Concurs de poezie și proză scurtă: Poezie – Premiul I – Valeria Moroșan

dorna

Foto: Vatra Dornei

Campania „Noi susținem excelența!” – Concurs de poezie și proză scurtă

Premiul I – Poezie

Autor: Valeria Moroșan – Vatra Dornei / Județul Suceava

 

Codrii depărtării

Mi-e sufletul un lup flămând de tine,

Un lup ce ştie gustul cărnii tale,

Îşi urlă disperarea pe coline,

Ros de urgia foamei ancestrale.

 

Atunci, demult, tu i-ai pătruns în sânge.

Te caută cu ochii de rubine,

Adulmecă îndurerat şi plânge,

Înconjurat de râpi şi de ruine.

 

Un corn înalţă, prin cupola nopţii,

Un imn al morţii. Cu instinct de fiară,

Ar vrea să mai înfig-odată colţii

În frageda, plăpânda căprioară,

 

Fugara umbră a iubirii sale,

Ce se ascunde-n codrii depărtării,

Cu ochii mari, străluminaţi de jale,

Adăpostiţi sub pleoapa înserării.

 

O taină nepătrunsă înfăşoară,

În văl cernit nedreapta lor poveste.

Înnebunit, cu ochii săi de fiară,

Priveşte spre zăpada de pe creste.

 

Fantasma lunii i-a pătruns în oase.

Aleargă pe poteca de lumină,

Prin văi prelungi, cu ape-ntunecoase,

Ce setea morţii par că o alină.

 

Însingurat, în peşteri îngheţate,

Pe cornul lunii cată adăpost

Şi rătăceşte pe cărări uitate,

Zidind din stele ultim avanpost.

 

În nopţi adânci, prin codrul cel de zadă,

Aleargă trist, împovărat, înfrânt,

Sărută lung o urmă pe zăpadă

Şi se desprinde iarăşi de pământ.

 

Poetului

Poete, ştiu că ai dreptate!

Pe  norul tău, pe care şezi,

Nu-i loc de-atâta simplitate,

Nu-i loc de câmpuri şi de iezi.

 

Că noru,-naripat balaur,

Topind în calea lui gheţari,

Îl toarce luna-n furci de aur,

În fire de cuvinte mari.

 

Lumina ta vine din rai,

Dând foc privirilor păgâne,

În nopţi adânci, într-un sarai,

Cu dans molatec de cadâne.

 

O liră fermecată cântă,

Chiar dacă-i agăţată-n cui,

La geamuri florile cuvântă,

Prin Univers când pleci haihui.

 

Şi un păianjen, pe-a lui scară

Cu boabe de mărgăritar,

Greu ţese-a versului povară,

În timp ce umbli tu hoinar.

 

Iar inima-ţi înflăcărată

E-a tuturor şi-a nimănui,

Că dorul de înalt ce-l poartă

Nu poate fi al orişicui.

 

Eu vin din zările senine,

Cu maci din lan, cusuţi pe ie

Şi bat uşor în geam la tine,

Când sete mi-e de poezie.

 

Mă-nalţ în cânt peste câmpii,

Cu păsările laolaltă,

Culeg în poală păpădii

Şi nuferii aprind pe baltă.

 

Îmi zburdă gânduri, herghelii,

Cu frâul lung albit de spume,

Îmi cântă-n suflet ciocârlii

Eliberate din genune.

 

De vrei să intri-n casa mea,

Cu albatroşii de pe mare,

Am să te-aud, de vei cânta

Decât toţi greierii mai tare.

 

Pe masă voi avea, când vii,

Ambrozie, şi vin, şi pâine,

Nectar în cupe viorii

Şi-n palme ziua cea de mâine.

 

Ca să te fac să mai rămâi,

Îţi dau din pumni un cer de ape,

Unde, la ceasul cel dintâi,

Vin căprioare să se-adape.

 

Ca să te fac să înţelegi,

Un foc aprind, ca prin minune

Şi-adun în jurul lui moşnegi

Albiţi de-atâta-nţelepciune.

 

Încet, tăciunii fum or scoate,

Eu te-oi vrăji cu un descânt

Ce-l ştiu din grotele săpate

La rădăcină de cuvânt.

 

Te voi hrăni cu struguri dulci

Din viţa neamului străbună

Şi te-oi trimite să te culci

Pe braţul alb, întins de lună.

 

De vrei să pleci, în zori de zi,

Spre lumea poeziei tale,

Cu strai curat te-oi primeni,

Ţesut cu grijă din petale

 

De flori de măr şi de gutui,

Ce ning grădinile în mai;

Nu îţi voi spune să rămâi!

Voi strânge-al viselor alai,

 

Voi pune-n calea ta livezi

Şi-n suflet roi de flori presate,

Îţi voi şopti din frunze verzi,

Făcând din mână de departe.

 

Mă voi întoarce-n lumea mea

Cu flori de câmp, nevinovate,

Mă voi hrăni cu praf de stea

Şi voi iubi în simplitate.

 

Vis de martie

Cu versul unui aşteptat sonet,

Mi se umbrise partea mea de lună

Şi toate stelele-au clipit şiret,

Când mi-a şoptit iubirea „noapte bună”!

 

Bătrânul prun, cu fiecare ram,

Plecarea ta o plânge cu petale.

Îmi bate-apoi, cu degetul în geam,

Să-mpărtăşim şi cântece, şi jale.

 

Deschid fereasta şi-l mângâi uşor,

Purtând pe umeri şalul nopţii, moale;

Tresare gândul, când vreun trecător

Păşeşte-ncet, întârziat pe cale.

 

Adun în pumni o rază şi o stea,

Un picur de lumină argintie

Şi le descânt cu flori de peruzea,

Ca ochii tăi în visu-mi să învie.

 

Singurătatea slută-mi dă în cărţi,

Punctând cu degetu-i schilod destinul;

Icoane reci privesc din patru părţi.

Refuz să beau înfrângerii veninul!

 

Adun sub pleoape blânde amintiri,

În aşternut alunec, ca-ntr-o apă,

Privesc prin geam cum stelele subţiri

Din bolta-ntunecată se adapă.

 

În visul călător din alte zări,

Pe sâni, pe ochi, pe buze-aripi de flutur,

Mi-au înflorit dorite sărutări.

Azi voi călca încet, să nu le scutur…

Valeria Moroșan a fost nominalizată pentru Gala Campanei de Excelență ce se va desfășura în luna noiembrie a acestui an pe Costa Banca / Spania!

 

 

 

Citește și