Cel mai recent sondaj arată o creştere puternică a susţinerii populare pentru Hillary Clinton

160

usa

Hillary Clinton şi Donald Trump s-au întâlnit miercuri seara la Las Vegas pentru cea de-a treia şi ultima dezbatere televizată între cei doi candidaţi la preşedenţia Statelor Unite, înainte de alegerile programate pe data de 8 noiembrie, scrie BBC News online.

Sondajele arată o creştere puternică a susţinerii populare pentru Hillary Clinton, care a câştigat un avans de 9 puncte procentuale în faţa lui Donald Trump, scrie Bloomberg.

Donald Trump ar trebui să reuşească o revenire istorică pentru a câştiga lupta pentru Casa Albă peste 20 de zile, în condiţiile în care porţiuni semnificative din electorat îl părăsesc în favoarea candidatului democrat, potrivit Bloomberg.

Hillary Clinton are un avans de 9 puncte procentuale în sondaje, după ce a fost făcut public un video în care mai multe femei recunoşteau că Donald Trump le-a făcut avansuri sexuale nedorite.

Susţinerea pentru Donald Trump, atât în rândul bărbaţilor, cât şi în rândul celor cu o educaţie mai slabă, a început să scadă în ultimele zilei, o traiectorie care ar putea duce la prăbuşirea masivă în sondaje pentru candidatul republican.

„Cel mai recent sondaj arată o creştere a susţinerii lui Clinton în toate grupurile demografice, inclusiv în rândurile bărbaţilor fără o diplomă de facultate”, a spus J. Ann Selzer, care a gestionat sondajul dinaintea ultimei dezbateri de miercuri.