CHESTIUNI DE GRAMATICĂ A LIMBII ROMÂNE (III): SILABA

Last updated oct. 26, 2019

Silaba este grupul de foneme care se pronunță cu o singură emisie a vocii, format din cel puțin o vocală. În majoritatea cazurilor, într-o silabă, alături de vocală, mai pot apărea semivocale și consoane.

În cuvântul amiază sunt trei silabe: a-mia-ză. Prima silabă este formată dintr-o singură vocală, a doua silabă este compusă dintr-o consoană și un diftong, iar a treia conține o consoană și o vocală.

DESPĂRȚIREA ÎN SILABE

Principiile de ordin general pe care ne bazăm în silabație țin fie de silabația fonologică, care are în vedere structura fonologică a cuvântului (vocale, diftongi, triftongi, vocale în hiat și grupuri consonantice), fie de silabația morfologică (lexicală), care are în vedere formarea cuvintelor (compunere și derivare).

Vocale în hiat. Vocalele în hiat se despart, trecând fiecare la altă silabă (-V/V-), indiferent dacă acestea sunt identice (co–o-pe-ra-ti-vă, con-ti-nu–u), diferite (ne–u-tru, ge–o-log), sau dacă avem de-a face cu hiaturi succesive (an-ti–a–e-ro-bic, ar-hi–e–u-fo-ric, co–a–u-tor, in-do–e–u-ro-pean, ne–o–a–u-to-crat, ne–o–e–u-ge-ni-e).
Vocală urmată de diftong sau triftong. Dacă o vocală este urmată de un diftong sau de triftong, aceștia se despart, trecând fiecare la silabe diferite (-V/D(T)-): plo-uă, ma-iou.
Diftongi succesivi. Doi diftongi succesivi se despart, trecând fiecare diftong la silabe diferite (-D/D-): ploa-ie, stea-ua.
Consoană intervocalică. Dacă o consoană apare între două vocale, în cuvinte formate din cel puțin două silabe, consoana trece, împreună cu vocala care îi urmează, la silaba următoare (-V/CV-): o-ră, ca-na-va, i-ra-ki-an, le-gi-fe-ra-re. Se impun următoarele observații:

În unele împrumuturi neadaptate, vocalele pot fi reprezentate prin două litere vocale: bleu-ma-rin (pron.: blömarin), cou-lomb (pron.: culomb), lied (pron.: lid), ma-seur (pron.: masör), spleen (pron.: splin), su-fleor (pron.: suflör).
Consoanele [ḱ] și [ģ], reprezentate prin digrafele ch și gh, urmate de e sau de i, se separă după aceeași regulă: a-chit, A-ghi-u-ță, ve-chi-tu-ră.
În unele cuvinte străine, o consonă poate fi reprezentată prin două sau chiar trei litere-consoane. Aceste cazuri se supun silabației fonologice: ha-cker (pron.: hecăr), ro-cker (pron.: rocăr), A-bi-djan (pron.: abiǧan), Sa-li-gny (pron.: salini), jiu-/ji-tsu (pron.: jiujițu), her-tzi-an (pron.: herțian), ke-tchup (pron.: kečap).
Numele orașului Medgidia (a cărui denumire care provine de la sultanul Abdul Medjid) se va despărți Me-dgi-di-a (pron.: meǧidia).
Dacă consoana este urmată de un i șoptit, întrucât nu poate forma cu acest i silabă, nu poate fi despărțită: flori, pomi, lincși.

Consoană precedată de diftong sau triftong și urmată de vocală. Dacă un diftong sau triftong este urmat de o consoană și de o vocală, consoana trece, împreună cu vocala care îi urmează, la silaba următoare (-D(T)/CV-): cai-mac, pleoa-pă.
Consoană precedată de vocală și urmată de diftong sau triftong. Dacă o vocală este urmată de o consoană și de un diftong sau triftong, consoana trece, împreună cu diftongul sau triftongul care îi urmează, la silaba următoare (-V/CD(T)-): co-toi, ce-reau.
Consoane identice care notează un singur sunet. Consoanele identice care notează un singur sunet nu se despart: bu-si-ness-man (pron.: biznismen), ca-u-di-llo (pron.: caudilio), watt-or-me-tru.
Consoane identice care notează două sunete. Consoanele identice, care notează două sunete, se despart, trecând fiecare la silabe diferite (-C/C-): kib-butz (pron.: chibuț), ac-cent, ac-cep-ta, în-ne-gri (tot aici intră: înnădi, înnămoli, înnăscut, înnebuni, înnegura, înnobila, înnoda, înnoi, înnopta, înnora, înnoroi), in-ter-regn, trans-si-be-ri-an.
Secvența „qu”. Secvența qu (pron.: cv), în împrumuturi neadaptate, formează silabă cu vocala care îi urmează: se-quo-ia (pron.: secvoia), qui-/pro-/quo (pron.: cviprocvo). Se aud însă și pronunțiile: sekoia, kiproco, poate și prin influență străină.
Consoane diferite nedisociabile. Grupurile de consoane pl, cl, bl, gl, tl, pr, tr, cr, br, dr, gr sunt nedisociabile: a-ple-ca, ra-clă, ca-blu, a-glo-me-ra, a-pla-ti-za, co-tlet, ca-pră, ca-tran, sa-cru, a-bra-ziv, a-dre-să, ne-gru.
Consoane diferite nedisociabile. Grupurile de consoane fl, vl, sl, zl, șl, hl, fr, vr, hr sunt nedisociabile: su-fla, pa-vlo-vi-an, tu-sla-ma, ha-zliu, i-șlic, Ba-hlui, a-fri-can, a-vra-mă, a-hri-man.
Consoane diferite disociabile. Două consoane diferite se despart, trecând fiecare la silabe diferite, dacă acestea nu formează grupuri nedisociabile (-C/C-): poc-ni-toa-re, tic-sit, ac-tor, sec-ven-ță, paf-ta, vaj-nic, cal-cu-la, mul-ge, mul-te, mul-ți-me, toam-nă, în-ger, lun-git, mun-te, rap-sod, șoap-tă, ur-dă, mer-ge, cer-ne, os-ci-la, as-pru, pas-tă, muş-ca-tă, muș-tar, ex-cur-sie, i-mix-ti-u-ne. Regula este valabilă şi când înaintea primei consoane se află un diftong (piar-dă) sau când, după a doua consoană urmează, de asemenea, un diftong: por-nea. Regula este valabilă şi când înaintea primei consoane se află un diftong (piar-dă) sau când, după a doua consoană, urmează, de asemenea, un diftong (por-nea).
Secvențe de trei consoane. În succesiunile de trei consoane, despărțirea se face după prima consoană (-C/CC-): cas-tru, con-tra, de-lin-cvent, mais-tru, dez-gro-pa. Se impun următoarele observații:

Se procedează la fel, dacă în loc de vocale ar apărea diftongi sau triftongi.
Se procedează la fel, dacă prima consoană este urmată de che, chi, ghe, ghi: în-chis-ta, în-ghe-ța-tă.
Se procedează la fel, dacă prima consoană este urmată de i șoptit: câ-teși-trei.
Se procedează la fel, cu secvențelor scl, spl în cuvinte derivate cu prefixele des-, dis-, răs-: des-cle-ia, dis-pla-ce, răs-plă-ti.

Secvențe de trei consoane. În succesiunile de trei consoane: lpt, mpt, mpț, ncș, nct, ndv, rct, rtf, stm, despărțirea se face după primele două consoane (-CC/C-): sculp-tor, somp-tuos, redemp-ți-u-ne, linc-șii, punc-ta, punc-ţi-e, sand-vici, arc-tic, jert-fă, ast-mul.
Secvențe de trei consoane. În succesiunile de trei consoane, despărțirea după prime două consoane se face în toate contextele în care urmăm silabația lexicală, adică ținem seama de compunere sau de derivarea cu prefixe și sufixe: (compuse) alt-ce-va, ast-fel, feld-ma-re-șal, fi-ind-că, hand-bal; (compuse cu elementul port-) port-ba-gaj, port-cu-ţit, port-hart, port-jar-ti-er, port-man-tou, port-pe-ri-e, port-sa-bi-e, port-ta-bac, port-ţi-ga-ret, port-vi-zit; (derivate cu prefixul post-) post-be-lic, post-co-mu-nism, post-de-cem-brist, post-fa-ţă, post-ga-ran-ţie, post-li-ce-al, post-na-tal, post-pa-șop-tist, post-re-vo-lu-ţio-nar, post-sin-cron, post-to-ta-li-tar, post-ver-bal; (derivate cu prefixul trans-) trans-bor-da, trans-cen-den-tal, trans-da-nu-bi-an, trans-fă-gă-ră-şean, trans-lu-cid, trans-na-ţi-o-nal, trans-si-be-ri-an; (derivate de la baze terminate în două consoane, cu sufixul –lâc) ber-bant-lâc, sa-vant-lâc.
Secvențe de patru consoane. În succesiunile de patru consoane între vocale, despărţirea se face după prima consoană (-C/CCC-): ab-stract, con-struc-tor, în-zdră-ve-ni.
Secvențe de patru consoane. În anumite succesiuni de patru consoane, despărţirea se face după a doua consoană (-CC/CC-): feld-spat, gang-ster, tung-sten, horn-blen-dă.
Secvențe de patru consoane. În succesiunile de patru consoane, despărțirea după prime două consoane se face în toate contextele în care urmăm silabația lexicală, adică ținem seama de derivarea cu prefixe: (compuse cu elementul port-) port-dra-pel, port-scu-lă, port-stin-dard; (derivate cu prefixul post-) post-pran-di-al, post-sce-ni-um, post-şco-lar; (derivate cu prefixul trans-) trans-fron-ta-li-er, trans-gre-sa, trans-plan-ta.
Secvențe de patru consoane. În anumite succesiuni de patru consoane, despărţirea se face după a treia consoană (-CCC/C-): de-jurst-vă, vârst-nic.
Secvențe de cinci consoane. În succesiunile de cinci consoane între vocale, despărţirea se face după a doua consoană (-CC/CCC-): ang-strom; opt-spre-ze-ce.

DESPĂRȚIREA ÎN SILABE LA CAPĂT DE RÂND

În despărțirea la capăt, utilă cu precădere tehnoredactorilor, vom ține cont de reguli bazate atât pe silabația fonologică sau lexicală, cât și pe principii estetice și de facilitare a lecturii:

Nu se desparte prima silabă dacă acesta este formată dintr-o singură literă-vocală: a-plecase (incorect), aple-case (corect); e-xamen (incorect), exa-men (corect).
Se recomandă respectarea silabisirii lexicale în cazul compuselor: aterios-cleroză (incorect), aterio-scleroză (corect); al-tundeva (incorect), alt-undeva (corect); drep-tunghi (incorect), drept-unghi (corect).
Se recomandă respectarea silabisirii lexicale în cazul derivatelor cu prefixe: anor-ganic (incorect), an-organic (corect); ine-gal (incorect), in-egal (corect); nes-trămutat (incorect), ne-strămutat (corect). Nu se despart însă prefixele reduse la o singură consoană: r-alia (incorect), ra-lia (corect); s-pulbera (incorect), spul-bera (corect).
Nu se admite despărțirea după structura lexicală, dacă se ajunge la secvențe care contravin pronunției: într-ajutora, laring-ectomie, nevr-algic (toate incorecte).
La cuvintele compuse scrise cu cratimă se admite – atunci când spaţiul nu permite evitarea ei – şi despărţirea la locul cratimei: aducerea-/aminte, floarea-/soarelui.
Nu se admite la cuvinte morfologic diferite, scrise cu cratimă, despărțiri din care să rezulte o singură literă sau o literă consoană urmată de i șoptit: i-/a, s-/a, luându-/l, dă-/mi (toate incorecte).
La grupurile ortografice mai scurte, despărţirea bazată pe pronunţare (din-tr-/un, fi-r-/ar, în-tr-/însul, într-/în-suI) trebuie evitată, deoarece măreşte numărul cratimelor, contravenind principiului estetic; la cele mai lungi sau când este absolut necesar, despărţirea se poate face şi în alt loc decât acela al cratimei, în funcţie de poziţia ocupată faţă de sfârşitul rândului: du-cându-/se.
La cuvintele scrise cu apostrof, despărţirea trebuie evitată când locul despărţirii coincide cu cel al apostrofului: dom’-le, săru’-mâna (toate incorecte.)
Se recomandă ca prenumele sau numele de familie să nu se despartă: Pa-ul, Emi-nescu, I. L. / Caragiale (toate incorecte).
Se poate separa prenumele de numele de familie, dacă prenumele nu este abreviat: Mihai / Eminescu (corect), nu și M. / Eminescu (incorect).
Se recomandă ca prenumele personal de politețe sau abrevierile acestuia să nu se despartă: dumneata, d-ta, dumneavoastră, d-voastră.
Se recomandă ca formele de curtoazie sau titlurile (dl, dna, dr., ing. etc.) să nu se despartă de numele pe care le preced: dl președinte, dna Popescu, ing. Voinea.
Abrevierile, sigle, acronimele nu se despart: a.c., dreapta AB, N-V, RATB, PSD-ist, X-ulescu.
Numerale ordinale scrise cu cifre și litere nu se despart: al V-lea, a 5-a.
Nu se despart cifrele legate de un substantiv cu care formează o unitate: p. 23; 16 iunie 2015; art. 7; 45 km; 9 l, 76%; $ 3.30.
Cuvintele străine urmează regulile despărțirii din limba respectivă sau din limba prin care cuvântul a intrat în limbă
Se va evita despărțirea unui cuvânt la sfârșitul paginii, pentru cursivitatea lecturii.
Se vor evita despărțiri la mai mult de trei rânduri succesive, din principii estetice.

Autor: Dan Caragea (Portugalia)
Critic literar, publicist, eseist, critic de artă, critic de teatru și traducător român. Este lusitanist, specialist în psihologie și lingvistică computațională, Redactor-șef la Occidentul Românesc.