Cinci premii pentru olimpicii români, la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică

Lotul României a obţinut două medalii de argint, două medalii de bronz şi o menţiune la a XI-a ediţie a Olimpiadei Internaţionale de Astronomie şi Astrofizică (12 – 20 noiembrie, Thailanda).

Medaliile de argint au fost adjudecate de Radu Andrei (clasa a XI-a/Colegiul Național „Nicolae Balcescu” din Brăila) şi Robert-Gabriel Păşcălău (Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța). Andrei-Horațiu Eftime (clasa a XI-a/Liceul Teoretic Internaţional de Informatică din București) și Paul-Florin Rebenciuc (clasa a IX-a/Colegiul Național „Ştefan cel Mare” din Suceava) au fost medaliați cu bronz, în timp ce George-Pantelimon Prodan (clasa a XI-a/Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” din Constanța) a fost distins cu mențiune.

Echipa României, din care a făcut parte și prof. Victor Păunescu (Colegiul Național „Octav Onicescu” din Bucureşti), prezent ca observator științific, a fost coordonată de conf. univ. dr. Cristian Pîrghie (Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava) și prof. dr. Petru Crăciun (inspector de specialitate în cadrul ISJ Suceava).

Competiția a reunit  219 participanți din 46 de țări.

Citește și