„Cine nu are un bătrân, să și-l cumpere!”

Bătrânii noștri au trecut prin multe încercări în cursul vieții (războaie, boli, socialism, comunism, colectivizare, experimente politice, sistem securisto-comunist etc.) și cu toate acestea au reușit să-și păstreze mintea limpede și curată, au îmbătrânit frumos și sunt un model de moralitate și cinste pentru cine știe să aprecieze și să respecte astfel de valori.

În contextul politic din Ucraina, aceștia își amintesc cu groază de anii ’40, copii fiind, când rușii au ocupat Transilvania de Nord. Atunci, mulți etnici români, germani, maghiari și evrei au fost nevoiți să fugă din calea rușilor refugiindu-se cu familiile la rude și prieteni în alte regiuni sau în cele mai îndepărtate cătune din munți. Pe unde au trecut rușii au făcut prăpăd: gospodării devastate sau incendiate, femei violate, bărbați împușcați mortal pentru o „damigeană cu pălincă”. Aceeași brutalitate pe care o vedem astăzi în Ucraina. Aproape același film și după 80 de ani. Trăim în secolul al XXI-lea. Nimic uman, ZERO evoluție. 

Societatea românească funcționează în majoritatea ei după valori artificiale pentru că vremurile când vârstnicii erau modele de viață ale tinerilor aproape că nici nu mai există. Trăim într-o lume ciudată și nesigură în care, prioritară este goana după putere, bani, interese personale și „celebritate” virtuală.

„Cine nu are un bătrân, să și-l cumpere!” spune o vorbă veche românească, care se referă la a prețui acele persoane trecute de vârsta a treia, care și-au păstrat mintea ascuțită, au reușit să îmbătrânească frumos și au acumulat multă experiență de viață și înțelepciune odată cu bătrânețea.

Din păcate, în ultimii ani mulți oameni de vârste diferite au renunțat la valorile fundamentale înlocuindu-le aproape în totalitate cu tot felul de „modele” (kitsch-uri) copiate de pe rețelele de socializare sau videoclipuri, care în plan psihologic, spun specialiștii, se resimt îngrijorător de intens.

Așadar, există oameni în societatea noastră, nu mulți, dar există, care își trăiesc viața fără vreun scop real anume. Adună doar ani nu și experiență sau înțelepciune. Oameni plini de frustrări, care nu s-au privit în oglindă niciodată dar trăiesc pentru a face rău în jurul lor.

Mulți vor să fie și ei băgați în seamă de cineva, să fie în centrul atenției. Oameni care se cred „celebri” doar pentru faptul că acumulează aprecieri (like-uri) pe tot felul de rețele de socializare, oameni care cred că se pricep la toate, că sunt „analiști” în toate domeniile, oameni care susțin că sunt „șmecheri” pentru că au „pile și relații sus puse” și „știu tot” despre toată lumea, mai puțin despre ei înșiși.

Există oameni, care trăiesc cu impresia că dețin adevărul absolut, un fel de „buricul pământului” pe internet, plini de aroganță și prostie, care își pierd majoritatea timpului în lumea virtuală, acolo unde se cred adevărați „idoli”, „regi” și „regine”. Regretatul scriitor italian Umberto Eco spunea că „problema cu internetul este că îți oferă orice, material de încredere și material aiuritor. Problema este cum facem diferența între ele?”

Nu de multă vreme „modelul” cel mai invidiat de către tinerele doamne și domnișoare era Elena Udrea. Toate aceste doamne și domnișoare visau să arate și să ajungă precum „renumitul” funcționar de stat, să poarte pantofi cu toc cui de 15 cm, vestimentație și poșete de zeci de mii de euro. Cine este Elena Udrea?! Un fost politician corupt, funcționar de stat, care a abuzat de putere și poziția deținută ca de propria-i moșie, actual infractor fugar, care a ales să facă pușcărie în loc să-și crească copilul în pace și liniște alături de familie. Din păcate, „modele” precum Elena Udrea mai există în societatea românească, dar și destui naivi care tânjesc să ajungă astfel de „modele”. Trist, dar periculos de adevărat!

Conform statisticilor, în plan politic și economic suntem la periferia țărilor avansate, cultural suntem subdezvoltați, dar cu toate acestea globalizarea și lumea virtuală ne dau șansa să fim centrul universului. Prin urmare, aviz nouă, bătrânilor în devenire, dacă nu dorim să devenim o povară nedorită a societății.

Poate nu e încă prea târziu să învățăm câte ceva din viața pe care o trăim acum, după doi ani de pandemie și cu un război la granițe și să transmitem și tinerelor generații că, viața simplă și reală, trăită cu demnitate valorează mult mai mult decât „celebritatea” virtuală. Așadar, cine nu are un bătrân, să și-l cumpere! Iar cu timpul să încerce să devină bătrânul acela care merită ascultat și respectat.

Autor: Kasandra Kalmann Năsăudean
Foto: Occidentul Românesc

Kasandra Kalmann Năsăudean este directorul editorial al ziarului „Occidentul Românesc” (Ediția pentru Spania) pe care l-a înființat în anul 2010. Licențiată în informatică de gestiune (analist programator, Felix C-256) și științele comunicării (jurnalism de investigații), Kasandra a fost unul dintre redactorii primului post de radio în limba română, RadioUniplus92 din Santa Susana (CA), mulți ani editor la prestigiosul ziar „Gândacul de Colorado” (Denver) și redactor-șef la Radio Diaspora Online (Chicago) din Statele Unite ale Americii. A scris pentru numeroase reviste și ziare în limba română din străinătate și din România (Noi Nu, Romanian Vip, Cetatea lui Bucur, Phoenix Magazin, Bruxeles Mission), iar în Spania a fost redactor-șef la ziarul „Român în Lume” și a colaborat cu revista „Origini” din Madrid. Este coautor la volumul The Mists of Time (Din negura vremii) publicat în 2011 (LA Pars Books & Publishing) și în alte cinci documentare dramatice aflate în investigație jurnalistică, alături de Michael Harrison Cronkite, șef de lucrări.