Codruța Bădescu: Bunica și mama, icoane vii ale sufletului meu

Young woman hugging her grandmother

Ziua Mamei

Nevoia omului modern de a fi sărbătorit îşi face vădită prezenţa în fiecare lună, în fiecare anotimp, cu diverse sărbători, mai mult sau mai puţin creştine. Primăvara debutează din acest punct de vedere cu o sărbătoare închinată femeii în a opta zi a lunii martie care s-a fixat în conştiinţa oamenilor fără ca aceştia să-şi pună întrebarea de ce tocmai ziua de 8 martie, ce s-a petrecut în această zi? Este o zi aleasă convenţional, dar aşezată nu întâmplător înaintea unui mare praznic creştinesc Buna Vestire. Politica regimului comunist era una vicleană, aceea de a umbri sărbătorile creştineşti prin aşezarea altor sărbători populare înaintea acestora şi încetul cu încetul să le şteargă din conştiinţa oamenilor. Această strategie a prins din păcate în societatea românească, care a rămas cu aceste „false sărbători” chiar şi după ce regimul comunist a căzut, ba mai mult, a mai importat un lot proaspăt de sărbători din occident care nu au nimic în comun cu spiritualitatea adânc creştină a poporului român: Ziua îndrăgostiţilor, Halloween etc.

Mama

Chipul mamei luminează sufletul oricărui om care a avut parte de dragoste din partea acesteia şi toată viaţa îi poartă în inimă cele mai alese sentimente. Modelul de mamă este cel al Fecioarei Maria, în braţele căreia îşi găsesc alinare toţi cei oropsiţi şi împovăraţi. În ea se descoperă pentru fiecare femeie chipul original al feminităţii şi afecţiunii materne. Multe femei din zilele noastre nu vor însă să-şi mai aducă aminte de această chemare la maternitate care le dă dreptul şi marele privilegiu de a fi „împreună lucrătoare cu Dumnezeu”.

Toate femeile se serbează şi doresc a fi felicitate în ziua de 8 martie, de „ziua femeii” dar nu toate pot răspunde la întrebarea: Care este motivul sărbătoririi? Buna Vestire este adevărata zi a femeii, mai mult, este ziua mamelor, a tuturor mamelor care au adus pe lume viaţă şi care s-au ostenit să o ocrotească şi să o desăvârşească curat.

Bunica, icoană vie

Îmi aduc cu multă dragoste aminte de bunica mea dinspre mamă. A fost un model pentru mine, pentru mama și mătușile mele, pentru toți cei din familia noastră. În toată viaţa ei a fost profund credincioasă. Sărbătorile le ţinea cu mare sfinţenie, chiar şi pe cele mai mici. Deşi nu avea multă carte, avea socotelile ei şi ştia din vreme şi fără greş toate sărbătorile, posturile şi pomenirile anuale ale celor răposaţi. Milostenia îi era grijă de căpetenie. Pe străini îi chema de pe drum, îi ospăta şi-i odihnea. Nici un sărac nu pleca cu mâna goală. Se spune că, bunicul o mai mustra uneori că-i prea cu mâna spartă. Pomenirile morţilor le ţinea cu mare sfinţenie și în fiecare sâmbătă de dimineaţă dădea de pomană pentru cei adormiţi: un blid cu lapte sau cu mâncare, o cofă de apă dusă unei vecine. Era gospodină neîntrecută. Ea torcea, ea ţesea. Făcea singură toată îmbrăcămintea: cămăşi, sumane, precum şi ţoalele şi aşternuturile din casă. Ea la vite, ea la ogor; până ce au crescut copiii mari, ea la toate. A avut de crescut opt copii, şase fete şi doi băieţi, şi i-a crescut cu frică de Dumnezeu, cu respect faţă de oameni şi cu cinste. Nu cruţa băţul când copiii nu erau în rânduială. Evlavia, credinţa, împlinirea datoriilor creştineşti tradiţionale îi erau fireşti, izvorau din toată ființa ei. Dragostea de Dumnezeu, mila, modestia, de asemenea. În anul în care ne-a părăsit, mama povestește că în Joia Mare, bunica a plecat de dimineaţă de acasă, iar când s-a întors mama și bunicul au întrebat-o unde a fost. Au aflat cu mare surprindere că fusese la o vecină bolnavă, că îi dusese un dar şi-i spălase picioarele în amintirea smereniei Domnului de la Cină: „Domnul Hristos să spele picioarele ucenicilor, iar eu să nu fac nimic pentru El! Am făcut şi eu măcar atâta, am spălat picioarele Mărioarei lui Gavril, care zace în pat, şi i-am tras o pereche de colţuni noi în picioare.” În Vinerea Mare, mama povestește că  toată ziua a fost cu ochii înlăcrimaţi: „Când mă gândesc câte a îndurat Domnul Hristos pentru noi, îmi vine să plâng şi să răcnesc de durere.”

Bătrână şi suferindă, nu lipsea niciodată de la sfânta biserică. Gospodinele mai tinere, aveau un obicei să sărute mâna bătrânelor şi a văduvelor şi să le strecoare câte un ban în mână: „Niciodată  n-am cheltuit acei bani pentru mine, ci cumpăram cu ei lumânări şi le aprindeam la Maica Domnului, iar acasă făceam câte zece mătănii de fiecare franc, pentru sănătatea cui mi i-a dat.” A trecut la cele veşnice după o suferinţă de câteva luni. Încă înainte de Postul Sfinţilor Apostoli a atras atenţia mamei mele: „Să chemi pe părintele Ionică să mă spovedească şi să mă împărtăşească.”. A postit, s-a spovedit şi s-a împărtăşit. Sâmbătă s-a lăut după obicei şi, în timp ce se pieptăna, i-a zis mamei: „Adă fuga tulpanul să mă îmbrobodesc, că uite, vin pe cărare trei femei în alb. ” „Unde-s ?” a întrebat-o mama, uitându-se pe fereastră şi nevăzând pe nimeni. „Lasă – îi zise ea -, că au treabă cu mine.” Apoi a devenit veselă cum nu era de obicei şi a început să cânte cântări auzite la biserică: Hristos a înviat, Câţi în Hristos v-aţi botezat, Naşterea Ta Hristoase, Troparul Rusaliilor şi altele. Şi se ruga mereu: “Doamne lisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine, păcătoasă, Doamne nu cu mânia ta să mă mustri, nici cu urgia Ta să mă cerţi.”

Mama povestește că, în ultima zi, luni şi noaptea spre marţi n-a mai dormit deloc, ci s-a rugat mereu în şoaptă. Apoi i-a spus bunicului: „Să-mi faci pomenire frumoasă, cu colivă, cu prescuri, cu flori şi busuioc…” și i-a şoptit: „Iartă-mă!”. S-a întors pe o parte şi a adormit ca în somn. Sufletul îi zburase din vasul de lut atât de chinuit de dureri şi de necazuri. Bunicul își amintește că, faţa îi era liniştită cu un zâmbet încremenit pe buze.

Mame sfinte

Aceste chipuri de mame sfinte sunt podoabele cele mai scumpe care se pot aşeza în sufletul unui copil. Chipul bunicii poate fi, iată, icoana cea mai gingaşă în care se descoperă Dumnezeu. La ţară, bătrânii puneau fotografiile părinţilor lor alături de icoane, nu pentru că-i îndumnezeiau, ci pentru că-i ştiau alături de sfinţii la care s-au închinat toată viaţa cu credinţă. Ce se cuvine deci să serbăm cu mare fast, „Ziua femeii” sau Bună Vestire „Ziua mamei”? Ca popor, cred că ar fi bine să ne întoarcem la tradiţiile noastre româneşti care au făcut să dureze această nație până astăzi, şi să le sădim şi-n inimile cele curate ale urmaşilor noştri. Marele nostru geograf Simion Mehedinţi spunea: „Un neam şi un popor atâta preţuieşte cât a învăţat din Evanghelie!” Parafrazându-l, am putea afirma că valoarea unui neam se vădeşte în numărul de mame.

Un material realizat de Codruța Bădescu (profesor istorie) din Craiova, rezident în Alicante/Spania