Conectarea social-democraţiei româneşti la Bruxelles-ul european

poza-campanie-2009

Echipa PSD Belgia, aflată în centrul decizional al capitalei Europei, aduce un plus de valoare eforturilor României de a deveni o ţară eficientă în cadrul Uniunii Europene.

„Încă de la începutul activităţii noastre, în februarie 2008, am ştiut că suntem plasaţi strategic şi că putem să ajutăm Partidul Social Democrat şi România în complexul proces de racordare la politicile europene sectoriale”, preciza Dan LUCA, Preşedintele PSD Belgia, aflat în Bruxelles de 16 ani.

În ultimele luni am reuşit calibrarea fină la principalele dezbateri europene şi româneşti. „Suntem conectaţi la procesul de regionalizare a României, la dezvoltările româneşti din punct de vedere al politicii energetice, dar urmărim cu mare atenţie şi dinamica fenomenului de migraţie din Uniunea Europeană. Ne interesează cum se poziţionează România în dezbaterile privind viitorul instituţiilor europene, dar suntem şi catalizator la dezbaterea dintre funcţionarii europeni de naţionalitate română şi Guvernul României”, adăuga Luca.

Observăm o tendinţă încurajatoare la nivelul societăţii româneşti. Tot mai mulţi doresc să înţeleagă tainele procesului decizional comunitar de la Bruxelles. Acest lucru este îmbucurător având în vedere că ne aflăm la doar câteva luni de alegerile europene. „Colaborăm foarte bine cu presa din România, atât cea naţională, cât şi cea locală (în special cea din Cluj, Prahova, Dâmboviţa şi Argeş – dar suntem deschişi şi altor publicaţii din alte zone ale României). Prezentăm astfel transparent, cuprinzător şi accesibil articole şi opinii despre Uniunea Europeană şi despre modul cum românii sunt afectaţi de schimbările europene contemporane”, sublinia Anda GHIRAN, Secretar General PSD Belgia.

Anul 2014 este crucial atât pentru Stânga Europeană, cât şi pentru viitorul construcţiei europene. Credem că Stânga poate să câştige alegerile europene de anul viitor şi mai credem că având o guvernare europeană de Stânga, Uniunea Europeană poate să iasă din criză.

Informaţii suplimentare despre PSD Belgia se pot obţine de la

Dan LUCA (dan.luca@psdbruxelles.eu / tel +32/ 485 62 45 42)

www.psdbelgia.ro

Citește și