CNBC: Euro, în cădere liberă

176

euro1
Moneda europeană a atins minimul ultimilor 12 ani în raport cu dolarul, iar lucrurile se vor înrăutăţi pentru euro în perioada imediat următoare. Analiştii consideră că nu mai este decât o chestiune de zile până când paritatea euro-dolar va fi atinsă.
Deprecierea euro este accentuată de declanşarea programului de relaxare cantitativă iniţiat săptămâna aceasta de Banca Centrală a Europei.
Mişcarea anticipată de către toţi jucătorii din piaţă a împins euro la sfârşitul săptămânii trecute sub pragul critic de 1,100 dolari, nemaiatins din septembrie 2003.
Deprecierea monedei europene a continuat, miercuri un euro tranzacționându-se la cursul de schimb de 1,0692 dolari, arată postul CNBC.

În România, moneda americană a fost cotată de Banca Naţională la 4,2059 lei/unitate, în timp ce euro a ajuns la 4,4444 lei/unitate.
„Ne îndreptăm rapid spre paritate şi aceasta este concluzia logică la evenimentele în derulare. Iniţial, am crezut că acest lucru se va întâmpla abia anul viitor, dar acum cred că trebuie să ne aşteptăm la un raport egal euro-dolar în viitorul imediat”, arată David Zahn, reprezentant al Franklin Templeton.
Din punctul său de vedere, Banca Centrală Europeană se poate arăta îngrijorată doar dacă ritmul de depreciere a monedei unice se accentuează.

Michael Hewson, analist şef la CMC Markts, crede însă că declinul euro poate merge mult mai departe.
„Puţini îşi imaginau în mai, anul trecut, când cursul euro-dolar era de 1,4000, că în doar zece luni vom avea o valoare de 1,070 dolari/euro.
Următorul prag este de 1,050 ca minim al lunii martie, iar de acolo până la paritate mai este doar un mic hop de trecut”, arată acesta într-o analiză remisă investitorilor.
Un reprezentant al Societe Generale se arată de acord cu estimarea lui Hewson şi consideră că până la echilibrarea cursului de schimb între cele două valute mai avem doar câteva săptămâni.
„Dimensiunea mişcărilor din piaţă reflectă efectul relaxării cantitative şi îi forţează pe oameni să-şi dea seama că deţin prea multe active în euro. Pragul de 1,05 va fi atins în curând, iar de acolo mai avem câteva săptămâni până la atingerea parităţii”, consideră Sebastien Galy.
Cu toate acestea, Galy se arată intrigat de faptul că piaţa a prevăzut în mod corect aceste evenimente încă din primele luni ale anului şi avertizează că este foarte rar ca evoluţia să se desfăşoare fără fluctuaţii puternice ale cursului de schimb între cele două monede.

Intervenţia băncilor centrale şi lansarea programelor de relaxare cantitativă au ca efect depreciera valutelor, efect întreţinut şi de dobânzile scăzute sau negative menţinut de instituţiile financiare în cauză.
În momentul de faţă, reducerea performanţei euro pare un fenomen normal pe fondul unei creşteri economice anemice în Europa. Deprecierea euro ar putea însă relansa exporturile, pe măsură ce valoarea mărfurilor din zona euro devine accesibilă cumpărătorilor de pe alte pieţe.
Prăbuşirea monedei europene a fost accentuată şi de riscul unui dezechilibru generat de o eventuală ieşire a Greciei din zona euro.
În acelaşi timp, anunţul făcut de reprezentanţii Rezervei Federale privind creşterea dobânzii de referinţă începând cu vara acestui an a impulsionat ritmul de apreciere a dolarului american.

Programul de relaxare cantitativă al Băncii Centrale Europene, în valoare totală de peste 1.000 de miliarde de euro, a coborât drastic şi randamentul titlurilor de stat emise de guvernele din zonă, făcând investitorii să se orienteze spre pieţe mai profitabile.
Strategii Deutsche Bank cred că valoarea programului de relaxare cantitativă ar putea fi mai mare decât suma anunţată iniţial de BCE, ceea ce va pune o şi mai mare presiune pe moneda europeană.
„Rezervele mari constituite în euro şi reducerea dobânzii de referinţă, combinate cu efectul relaxării cantitative au dus la o retragere masivă de capital din zona euro, impulsionând activitatea pe alte pieţe la nivel global. Cu cât se vor retrage mai mulţi bani din Europa, cu atât mai mult euro va manifesta o slăbiciune mai mare, iar randamentul obligaţiunilor pe piaţa globală va fi în scădere”, arată George Saravelos şi Robin Winkler. Cei doi analişti ai băncii prevăd atingerea parităţii euro-dolar până la sfârşitul acestui an, urmată de un curs de 90 de cenţi pentru un euro în 2016 şi 85 de cenţi în 2017.
Iar scenariul lor avertizează că în următorii 5 ani vom avea parte de destule surprize.
„Europa va continuă să fie un factor de dezechilibru pentru pieţele globale până spre finalul acestui deceniu”, mai spun Saravelos şi Winkler.