Condiții actualizate de călătorie în Spania în context Covid-19

191

Potrivit Hotărârii Nr. 18 din dată de 19.03.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, Spania nu se mai regăsește pe lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat, se precizează într-un comunicat.

Prin urmare, persoanele care călătoresc din Spania în România nu sunt obligate să prezinte un test PCR negativ la sosirea pe teritoriul național sau să efectueze perioada de carantină impusă de autoritățile române.

În schimb, se menține măsura privind obligativitatea prezentării unui test molecular (PCR sau TMA test de amplificare mediată) cu rezultat negativ Covid-19 la intrarea pe teritoriul Spaniei, de către toate persoanele care sosesc din zone sau state cu risc epidemiologic ridicat, inclusiv România, pe cale aeriană sau maritimă (nu și terestră).

Testul trebuie să fie efectuat cu maximum 72 ore anterior intrării pe teritoriul spaniol și poate fi prezentat în limba spaniolă, engleză, franceză sau germană. Copiii cu vârste mai mici de 6 ani sunt exceptați de la măsură obligativității prezentării unui test negativ Covid-19.

Nici pentru cei care vin din Lituania sau Peru nu mai este necesar prezentarea unui test PCR negativ la intrarea în țară.

Hotărârea Nr. 18 din data de 19.03.2021 a Comitetului Național pentru Situații de Urgență poate fi consultată aici: https://stirioficiale.ro/…/hotarare-nr-18-din-19-03…

Lista țărilor/zonelor cu risc epidemiologic ridicat poate fi consultată aici: https://stirioficiale.ro/…/Anexa%201%20-%20Lista…