Cilibi Moise: „Toţi oamenii sunt muritori – afară de autori”
„Două lucruri nu se pot în lumea aceasta: negustori fără credit şi politică fără ceartă.” Aceste vorbe înţelepte, ca multe altele, aparţin unui creator popular de aforisme şi reflexii, unui povestitor extraordinar, cunoscut sub numele de Cilibi Moise.
Froim Moise Schwarz (1812, Focşani – 31 ianuarie 1870, Bucureşti), povestitor evreu moldovean, umorist și autor de pilde și aforisme în limba română, va fi cunoscut drept Moise Ovreiul sau, după poreclă, Cilibi, ceea ce în limba turcă înseamnă „înţeleptul”. Se trăgea dintr-o familie cu zece copii, soarta lovindu-i crunt pe părinţii săi, căci dintre toţi copiii numai el a supravieţuit. Moise a trăit o mare parte a vieții în București, unde familia s-a mutat de când era copil. El a fost un membru al congregației evreiești din București și a fost aproape de Moses Gaster. Moise a murit de tifos la 58 de ani.
Neştiutor de carte, Moise şi-a câştigat existenţa cu negoţul ambulant de mărunţişuri pe Podul Calicilor de lângă actualul Palat de Justiție din Bucureşti sau prin târgurile munteneşti, ademenindu-şi clenţii cu vorbe meşteşugite: „O gheată pe bani, alta de pomană” sau „Marfă ruptă gata pe un sfanţ bucata.” Lui Cilibi Moise îi vine într-o bună zi ideea să tipărească nişte cărticele cu anecdote, pe care le dicta direct zeţarilor, împărţindu-le odată cu marfa, cui stătea să îl asculte. Aşa au apărut o serie de broşurele: Diata lui Cilibi Moise Vestitul (1858), Viaţa şi proverbele lui Cilibi Moise de la 1859, decembrie 5 (1859), Visul de 48 de nopţi al lui Cilibi Moise (1861), Anecdote şi poveţe din reflexiele lui Cilibi Moise Vestitul din Ţara Românească (1862), Practica şi culegeri ale lui Cilibi Moise (1863), Practica lui Cilibi Moise Vestitul din Ţara Românească (1865), Gândurile a 40 de nopţi ale lui Cilibi Moise (1867).
Moise îşi vindea broşurile cu bani puţini, pe ultima copertă stând scris: „Preţul acestei cărţi după inima omului şi după meritul lui Cilibi Moise”. Oglindind lumea în schimbare de la mijlocul secolului al XIX-lea, pildele sale ironizează ticuri şi moravuri, idealizând cinstea, munca şi învăţătura. Să ne imaginăm că trecem pe Podul Calicilor şi avem răgazul să ascultăm câteva dintre „reflexiile” lui Cilibi Moise. E doar un exerciţiu de imaginaţie, nici nu e complicat şi este peste măsură de util, dată fiind prospeţimea şi actualitatea vorbelor sale de duh:
„Un om bogat nu primea în casă nici un prieten, nu lăsa să se apropie de uşa sa nici un sărac, trăia singur; sărăciei făcându-i-se milă de dânsul că n-are cu cine să petreacă, intră într-o noapte pe coş şi-i ţinu de urât în toată viaţa sa.”„Scumpă şi frumoasă este ziua de astăzi, fiindcă ziua de ieri s-a dus şi nu se mai întoarce, dar ziua de mâine nu se ştie, fiindcă este viaţă sau moarte.”„Două feluri de indivizi sunt fuduli pe această lume, un slujbaş mic şi un prost mare.”„Minciuna negăsind unde să se găzduiască a cerut de la Dumnezeu o gazdă. Dumnezeu a găsit cu cale că la jurnale şi la calendare va fi bine primită.”„Cilibi Moise mai mult fericeşte pe un om învăţat decât pe un om bogat, fiindcă banii sunt rotunzi.”„Toţi oamenii sunt muritori – afară de autori.”„Omul sărac care se ţine de politică este ca un ceasornic stricat, totdeauna stă la un loc.”
„Ce deosebire este între o roată de car şi un advocat? Roata strigă ca s-o ungi, pe advocat trebuie să-l ungi ca să strige.”„Lumea este o oglindă în care fiecare vede pe celălalt și nici unul nu se vede pe sine.”„Două feluri de fuduli sunt pe lume – un slujbaș mic și un prost mare.”„Poziția schimbă amiciția.”„Când se adună, oamenii vorbesc de bani, de femei, de slujbe, dar nici unul de moarte, deși este cea mai sigură.”„Cine caută cal fără cusur, umblă pe jos.”„Vulpea știe multe, dar mai multe știe cel care o prinde.”„Două lucruri scurtează viața omului – catastiful mare și drumul lung.”„În Bucureşti nu stau goale catastifurile, gârla și pușcăria.” Cilibi Moise nu se uită nici pe sine: „Moise Ovreiul are un clopoţel pe masă, când sună o dată, aduce singur apă, căci n-are slugă.”
- L. Caragiale l-a cunoscut şi apreciat. În „Epoca literară” din 1896 îşi amintea de „pildele şi apropourile” lui Cilibi ca de nişte „buni prieteni” ai copilăriei sale: ,,O figură remarcabilă în istoria literaturii noastre sănătoase a fost, fără-ndoială, Cilibi Moise. Iată un tip în adevăr popular, și pe drept cuvânt. Acest — putem avea îndrăzneala a zice — filozof nativ trăia din comerțul ambulant de mărunțișuri, umblând cu micul său magazin universal, din oraș în oraș, pe la târguri. Sosirea lui Cilibi Moise într-un târg era un eveniment care făcea totdeuna senzație, pentru că negustorul aducea de vânzare, pe lângă mărunțișuri, și câteva cărticele de aforisme foarte gustate de public. Adesea câștiga cu literatura lui scrisă și cu bonimentul (reclama, n.n.) lui spiritual mai mult decât cu negustoria: nu oricine avea nevoie de mănuși, ciorapi, nasturi, gulere și altele; oricine însă trebuia să-l asculte și să ia o cărticică din Pildele și apropourile lui Cilibi Moise, vestitul în Țara Românească.
Cărticelele acelea au făcut multă plăcere copilăriei mele; cu ele am petrecut multe seri într-adevăr încântătoare, pe atunci când începusem să știu citi, și poate nu puțină influență a avut acea citire, și dânsa, asupra spiritului meu. Acele minunate pilde și apropouri, buni prietini ai copilăriei mele, erau pierdute de mult. D. Scbwarzfeld, cunoscutul bibliofil, căutându-le cu multă răbdare, a avut norocul să le regăsească și să ni le redea, după metoda folcloristică, acea metodă care consistă în a respecta cu scumpătate ultima formă dubioasă a unei produceri intelectuale, fără mai multă considerație pentru gândul sigur al autorului — cum ar zice, poate, Cilibi Moise: o metodă dupe care adună cineva nucile risipite mai mult de hatârul cojilor decât de al miezului (dar despre asta, poate, altă dată mai pe larg). Oricum, d. Scbwarzfeld a făcut un însemnat serviciu literaturii noastre redându-ne rătăcitele pilde și apropouri, serviciu de care trebuie să-i mulțumim. Le-am recitit cu dragoste aceste bătrâne prietine din copilărie. E drept că astăzi îmi plac mai mult acelea pe cari nu le-nțelegeam bine odinioară și viceversa.
Așa, cele cari odinioară mă fermecau — despre Dumnezeu, onoare, noroc, femei, patrie, copii, moarte, viață, înțelepciune, adevăr etc. — deși unele spirituale, îmi par astăzi banale și prea fără de caracter. Câteva specimene fără multă dezbatere sau comentări. Sunt totuși, chiar între acestea nu tocmai de frunte, unele în adevăr minunate. La dreptul vorbind, pentru un spirit așa de original ca al filozofului nostru, acestea nu sunt decât bagaj literar, așa-numitul procedeu profesional. Dar mărgăritarele lui fine nu sunt aici, sunt acolo unde el, cu aceeași clasică bonomie orientală a legendarului Nastratin Hogea, vorbește despre el însuși, despre lipsa lui de noroc, care luptă să-i covârșească înțeleapta răbdare, despre pățaniile lui proprii; sunt acolo mărgăritarele lui fine, unde, cu un delicios zâmbet de amăriciune, își biciuiește soarta rea; acolo unde, cu un superior humor, își bate joc de necazurile vieții lui proprii ca de ale alteia.
A fost un copil cuminte, dar fără noroc, al unui tată odinioară negustor cu dare de mână ș-apoi scăpătat — rămas sărac — în urmă, om împovărat de o familie numeroasă, o spuză de copii neprocopsiți, susținându-i cu o muncă neobosită de mărunțișar ambulant, în care biruia mai bine „cu gura” decât cu marfa, mai mult cu filozofia decât cu daravera — om sentimental, foarte moral în faptă, ca și în precepte, dar, mai presus de toate, om de un eminent spirit. Iată cum acest alt Nastratin Hogea vorbește despre sineși.” George Călinescu îl consideră printre primii umorişti şi îl vede ca pe un fel de Anton Pann evreu: „Geniu oral, fără ştiinţă de carte […]. Maximele lui sunt pline de un sănătos umor bătrânesc”, criticul reţinând, între alte cugetări, și pe aceasta: „Într-o zi Cilibi Moise a dat de o mare ruşine: l-au călcat hoţii noaptea şi n-au găsit nimic.”
Dar cred că e momentul să ne reamintim de locul preferat al lui Cilibi Moise: Podul Calicilor. Podul care lega Piaţa Mare de Mahalaua Calicilor se numea Podul Caliței sau Calicilor. Drumul începea cam din zona a ceea ce se numeşte azi Centrul Istoric, traversa râul şi mergea mai întâi pe lângă Biserica Domniţa Bălaşa şi Curtea Judecătorească, apoi printre case negustoreşti şi cocioabe, până în afara oraşului. După Războiul de Independenţă (1877–1878), Drumul Calicilor şi-a schimbat denumirea în Calea Rahovei, iar podul a devenit podul Rahova. Cilibi Moise a fost un filosof popular, un om plin de haz și spirit, aducând o pată de culoare prin umorul său sănătos, în lumea iarmaroacelor și a târgurilor de altădată. Maximele lui Cilibi Moise, publicate, între 1858 și 1870, în mici broșuri de 8 până la 16 pagini și adunate, în 1883, într-o ediție cvasicompletă de Cilibi Moise Schwarzfeld, cuprind, în formula concentrată a genului paremiologic (Paremiologie s. f. Disciplină care se ocupă cu studiul și culegerea proverbelor; (colectiv) totalitatea proverbelor dintr-o limbă. [Pr.: -mi-o-] – Din fr. parémiologie. ), expresia unei experiențe de viață variate și a unui temperament de observator lucid, dar nu pesimist, ironic, dar încrezător, totuși, în posibilitatea schimbării vieții și a comportamentului uman.
Nu putem încheia fără a mai aminti o pildă-două din creația acestui filosof popular la fel de actual și azi, ca și ieri: ,,Românul este vesel când plătește birul – Evreul (…) când are sărbătoare, grecul (…) când se găsește cu un patriot, francezul(…) când se găsește cu un om învățat, englezul (…) când se vede pe apă, neamțul (…) când pleacă la meșteșug, muscalul este vesel și cântă când pleacă la bătălie, turcul este vesel când vede mai multe mâncăruri pe masă, italienii sunt veseli când se adună la opere, țiganul este vesel când fură și nu-l prinde.” Sau: ,,Ce nu vezi cu ochii și nu auzi cu urechile să nu spui la lume, fiindcă dai de rușine.”
La mulți ani, prieteni!
Autor: Puşa Roth, scriitoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România (USR); jurnalistă, membră a Uniunii Ziariştilor Profesionişi din România (UZPR)
Sursa foto: wikimedia.org