurat împreună cu organizatorii și românii prezenți de colindele lui Hrușcă care au îmblânzit atmosfera tropicală, am schimbat impresii și am rămas impresionați de copiii români talentați de la această școală. Cu gândul la sărbătorile de iarnă unice de acasă, Crăciunul petrecut la Barcelona a fost unul special, de mare fast, dar lipsit de spirit, zăpadă și tradiție…
Pe drumul înapoi spre Madrid, pe autostrăzile suspendate ce părăsesc oraşul, am trecut şi pe lângă Agbar-Turnul Apelor despre care vorbeam, frumos luminat, parcă special pus acolo ca să încheie mini-vacanța noastră. Barcelona este printre puţinele oraşe în care aş putea sta multe zile fără să mă plictisesc, şi în care aş dori să revin de fiecare dată. Iar și iar. Am vizitat multe alte oraşe ale Spaniei dar nici unul nu s-a ridicat la magia pe care o oferă Barcelona, atât în arhitectură, aspectul străzilor şi al clădirilor cât și al locurilor pe care le poţi vizita.
Vă doresc un an 2012 liniștit și prosper. Să va bucurați de fiecare clipă, să apreciați tot ce are valoare și calitate, să aveți sănătate și putere pentru că, restul vine de la sine. Vă mai doresc momente unice, pace și călătorii fabuloase! La mulți ani!
Un material realizat de Kasandra Kalmann Năsăudean