China: Wuhan iese din izolare

210
(Photo by Getty Images)

Focarul pandemiei COVID-19, oraşul chinez Wuhan, a început să revină treptat la normal în noaptea de marţi spre miercuri (16:00 GMT marţi), odată cu ridicarea restricţiilor de circulaţie impuse pe 23 ianuarie, ca parte a celor aproape 11 săptămâni de carantină, transmite Agerpres citând agențiile de presă internaționale.

Sute de oameni care au fost blocaţi în oraş s-au îndreptat imediat spre gări, conform constatărilor corespondenţilor AFP.

„Am fost închis timp de 77 de zile!”, s-a bucurat un călător, nerăbdător să se întoarcă la Changsha, localitate situată la 350 kilometri de Wuhan.

Sute de vehicule treceau la punctele de plată a taxei la ieşirea din oraş, unde până de curând erau instalate puncte de control ale poliţiei, conform imaginilor difuzate în direct la televiziunea de stat, scrie EFE.